автореферат диссертации по филологии, специальность ВАК РФ 10.02.05
диссертация на тему: Contacte romano-slave (pe baza de date lingvistice)

Полный текст автореферата диссертации по теме "Contacte romano-slave (pe baza de date lingvistice)"

Universitatea de Stat din Moldova

Cu titlu de manuscris CZU: 805.90 - 02

NICOLAERAEVSCHI

CONTACTE ROMANO-SLAVE

(pe bazä de date lingvistice)

Specialitatea: 10.02.05 Limbi romanice

AUTOREFERAT al tezei de doctor habilitât în filologie

Chiçinàu -1998

Teza a fost realizatä în Institutul de Lingvisticä al A.Ç.M. Referenti oficiali:

1. Gheorghe Mihäilä, membru corespondent al Academiei Romane, profesor universitär

2. Arcadie Evdo$enco, doctor habilitat in filologie, cercetätor principal la Institutul de Lingvisticä al A.§.M.

3. Dorin Gämulescu, doctor in filologie, profesor universitär, §ef al Catedrei de Limbi Slave de la Universitatea din Bucure?ti

Instituya de profil: Catedra de Limbä Romänä de la Universitatea «Al. I. Cuza» din Iaçi.

Sustinerea va avea loe pe data de 5 iunie la ora 15.00 în çedinfa Consiliului Çtiintific Specializat DH 10.92.18 de pe línga Universitatea de Stat din Moldova, Chiçinâu, str. M. Kogälniceanu, 65.

Teza poate fi consultatä în sala de lectura a Bibliotecii Centrale a Universitä^ii de Stat din Moldova, str.A. Mateevici, 60.

Autoreferatul a fost expediat pe data

Secretar çtiintific

al Consiliului $tiin{ific Specializat, doctor în filologie, conferenciar universitär

/1

Claudia Cemârtan

Observári preliminare. Problema condifiilor externe de pâtrundere a elementelor slave în limba românâ, în mod spécial, nu a fost încâ examinatâ în lingvisticà. Or, farâ o elucidare cît de cît deplinâ a chestiunii indícate nu e cu putinta a trata într-un mod çtiintific componentul slav al limbii noastre. împrejurarea din urmâ ne-a çi determinat sa consacrâm unei atare teme un studiu aparte — Contactele ramanicilor râsâriteni cu slavii. Pe baza de date lingvistice (Chiçinâu, 1988) —, pe care, cu unele prescurtàri çi redactan, îl propunem ca disertatie de doctor habilitât în filologie. Prezentul référât e o expunere rezumativà a lucrârii, avute în vedere.

Scopul cercetárii. Sarcina prineipalâ avansatâ în disertafie e de a descrie legâturile româno-slave çi a demonstra teza precum cà luarea în considerare a acestor laturi aie istoriei celor doua etnii e de o important! primordialâ pentru caracterizarea adeevatà a împrumuturilor slave în limba românâ, deschide noi perspective vizînd investigatiile în domeniul relevât, întru atingerea acestui obiectiv este necesarâ. solutionarea unor chestiuni particulare, printre care pot fi menciónate, în mod expres, urmâtoarele:

1. Periodizarea istoriei etno-lingvistice a poporului'român.

2. Caracterizarea fiecârei perioade etno-lingvistice a românilor în parte. Determinarea teritoriului, populat de români la o perioadá sau alta, descrierea îndeletnicirilor, a institutiilor sociale, a situatiei lor lingvistice etc.

3. Sciziunea unitâtii etno-lingvistice a românilor la hotarul dintre mileniul trecut çi cel actual.

4. Delimitarea contactelor româno-slave pe fondul istoriei celor doua etnii.

5. Descrierea contactelor româno-slave pe baza unor date lingvistice çi istorice. Trâsâturile deosebitoare aie contactelor din punctul de vedere al profunzimii çi extensiunii lor.

6. Consecinfelc contactelor romäno-slave pentru limba romänä.

Ca principii metodologice ale lucrärii sínt considérate tezele, cúrente in lingvistica actúala, despre legätura ce exista rntre istoria limbii §i societate, despre specificul reflectara acestei legäturi in limbä, despre faptul subliniat tot mai mult in ultima vreme precum cä in limbä avem fenomene generate de factori interni, dar fenomene ce se explica prin factori externi, printre care §i prin contactele idiomului respectiv cu alte limbi. Un punct de reper important este $i constatarea precum cä istoria limbii se mfa{i§eazä ca o secventä de sectiuni sincronice sistemic organízate §i cä flecare dintre sectrunile date se caracterizeazä printr-un echilibru cu sectoare de instabilitate. ín plus, e necesar sä mai notäm cä periodizarea istoriei limbii se efectueazä, de regulä, pe baza unor factori interni, oricit de importanti ar fi factorii extemi. In fine, de o insemnätate principialä e §i teza potrivit cäreia perioadele generale parcurse de o limbä sau alta coreleazä cu etapele istoriei etnice a comunitätii respective §i nu cu epoci social-economice — comuna primitivä, sclavagismul, feudalismul etc. — specifice vie|ii celor mai multe popoare.

Procedeele concrete de analiza §tiin|ificä utilízate in lucrare au fost conditionate de particularitäfile problemei cercetate. Pentru caracterizarea perioadelor evolutive ale limbii, care nu au fost reflectate de texte scrise, s-a recurs la reconstructia internä, la cronología relativä §i la alte posibilita^ pe care ni le oferä lingvistica comparativ-istoricä. Pentru reconstituirea perioadei unitätii lingvistice est-romanice rezultativä s-a dovedit a fi metoda arealä a izofonelor, izomorfelor, izolexelor etc. Locul elementelor slave in lexicul románese a fost ilustrat prin utilizarea statisticii lingvistice. in sfir§it, consecin^ele contactelor romäno-slave limba romänä au fost descrise in termeni de "superstrat", "adstrat" §i "perstrat".

Aportul stiintific al diserta|iei rezidá ín faptul ca chestiunea contactelor romano-slave, íntr-un plan atit de vast, este tratatá pentru prima oará ín lingvisticá. ín afará de aceasta, íntr-un mod nou sint tratate §i únele probleme concrete, cum ar fi scbifarea perioadelor etno-lingvistice ale románilor, descrierea procesului de sciziune a comunitátii lor, determinarea teritoriului populat de románi la o etapa étnica sau alta, periodizarea influentei slave bulgare in limba romana, stabilirea limitelor sale inferioare ¡?i superioare, identificarea §i descrierea contactului dacorománilor cu rusinii, populatie veche ucraineana originara din Galitia 5 i Podolia etc.

Importanta teoretica a lucrárii í§i are expresie ín faptul cá, dupa cum am mai notat, dátele otyinute de noi creeazá cadrul necesar pentru o studiere §tiin{ifícá a elementelor slave din limba romana, permit sá ne aprofundám cuno§tinJele privitoare la specificul manifestárii factorilor externi in dezvoltarea limbii, la diversitatea contactelor etnice §i lingvistice, la procesul de asimilare de catre bilingvi a unita^ilor lingvistice din idiomul secundar etc.

ín ceea ce prívente aspectul practic, studiul poate fi utilizat la elaborarea manualelor a cursurilor de istorie a limbii ce se tin la facultátile filologice ale institutiilor de ínvátámínt superior din república. Unele paragrafe ale disertafiei pot ñ utilízate de istorici, etnografi §i de catre alte persoane ce se intereseazá de problemele contactelor romano-slave.

Aprecierea ín literatura $tiintificá a tezelor sus^inute ín disertatie. Mai sus am arátat deja cá diserta|ia reproduce, cu úñele omisiuni, monografía "Contactele romanicilor rásáriteni cu slavii...", studiu, care la vremea apari|iei, a gásit pretuiri, in genere favorabile, in mai multe recenzii. Materialul factologic cu care se opereazá ín

5

disertare este excerptat din lucrarea " Scurt dicfionar etimologic..." (Chiçinàu, 1978).

* * *

Scctiunile de baza ale Iucrárii

Disertaba consta din introducere, din doua compartimente principale divizate, la rîndul lor, în capitole §i din lista literaturii §tiin{ifice citate.

Introducere. In aceastâ sectiune, într-o forma concisa, sînt schitate cele mai însemnate problème legate de studierea împrumuturilor slave din limba românâ. Se aratà cà asemenea fenomene lingivistice prívese diferite nivele ale idiomului est-romanic: lexicul, morfología, fonética. Referitor la vocabular, se subliniazâ faptul câ unitâtile sale în aspect etimologic sînt neomogene, cà ele constituie çase straturi: protoslav1, slav bulgar, sîrbocroat, ucrainean, rus çi polon.

în plan cantitativ, fiinctional §i sub alte raporturi seriile acestea de împrumuturi slave diferà mult între ele. Din punctul de vedere relevât vom constata urmâtoarele. în situatia actúala a cercetárilor, termenii de origine protoslavâ ar fi în numâr de aproximativ 10: câputâ, gard, jupîn, mâgurâ, smîntînâ, stâpîn, stînâ, sutâ, çcheau "bulgar". Exceptînd cuvîntul §cheau çi, într-o anumitâ masurâ, jupîn, care astâzi apar ca învechite, împrumuturile în chestiune se raportâ la fondul lexical literar 51 vàdesc o extensiune generala.

1 Cuvintele protoslave reprezmtâ împrumuturi pentru latina dunâreanà. Pentru româna propriu-zisâ ele fac parte din fondul moçtenit.

4-

Un ait strat e cel de provenientâ búlgara. Categoría aceasta de cuvinte este foarte numeroasâ çi ocupa un loe aparte în componenta vocabularului nostru. în marea lor majoritate unitâtile lexicale despre care tratâm sînt asimílate de idiomul romanic pe cale oralâ în perioada bilingvismului. Ele sînt specifice pentru principalele forme de existera a limbii române — limba literarâ scrisâ eu stilurile ei, limba literarâ vorbitâ, graiurile teritoriale vii. Exemple: baba, bici, bolovan, ceas, a cládi, coajâ, colb, dar, a dibui, drag, dumbravâ, a gâvozdi, gînganie, gît, grajd, harnic, hîrb, a hrâni, a ieni, a se ¿sea, istef, izvor, a imblâti, a îndrâzni, a învîrti, jale, jeg, a jindui, joardâ, lacom, lâstun, a logodi, luncâ, a meni, mîndru, molie, a munci, a nâvâli, neghiob, a nimeri, norod, obraz, otavâ, pintenog, plasâ, pod, poianâ, rogojinâ, rod, ruja, a scorni, sfat, snop, suveicâ, a §ovâi, çteap, ¡¡tevei, teasc, a ticsi, tinâ, toemai, feavâ, felinâ, /intâ, a fivli, a uimi, ilifâ, a ului, a urni, veac, vernie, vlagâ, vranâ, zâbrea, zbîrciog, zglobiu. Unele împrumuturi slave bulgare cunóse o râspîndire redusâ. Astfel de cazuri pot fi ilústrate prin verbele a se alici " a licâri din depârtare", "a se îndrepta" ( despre vreme); a gâbui "a înM{a", a zàuçi " a buimâci".

De origine búlgara e çi lexicul cârturâresc al limbii române vechi asimilat în sec. XIV — XVIII, în perioada aça-zisului slavonism cultural. Categoría aceasta de cuvinte, potrivit terminologiei actúale, constituie un fenomen de perstrat. Exemple: a (se) blâzni " a (se) înçela", a se gunosi "a simti dezgust...", a obîrfi "a îndeplini", a se obrâci "a se logodi", ogoadâ "plâcere", pamente "amintire", peasnâ "cîntec", a pristîmpi "a câlea legea", stricte "soartâ", a (se) ticâi, "a (se) mortifica". în bunâ parte, împrumuturile de felul aràtat vor dispare, fàrà a lâsa urme. Unele dintre ele, eventual derívatele lor însâ se vor pâstra pînâ astazi, vor càpàta

5

ràspîndire çi în limba vorbitâ. Exemple: buche, cemealä, a dojeni, duhovnic, a probozi, restrille ( < stricte), a sâvîrp, çcoalà, ticàlos ( < ticalä " ticaloçie ").

Strîns legate de elementele slave bulgare sînt împrumuturile sîrbo-croate. De data aceasta avem de a face mai ales cu termeni ce atesta o ràspîndire spatialä redusá, cu un fenomen de adstrat. Asemenea elemente de vocabular sînt specifïce graiurilor româneçti sud-vestice. Exemple: arbäna§ "albanez", bäl "blond", bedä "nevoie", blagä "avere", covaci "poteovar", crumpir "cartof', a diväni "a täifasui", duhan "tutun", gîrclean "beregatä", moteä "seul", a odorî "a isprävi munca", snagä "vlagä", stelnifä "ploçnitâ", a zborî "a vorbi". Cuvintele literare sînt relativ pu{ine: cîrd, colilie, däinui, deçcà, donifâ, drug, gîrlici, gubav, mäguli, noian, odor, otic.

Urmatorul strat îl alcâtuiesc împrumuturile rusino-ucrainene. Astfel de unitafi lexicale atesta în special graiurile româneçti nord-estice. Exemple: baistruc, balercä, bihuncä, a bili, bor¡¡, butcä, chircä, chiçleag, ciubotä, cosie, co$olinä, cotigä, cuçmà, drapac, gälu$cä, gireadä, hrincà, hriçcâ, horn, hrubä, nävoloacä, ocolot(ä), parinä, povidlä, ralä, Stative, toloaeä, zäble. Termeni avínd o atare origine constatäm çi în vocabularul literar. cataveicä, cobzä, hat, lan, oblon, Päcalä, prispä, suman.

în imediata apropiere de grupul rusino-ucrainean se plaseazä împrumuturile venite din sau prin filierä rusä. într-adevâr, mai ales la înccputul epocii moderne, în prima jumâtate a veacului trecut, unele neologisme cu baza veche greaeä sau latino-romanicä ajung în lexicul limbii scrise din Moldova prin mijlocire rusa: cavalerie, comisie, dejurnâ, divizie, infanterie. Totodatä tradi^ia literarä va retine un mic numär de cuvinte de origine rusä propriu-zisä: blinie, ceainic, copeicä, rublà, samovar. Vom observa câ în ultímele decenii în limba vorbitâ mai putin îngrijitâ din República Moldova circula multe elemente lexicale

6

ruseçti adaptate, în spécial termeni tehnici. O data eu extinderea limbii literare astfel de împrumuturi vor ieçi din uz, îçi vor pierde perspectiva de a deveni unitâti aie vocabularului standard.

Repertoriul etimologic al Iexicului slav il încheie stratul polon. Cuvintele de acest gen sînt putine la numâr çi caracterizeazâ, în esen|â, seríenle autorilor moldoveni din sec. XVII-XVIII. Exemple: comornic " dregâtor ce îngrijea de palatul régal" (G.Ureche), csenje "principe" (I.Neculce), darda "lance scurtâ" (Dosoftei), joimir "lefegiu" (G.Ureche), pan "boier", parean "întâriturâ din pari çi scînduri" (N.Costin), pavâzâ "scut" (M.Costin), povafâ "eâlâuzâ" (G.Ureche), a se rocoçi "a se ràscula" (G.Ureche), çleahtâ (G.Ureche). Dintre polonismele ce se mentin în limba actúala vom nota: dulâu, ghint, jaf, marfafoi, hartâ, zlot.

Sà trecem la relevarea altor aspecte aie fondului lexical slav din idiomul nostru. O particularitate distinctâ a împrumuturilor în chestiune e multitudinea lor. Fârà a intra în detaliile problemei, vom sublinia doar câ în limba literarâ actúala avem aproximativ trei mii de cuvinte de provenientâ slavâ. Numeroase sînt çi cuvintele slave, arhaisme çi régionalisme.

Pentru evidenjierea locului fondului slav în lexicul romanic, în lucrare sînt utilízate cîteva metode. Concludente sînt rezultatele obtinute prin procedeele statistice. în felul aràtat, putem determina numârul lexemelor slave, ca unitâti de vocabular, ce apar într-un text sau altul, precum §i freeven^a lor. în scopul indicat a fost cercetatà povestirea lui I.Creangâ "Moç Nichifor Co{carul". Opera mentionatâ confine 981 de cuvinte (unitâti de vocabular) eu 5494 ocurenfe. Lexemele în cauzâ constituie trei categorii de bazà: moçtenite din latina çi daco-moesicâ (432 unitâti eu 4300 ocurente), împrumuturi (234 unitâti eu 480 ocurente) çi formatii interne (315 unitâti eu 714 ocurente). Continuînd

7

investigàrile, aflâm câ printre cele 234 de împrumuturi eu 480 ocurente, elementelor de provenienfâ slavà le revine un numâr de 176 unitàti eu 395 ocurente. Ceea ce înscamnà câ, din punctul de vedere în discute, împrumuturile slave diferà sensibil de împrumuturile venite din alte limbi. Ele întrec cu mult asemenea elemente lexicale §i ca numâr de lexeme, §i ca ocurente. în plus, la rangurile mici çi mijlocii cuvintele slave sînt comparabile cu cele moçtenite. Astfel, în textul studiat lexemele ce apar de cîte trei ori sînt numeroase nu numai în zona elementelor de origine latina çi daco-moesicâ, ci §i în zona împrumuturilor slave. Exemple: a adormí, afarâ, an, a aprinde, a ascunde, a alterne, balaur, cîmp, femeie, a feri, gata, gâinâ, a intra, a învâfa, lucru, mort, a mînea, negustor, a pârea, piatrâ, a rupe, a râmîne, scînteie, a scoate, a scula, a stinge, a strînge, a tâcea, traistâ, a se uita, urmâ/copil, coçolinâ, crî$mâ, gît, glume{,gol, nevastâ, poianâ, popâ, pricinâ, prieten, sârman, slavâ, tîrg, voie. Ceva similar constatâm çi la termenii respectivi eu cîte douà ocurente. Dátele noastre concorda eu rezultatele la care au ajuns alti cercetàtori. Desigur, avem în vedere texte de un anumit specific. Càci într-o lucrare de publicisticâ, bunâoarâ, numârul elementelor slave va fi mult mai scâzut.

O modalitate rezultativà, eu un bun randament, de determinare a locului împrumuturilor slave în limba noastrâ constâ în delimitarea spatiului acoperit de ele în cadrul grupurilor lexicotematice. Cercetârile aratà câ, în genere, cuvintele slave se repartizeazâ relativ uniform în pînza lexicului tradicional románese. Sub raportul indicat, grupurile tematice ale vocabularului romanic pot fi divizate în cîteva categorii. La una dintre categoriile în cauzâ se raportâ grupurile formate mai ales din elemente moçtenite. Este vorba în principal despre termenii "auxiliari": adverbe eu sens abstract, pronume, prepozijii, conjunctii. Pentru

8

cercetarea de faÇà atare grupuri prezintà mai putin Ínteres, întrueît elemente slave ce ar constituí serii analoage în vocabularul románese practic nu exista.

A doua catégorie o formeazà grupurile in care gâsim atît elemente moçtenite, cît çi împrumuturi din slavà. în multe dintre asemenea serii lexicale unitàfilc zonei moçtenite sînt mai numeroase fatâ de unitâtile zonei slave. în calitate de exemplu vom releva cuvintele ce exprima notiunea de "timp": timp, an, primâvarâ, varâ, toamnâ, iarnâ, lunâ, câridar (înv.) "ianuarie", faurar (înv.) "februarie", marfi (înv.) "martie", prier (înv.) "aprilie", gustar (înv.) "august", râpciune (înv.) "septembrie", îndrea (înv.) "decembrie", sâptâmînâ, luni, marfi, miercuri, joi, vineri, sîmbâtâ, duminicâ, zi, mica (înv.) "clipâ", dimineafâ, amiazâ, searâ, noapte, azi, ieri, mîine, poimîne, antârf, acum, tîrziu, pururea, oarâ/ceas, hojma, soroc, veac, veleat, vîrstâ, vreme.

Sînt destul de tipice çi grupurile în care numârul unitâtilor din zona slavà e çi el destul de însemnat. Drept ilustrare pot fi citate verbele deplasàrii în spaÇiu: a se mi§ca, a ajunge, a alerga, a alunga, a se apropia, a curge, a descinde (înv.) "a coborî", a se duce, a fugi, a ie$i, a intra, a umbla, a împresura, a inconjura, a înota, a întoarce, a se învoalbe (înv.) " a se învîrti ca într-un vîrtej de vînt sau de apâ", a merge, a mîna, a pâsa (înv.) "a merge", a pâtrunde, a pleca, a purcede (înv.) "a se porni", a râtâci, a sâlta, a sâri, a sta, a sui, a trage, a trepada, a urca, a urdina, a veni, a zbura/a dibui, a goni, a se grâbi, a se ivi, a izgoni, a se învîrti, a se nâpusti, a nâvâli, a se opri, a pluti, a poposi, a se porni,^ a râspîndi, a risipi, a rostogoli, a §ovâi, a se çupuri, a tîrî, a urni.

în fine, exista çi grupuri în care împrumuturile slave sînt majoritare. De pildà, dintre termenii ce denumesc notiuni privitoare la feudalism- moçteniti sînt, practic, numai cinci: domn, jude, judef

9

"judecatâ", %erb, vecin "iobag", ccilalfi vàdind provcnienfâ slavà: bir, boier, cislâ, "impozit", "adunare de obçte a satului", clacâ "boieresc", dajdie, danie, delnifâ, desetinâ "impozit", hrisov, jalbâ, jupan, ocinâ, ohabâ, prâdâlicâ, privilie "privilegiu", voievod, vornic...

în limítele unor atare grupuri e relativ uçor a indentifica perechile sau seriile sinonimice româno-slave, microstructurile hiponimice çi de altâ naturâ. Bunâoarà, seria de cuvinte ce desemneazà gîtul çi pàrtile sale e formata din çase unitaji moçtenite: beregatâ, ceafa, cerbice (înv., reg.) "ceafâ", grumaz, gu$â (la pâsâri), ie (la boi) çi din doi termeni de origine slavâ: gît, gîtlej. De notât cà împrumutul slav gît denumeste notiunea de bazâ §i nu confine în semantica sa vreo nuança specificâ. în seria verbelor care înseamnâ " a certa" avem trei unitâti mojtenite ji patru unitâji de origine slavà: a cèrta, a imputa (înv.) "a dojeni", a mustra/a dojeni, a ocârî, a probozi, a se sfadi. în seria verbelor ce redau sensul "a ride", moçtenit e numai termenul care exprima noÇiunca genericâ, celelalte cuvinte fiind împrumuturi: a rîdc/a (se) chicoti, a se hlizi, a hohoti, a se rînji, a zîmbi.

Ca §i unitàtile lexicale aie fondului latin sau daco-moesic, elementele slave atesta o semantica §i o derivaticâ bogatâ, precum çi o variatâ frazeologie. Exemple: baba, "femeie bâtrîna", "femeie bâtrînâ ce trateazâ bolile cu mijloacele medicinii populare, vràji sau descîntece", "moasâ", "sotie"; bâbesc, a bâbi, bâboi, bâbornifâ, bâbufâ, bâbâtie; a trecut baba cu colacul, satul arde baba se piaptânâ, zilele babei; bor§ " zeamâ acrâ" preparatà prin fermentarea târîjei de grîu sau de secara în apà", "ciorbâ pregàtitâ eu astfel de zeamâ"; a se bor$i, bor§incâ, borçulef, a se zborçi; a-i da cuiva borçul in foc, a nu-i sufla cuiva în bor§, a se face bor$, cine s-a fript eu bor§ sufla fi în iaurt; buche "litera", "denumirea literei "b" in alfabetul slav"; bûcher, a bucheri, a bucherisi;

10

a nu §îi nici o buche, a se fine de huchea cärtii, a fi tot la buchi; vreme "timp", "duratä", "epocä", "rägaz", "starea timpuhii"; vremelnic, a se vremui, devreme; a-i veni vremea, a-fi pierde vremea, înainte vreme, de eu vreme; rînd "çir de obiecte", "locul ocupat de cineva într-un çir", "cat"; rîndaç, a rîndui, rînduialâ; a nu-$i da rîndul, a fi un rînd eu lumea, a $ti rîndul, în prîmul rînd, de rînd, de-a rîndul etc.

Pînâ acum s-a vorbit despre împrumuturi slave — lexeme. Aça dupä cum am mai observât însa, în limba romana avem elemente slave ce {in de alte nivele, printre care §i numeroase afixe. Degajarea unor asemenea morfeme a putut sä se realizeze mai eu seamä în perioada bilingvismului româno-bulgar. Chestiunea e cä multe dintre cuvintele slave, asimilate la acea etapä de limba româna, constituiau derívate cu diverse afixe çi, desigur, erau segmentabile çi pentru romanici care, trebuie sä admitem, cel putin în parte, utilizau, dupä împrejurâri, çi limba slavä. în perioada menticinatâ, de exemplu, segmentul ne- în adjectivele de tipul NCFEEJTB, NePOflKNTî, NET^FB, N6 OYiCk era detaçabil. Ulterior, în mediul lingvistic romanic, prefixul negativ dat se va "deetimologiza" , fuzionînd într-un întreg indivizibil eu cealaltâ parte a cuvintelor nótate. într-adevâr, astázi în fórmele terminilor aceçte.a — neghiob, nerod, nâtîng, näuc — nu mai rccunoaçtem fostul element formativ. De unde vom deduce cä prefixul discutât se degajä çi capätä râspîndire în limba româna anume în perioada bilingvismului. La aceeaçi epocä se va degaja çi prefixul verbal räs-, de pildä. E de presupus cä prin sec. IX-XIII pentru romanici seeventa din fórmele verbelor PA3EHTH, PA3BPATHTH, PACKOJIHTH, PACIIAflHTH, PACtlIIATH era ciar analizabilä, fiind utilizatä çi la crearea unor derívate noi în limba lor primara. Credem cä numai în astfei de condi{ii puteau sä aparä verbele de tipul a râscoace, a râsturna, râzbate. Apoi în împrumuturile, asimilate de lexicul

11

romanic, morfemul slav se va pierde ca atare. Cf.rom. a ràzbi, a râzvrâti, a ràscoli, a ràspîndi, a râstigni, a risipi eu ràz- (ras-) nesegmentabil.

Cu unele mici deosebiri, sufixele de provenientâ slavâ atesta aceeaçi regula. Formantii de acest tip sînt destul de numero?i în idiomul nostru çi prívese în spécial numele. §i în cazul despre care tratâm unitatile discútate au fost asimílate în perioada bilingvismului româno-bulgar, cînd relatia de motivare între bazà §i dérivât era vie. Sa examinâm, bunâoarâ, derívatele cu suf. -itâ. In vechea slavà búlgara substantívele în -HIJA erau motívate mai aies prin nume §i aveau sens diminutival, iar la unele formatii indicau femininul. Asemenea derívate vor pâtrunde §i în limba românâ. în sistemul lingvistic romanic însâ valoarea añxului, la termenii de tipul celor avuti în vedere, se va estompa, se va pierde. Formantul nu se va pâstra nid chiar în situatiile cînd în lexicul romanic pâtrund nu numai derívatele, ci çi motivantele lor. Exemple: rtPJIO — rtPJIHUA > gîrlâ — gîrlifâ "soi de gîçte", OKHO — OKHHIJA > oenâ — oenifâ, TP^EA — TP^BHIÍA > trîmbâ — trîmbifâ. Deci derívatele noastre de tipul câprifâ, fetitâ, ciobânitâ, morârifâ iau naçtere începînd eu perioada cînd morfemul acesta slav -HU A era simtit ca atare de români.

Ultima problema despre care urmeazà sa discutâm în sectiunea introductiva a referatului de fatà e cea privitoare la unitatile de ordin fonetic de provenientâ slavâ. Fàrà a intra în detalii, vom nota cà lexemele slave aduc în sistemul lingvistic romanic unele sunete care acestuia îi erau necunoscute. Avem în vedere în primul rînd consoanele z, j §i, probabil, h. Vom observa câ în perioada comunà idiomul romanic confinea africatele dz çi dz care presupun existenta sunetelor respective z §i j (desigur, într-o forma legatà, neindependentâ). Cf. dzeu < deus, dzeame < gémit. Prin sec. IX — XIII în lexicul român pâtrund, însâ,

12

cuvinte slave cu sunetele z, î independente: zare, zâvor, zid; jale, jar, jir. E de admis cà africatele indícate au netezit terenul pentru asimilarea consoanelor slave z çi j. Ceva asemànâtor ne oferâ sunetul h , împrumutat sau întârit prin lexemele slave hîtru, hranâ, hrean. La cele arâtate vom mai adàuga câ termenii slavi vor transmite idiomului nostru çi cîteva grupuri de sunete —■ cl, gl, mr etc. Se çtie cà îmbinârile consonantice cl çi gl au existât în latinâ. în perioada comunà a romanicei râsâritene grupurile acestea se palatalizeazâ, iar la nord de Dunâre, mai aies începînd eu sec. XV, / (muiat) din structura lor va dispare.Termenii slavi bulgari eu asemenea grupuri se vor mentine însâ farâ schimbâri, astfel încît grupurile consonantice relevate îçi vor "recâpâta" statutul lor vechi. Cf. rom. clâdi < v.sl. KJIACTH, clâti < KJIATHTH, clin < < fCJIHHL, glas < rjIACt, gleznâ < TJIE3NO, gloabâ < TJIOEA.

Faptele analízate ne permit sâ conchidem câ elementele slave ocupà un loe aparte în structura limbii romane. E vorba despre un însemnat numâr de unitàji lexicale (multe dintre care cu o freeventà înaltâ), despre zeci de morfeme dcrivationale, precum çi despre cîteva foneme. In sensul dat, elementele slave diferí sensibil de împrumuturile venite în idiomul nostru din ungarâ, greacâ, turcâ etc.

Trâsâtura aceasta a limbii române — componentul ei slav — i-a preocupat pe mai multi cercetàtori. Tema indicatâ a fost abordatâ într-o serie de lucrâri monografice, în capitole mai mult sau mai putin extinse aie cursurilor de istorie a limbii române, precum §i într-un mare numâr de articole çtiintifice etc. în plus, cuvintele de provenientà slavà actualmente sînt adúnate çi, într-un anumit fel, sistematízate în dictionarele explicative çi etimologice existente, precum çi în diverse glosare. Ceea ce ne îngâduie sa afirmâm cà astàzi dispunem de un bogat material factologic çi de idei pretioase vizînd problemática în cauzâ. în acelaçi

15

timp însâ trebuie sa spunem câ domeniul despre care vorbim nu e nici pe departe epuizat. într-adevâr, pînâ în prezent nu avem îneâ un studiu în care lexicul de provenientà slavà din limba românâ ar ñ clasificat potrivit straturilor etimologice despre care am pomenit mai sus sau dupa grupuri tematice; nu au fost efectúate investigafii mai mult sau mai pufin ample care ar dezvâlui procesele de adaptare fonética, morfológica §i semantieà a terminilor slavi la sistemul limbii române. în sfîrçit, mai râmîne mult de fàcut în ceea ce priveçte indentificarea etimológica a unor cuvinte, a càror provenientà e îneâ necunoscutà. Fârâ îndoialâ, unele dintre asemenea lexeme ar putea fi de origine slavà.

Dupà cum am mai remarcat, solutionarea adecvatâ a unor astfel de problème se va putea realiza cu succès, numai daca vom avea o viziune ciará asupra conditiilor externe de pâtrundere a împrumuturilor slave în tdiomul romanic. Disertatia noastrâ îçi propune sà completeze aceastà lacunâ existentâ în lingvistica româneascâ.

în continuare vom examina continutul compartimentelor de bazâ aie lucrârii.

PARTEA ÎNTÎI: Perioadele istoriei etno-lingvistice a românilor

Necesitatea abordárii chestiunilor legate de istoria etno-lingvisticâ a românilor se explica astfel. Studiind contactele româno-slave, am constatai câ asemenea problème pot fi clarifícate adecvat, numai dacà vom cunoaçte, cel pu{in în linii mari, aspectele de bazâ aie romanitâtii ràsâritene din época de pîna la aparitia statului1 care, dupa cum se çtie, practic, nu e refelectatâ de izvoare scrise, de anale. E vorba despre locul de trai al poporului nostra în acel interval de timp, despre via^a sa social-economicâ, despre etapele etnice parcurse de el, despre evolutia limbii române în perioada indicatâ etc. Pentru a obfine probele necesare ce ar arunca anumitâ luminâ asupra unor atare laturi ale trecutului romanic, am câutat sà aducem în circuitul çtiintific (1) arguméntele oferite de limbà, neutilizate încâ în masurâ cuvenita sub raportul mentionat. Coroborate de

(2) mârturii de ordin istoric propriu-zise, în genere sârace, precum de

(3) legitàjile ce se deduc,urmârind naçterea çi dezvoltarea comunitatilor etnice, dovezile limbii ne deschid bune perspective pentru abordarea problematicii referitoare la contactele româno-slave.

Ca rezultat al cercetárilor, prin fructificarea celor trei categorii de probe, ajungem la încheierea precum câ, în ansamblu, istoria etno-lingvisticà a românilor atestâ trei perioade distincte: perioada romanizârii, perioada de comunitate ?i perioada dacoromânâ. Sa ne retinem aten|ia asupra fiecâreia dintre celei trei sec{iuni cronologice în parte.

Perioada romanizârii (sec. I-V e.n.). Descriind intervalul acesta de timp din via^a etno-lingvisticâ a romanitâtii ràsâritene, vom luá în

1 Principalele contacte româno-slave au loc în astimpul de pîna la aparijia statului la rotnâni.

considerare,în primul rînd.faptul cà în antichitate în Península Balcanicà çi în Bazinul Dunàrii existau douà arii cultúrale çi lingvistice: aria greacâ (sudul çi sud-estul Peninsulei Balcanice) çi aria latina (vestul çi nord-vestul regiunii date). Linia de demarcatie dintre añile indícate a fost delimitatâ de catre istoricul K.Jireéek, apoi precizatà în spécial de câtre H.Mihâescu. O altâ împrejurare de care e necesar sa tinem seamâ e câ în aria latina se reliefau cinci zone distincte — Pannonia, Dalmajia, Bazinul Inferior al Dunàrii ( cele doua Moesii, Dacia), Macedonia çi Tracia çi câ poporul roman "continuâ" nu întreaga populatie romanizatâ din tóate cele cinci zone, ci numai pe cea din Moesia Superioarâ, Moiesia Inferioarâ çi Dacia cu únele spatíi limítrofe.

Atunci cînd caracterizàm perioada romanizárii trebuie sà vorbim despre soarta populatiei autohtone din spatiul dat, despre procesele demografice ce au avut loc aici, despre integrarea bàçtinaçilor în etnia latinofonâ din cuprinsul Imperiului Roman, despre substituirea graiului lor prin limba latinâ etc. Dupa cum a fost stabilit în çtiintà, pîna la cuceririle Romei în Bazinul Inferior al Dunàrii îçi aveau locul de trai mai multe triburi indigene — dacii, moesii, tribalii, crobizii ç.a. Comunitâtile acestea vorbeau limba daco-moesicâ. Aria idiomului pomenit a fost conturatà de Vl.Gheorghiev. Credem cà probele invócate de câtre autorul bulgar sînt acceptabile. C.Poghirc, pe baza unui material factologic foarte bogat, ajunge la concluzii identice.

Cronologic, începutul perioadei de romanizare se plaseazâ în anii 30 ai sec.I î.e.n., cînd Statul Roman îçi extinde supremacía politicâ asupra Moesiei. Apoi,în primii ani ai sec.II e.n., Dacia este cucerità çi tralforinatâ în provincie a Imperiului Roman. Deci vom retine faptul câ zona unde se va constituí etnia est-romanicà cuprindea în principal Moesia Inferioarâ çi cea Superioarâ, precum çi Dacia cu unele spatii

estice probabile. Limita finalâ a romaiiizârii este pusâ în relatie cu evenimentele cáderii Romei. Pe parcursul celor cinci veacuri are loe asimilarea autohtonilor. Institujiile lor originare — açezàminte statale, multe obiceiuri etc. — vor dispare. La fel va ieçi din uz çi limba daco-moesicà. Prin sec. IV-V romanizarea va lúa sfîrçit, iar daco-moesii îçi vor schimba fizionomia étnica, vor deveni romani, romanici. Aceleaçi procese se vâdesc ín Galia, Iberia, Dalmajia, Panonia. Dispunem de mârturii directe privind incheierea romanizàrii care ne-au parvenit de la autorii timpului: poetul creçtin Prudcntiu, teologul Augustin etc. Prin urmare, la hotarul dintre época anticà çi evul mediu vechile triburi locale de la Dunârea Inferioarâ se vor integra în etnia latinofonâ a Imperiului Roman. Cele doua etnonime ale romanicilor rásariteni — román çi vlah — dateazá din aceastá perioadá, inicial ele fiind utilízate pentru a denumi pe reprezentantii întregii Românii. Treptat, termenul întîi va ràmîne ca etnonim numai pentru romanicii din regiunile balcano-carpatice: romanus > román (rumân). Termenul al doilea, cu forma originará vlahos, în Orient va ñ adus1 de germanici. Prin acest cuvínt romanicii vor fi denumiti de catre slavi, greci §i de alte seminfii.

Perioada romana comuna (sec.VI-X). Dupa cáderea Imperiului Roman fragmentai etnic latinofon din cele douá Moesii §i Dacia va înceta sa contacteze cu celelalte provincii romanice. Din acest timp, istoria romanitátii râsàritene va parcurge o etapa noua care va cuprinde cea de-a doua jumátate a mileniului întîi al e.n. Din lipsá de surse scrise, studierea vietii stràmoçilor noçtri în intervalul de timp aràtat întîmpinâ mari dificultâti. O asemenea situare a favorizat emiterea mai multor

1 Prin sec. V-VII.

M

ipoteze privind problemática in cauzá. De exemplu, referitor la mult-controversata chestiune a locului de trai al romanicilor in perioada comuna au fost formúlate douá teorii. Potrivit uneia din ele, cea autohtoná, in rástimpul despre care tratám populatia romanicá í$i avea locul de trai in acela§i spa^iu geografic ca §i mai inainte, adicá la Dunárea Inferioará §i in regiunea carpaticá. Adepti ai conceptiei relevate au fost D.Cantemir, P.Maior, G.§incai, I.Tunmann, P.l.Safafik, I.L.Pid, A.Xenopol, N.Iorga, S.Pu?cariu, G.Ivánescu etc. D.Onciul a exprimat ideea precum cá o parte din romanicii nord-dunáreni ar fi totu?i originan din Península Balcanicá.

in conformitate cu cealaltá teorie, a migratiei, romanicii rásáriteni s-ar fi constituit ca un grup etnic aparte la sud de Dunáre, iar stabilirea lor ín spatiul actual ar fi tirzie ji ar data din sec.X sau din timpul evenimentelor legate de crearea celui de-al doilea Tarat Bulgar. O asemenea opinie era impártájitá de F.I.Sulzer, I.K.Engel, R.Roesler, Al.Philippide etc. Credem cá autorii care sus{in teoría migratiei trec prea u§or peste mai multe dovezi ce vin in defavoarea viziunii lor. De acest gen sint, de pildá bine cunoscutele hidronime strávechi din zona nord-dunáreaná care gásesc explicare, numai admitind cá spatul indicat a fost populat de romanici dintru ínceput, fará intrerupere. Párerea noastrá e cá, de§i teoría autohtoná e única acceptabilá, pina in prezent pentru demonstrarea ei nu au fost aduse decit o parte din arguméntele ce pot fi invócate in acest sens. ín studiul nostru utilizám pe scara larga in special probele toponimice, ceea ce ne permite sá delimitám mai mult sau mai putin precis aria étnica romanicá in perioada examinatá §i sá urmárim schimbárile configurafiei ei.

Materialul factologic pe baza cáruia este localizatá porfiunea balcanicá a spatiului ce ne intereseazá a fost excerptat mai ales din

18

culegerile çi cercetârile în domeniul toponimiei, edítate în Bulgaria §i în {ârile sârbocroate. Vom cita o serie de denumiri ce ne arâtâ regiunile balcanice, odinioarâ popúlate de romanici. Bulgaria. Toponime din raionul Sofia: Baniçor, Barbulovfi, Bucurovfi, Vlasi, Gurguleat, Cretul, Herul, fertel, Cioruî, Mutuî, Circilat, Vacarel, Muçat (< lat. formosiatus, arom. — musat), Pasarel, Purcenifa, Cornija, Murga?, Petrus ( < pieptros). Toponimie din raionul Godeci: Buciumef, Copilovo, Maciucovo, Padurici, Pietriç, Pinet, Portarifa, Ursol (< ursul), Çurdul (< surdul). Toponime din raionul Elin Pelin: Murgaia (<murg), Vacarel, Cuculevifa (< cucul). Toponime din raionul Pirdop: Creful, Manzulifa (< mînzul), Murgona, Bunovo (< bun) etc. Este interesant çi morfemul flexionar romanic -uri spécifié formelor de plural aie substantivelor neutre reinterpretat, în graiul bulgar din satul Macotevo, ca sufix derivational eu sens colectiv. Cf.bulg. CJIAMOP "pàierariie". Multe toponime de origine romanicâ constàtam în Bulgaria nord-vesticâ. Raionul Lom: Barbuda, Eporan, Ursulov Dol. Cursul mijlociu al Iscîrului: Cucui, Moçul, Mu$at, Scurta etc.

Un bogat material toponimie de provenientâ romanicâ ne furnizeazâ sursele sîrbrocroate. Toponime din raionul Moravei Inferioare §i a Timocului: Aratova (< arat), Vlahova, Cormata (< curmatâ), Cretalifâ (< cref), Péri? < par (arbore), Singurifa, Ursulifa, §erbanov(i (< $erban). Toponime din raionul Moravei Sudice: Berbatovo, (< < bârbat), Val ni? (valuni?') (< aluni?), Mergelat (< mergelat, mârgea), Ni.^or (< Ni§ + -or), (Golemi) Rnios < rânios, rîios (< lat. araniosus), Fetina (< fatâ), Baniçor, Surdulija, Mutolova (< mutul), Campur (< Cîmpuri), Corniçor, Lacustovo (< lâcustâ), Bucurifa (< bucur), Murga?. Toponime din raionul rîurilor Ibar si Lab: Burate (< burâ), Crligate (< cîrligat), Lagatore (< legâtoare), Ursule, Munfel, [< muncel

19

(< lat. monticullus)], Domnifa (< domnifâ), Staniçor (< stînifoarâ), Megura (< mâgurâ). Alte toponime romanice caracteristice pentru {àrile sîrbocroate: Crnul (< cîrnul), Taor (< îaur), Macicat (< mâciucat, mâçcat), Negriçori, Vatolievici (< vâtul'iu, vâtui), Cornet < corn (arbore), Pirlitor (< pîrlitor), Durmitor (< adormitor), Bucenel (< bucinel), Jipitor (< a(ipitor), Ca$er (< câçer), Lepurov (Do) (< l'epure, iepure).

Dátele lingvistice existente çi màrturiile istorice ne conduc spre concluzia precum câ la începutul rnileniului al doilea e.n. aria etniei estromanice de la sud de Dunâre se confunda cu aproape întreaga Península Balcanicâ. Aceasta, desigur, nu înseamnà câ por|iunea balcanicâ a teritoriului de formare al romanicilor, ca un grup etnic aparte, din capul locului ar fi inclus tôt spatiul indicat. Dupa cum am mai notât, zona primará în cauzâ cuprindea doar provinciile Moesia Inferioarà §i Moesia Superioarâ eu numeroasele lor oraçe. Çi numai càtre finele perioadei comune romanicii încep sâ pâràseascà masiv teritoriul mentionat, migrînd spre sud çi sud-vest. Probele toponimice cítate reflecta acea etapâ, cînd populaba romanicâ sud-dunâreanà apare dispersatà pè aproape întregul cuprins sud-dunárean. Teza în chestiune este dezvâluitâ pe larg în disertatie.

în ceea ce priveçte portiunea nord-dunâreanâ a ariei etno-lingvistice romanice, aceasta se indentificâ în principal pe baza toponimilor ce se pàstreazâ din época anticâ çi pînà astâzi. într-adevâr, astfel de denumiri de rîuri, ca Argeç, Cri.;, Motru, Mure§, Prut, Siret, Somes, Timif etc. se explica necontradictoriu, numai admifînd câ ele au évoluât conform legilor fonetice daco-moesice çi apoi romanice. Dacá cuvintul Argeç, bunâoarà, din daco-moesicâ ar fi fost mai întîi împrumutat de slavi, dupâ cum considera unii autori, çi apoi din slavâ ar fî trecut în românâ, în atare caz aspectul sâu fonetic ar fi fost altul — nu

Arge$, ci xRage§ sau x Roge§, intrucít, in corespundere cu fonética slavá búlgara din sec. VIII-X, grupul ar- se reflecta ca ra- (ra-). La o concluzie similará ajungem §i atunci cínd examinám hidronimul Prut ce deriva din forma Porata, atestatá in "Istoriile" lui Herodot. Vocala o a termenului din urmá era neaccentuatá. Potrivit foneticii daco-moesice, intr-o astfel de pozitie aceastá vocala dispare: Porata > xPrat-, Cf. Naissus > Ni$ ( alb. Nish), Ragusa > alb. Rush, Rosalía > alb. Rshaj, fossatum > alb. Fshat, rom. sat. ( ín sec. XVI — fsai). Mai putin ciará e trecerea vocalei a ín w. xPrat = > Prut. Totu§i nici schimbarea aceasta nu e singulará: o gásim in cuvintul brusture < (ri) borasta. Cf. alb. brushtulle.

Ín alta ordine de idei, e necesar sá subliniem cá termenul geografic Prut are o importantá deosebitá, intrucít el demonstreazá cá bazinul riului respectiv era bine cunoscut daco-moesilor romaniza^ §i descenden^ilor lor la época cercetatá. ín genere, teritoriul unde í§i aveau locul de trai romanicii rásáriteni in cea de-a doua jumátate a mileniului íntii e.n. se intindea din raionul Niqului ( la sud-vest) píná in bazinul mijlociu al Prutului (la nord-est). Aspectul fonetic al celor doua hidronime — Ni^ (< Naissus) Prut (< Porata) — vádesc evidente trásáturi daco-moesice. ín acest spafiu astfel delimitat romanicii, in perioada comuná, se individualizeazá sub raport etnic, í§i creeazá un mod propriu de viaja, practicind pástoritul, vitáritul 51 agricultura. Vi ata socialá a romanícilor se caracteriza prin orinduirea ob§tilor táráne§ti. Unitatea étnica la época studiatá e o alta trásáturá a istoriei lor. Ca probé in sensul dat sint aduse elementele lexicale, legate de no^iunile ob§tii sate§ti, 51 structura limbii romane, luate ín ansamblu. Anume acum, ín cea de-a doua jumátate a mileniului íntii e.n., apar §i se incheie principalele procese fonetice, morfologice etc., in urma cárora romanica rásáriteaná va capáta

partieularitàtile sale distincte. Majoritatea inovafiilor ce iau naçtere în intervalul de timp relevât se va extinde pe întregul spafiu románese, mentinîndu-se în idiomurile romanice ràsâritene actúale.

în încheierea acestei scc|iuni a prezentului studiu se mai noteazâ câ, aça cum denota únele probe lingvistice, în ultímele secóle ale perioadei comune în arealul etnic al romanicilor, în genere unitar, apar anumite fisuri.

Sciziunea unitàtii etnice a romanicilor. La sfîrçitul sec. X un grup de romanici care, fàrâ îndoialâ, facea parte din romanitatea balcanicâ, este semnalat de autorii G.Kedren çi Kekaumen în Grecia de nord §i Macedonia. Autorii bizantini çtiu câ romanicii au apàrut în raioanele indícate dinspre nord, de la Dunâre. Infroma^ii similare confine o crónica medievalâ búlgara. Exista únele date de ordin istoric privitor la viitorii mcglcniti. în fine, mârturii concludente §i relativ bógate despre populada romanicâ gâsim în documéntele sîrbocroate. Probele limbii, luate împreunâ eu izvoarele scrise, ne permit sa urmârim, cum se produce procesul de sciziune a unitàtii etnice a românilor în cele patru grupuri — dacoromân, aromân, meglenit çi apusean. Divizarea definitivà a etniei noastre se încheie la hotarul dintre mileniile întîi §i al doilea e.n., cînd Bizanful cucereçte Taratul Bulgar (971-1018) §i cînd Cîmpia Valahâ este dominatà de tribun turanice. Din acea vreme Secare din cele patru grupuri romanice se dezvoltà separat. Grupurile romanice balcanice nu au avut condifii favorabile pentru a-§i crea state proprii. Un scurt timp aromânii încearcâ totuçi sá se afirme în acest sens. Analele de la începutul mileniului actual vorbesc despre aparitia formatiunii lor statale "Vlahia mare". Cel mai numéros era grupul romanic nord-dunàrean. Se poate crede câ aceçti romanici se deosebeau de romanicii balcanici prin faptul câ practicau într-o màsurâ mai mare agricultura çi creçterea vitelor.

22

Pînà la urmá ei vor reuçi sà se afirme stabil în istorie, sa evolueze ascendent.

Perioada dacoromânâ (sec.XI-XX). Mai sus a fost deja relevât cà, dupa sciziunea comunitàtii romanice ràsâritene, acea parte a ei ce-çi avea locul de trai la nord de Dunàre se delimiteazâ ca un grup distinct pe care il vom nominaliza prin termenul consacrai — dacoromân. Pe parcursul unui întreg mileniu, sub raport etnic, grupul dacoromân se dezvoltâ mai mult sau mai pufin fluent ?i uniform în sensul câ în interiorul sâu nu se nasc ramuri deosebite. Din punct de vedere social-economic, politic, demografic etc. acest grup est-romanic, pe axa timpului, va înregistra însà schimbàri sensibile.

Pînâ la aparijia statului, adicâ aproximativ trei secóle §i jumàtate, dacoromânii îçi aveau ca loc de trai mai aies Platoul Carpatic eu spatiile adiacente. Judecînd dupâ hidronimele strâvechi ce se explica prin sistemul fonetic románese: Buzâu, Argeç, Prut etc., nu poate fí vorba despre o retragere totalâ a dacoromânilor din Cîmpia Valahà §i din bazinul Prutului, dar, e de admis câ aici populatia romanicâ trebuia sà fi fost, probabil, rara. Considerentul cà z în Buzâu, bunàoarâ, ar presupune o filierâ slavâ, nu e acceptabil, întrucît consoana aceasta ia naçtere din dz prin defricatizare. Or, slava la epoca despre care tratàm un atare sunet compus nu a cunoscut. De altfel, interpretarea noastrâ gàseçte sprijin çi în exemple, ca jupîn < lat.dun. dzupanu (< sl.com. zupanu). în intervalul examinai forma de organizare socialâ a dacoromânilor era obçtea sâteascà, iar limba lor va parcurge faza de desprindere de starea de lucruri din perioada comunà, treptat câpâtînd uçoare dinstinctii individúale.

Începînd eu apari{ia statului, putem vorbi despre o a doua etapà a perioadei dacoromâne. Acum, datoritâ sporului natural, dar çi prin

23

migrâri masive, în Cîmpia Valahà, în bazinele Siretului, Prutului çi Nistrului populaba romanicâ devine tôt mai numeroasà. Se recupereazâ spatiul daco-moesic al stramoçilor noçtri de pînâ la romanizare1.

Oieonimele în -e$ti, -eni etc. sînt probe directe în sensul dat, ele confirmînd "legenda" despre descâlecat. Câtre ñnele primului secol de existent! statalâ, pînâ la Dan al treilea, în Muntenia, çi Petru al doilea Mu§at, în Moldova, configuraba ariei etno-lingvistice a dacoromânilor se va stabiliza. Toate aceste aspecte aie istoriei romanicilor nord-dunâreni în lucrare sînt dezvâluite pe baza materialului toponimic, oferit de documéntele scrise, emise de cancelaría Tàrilor Româneçti.

Limba romanicilor nord-dunâreni va atesta în perioada analizatâ schimbâri destul de profunde, însâ unitatea ei se va perpetua stabil. Inova{iile ce nu vor càpàta râspîndire largâ sau generala vor duce la fragmentarca dialectalâ de astâzi care însâ, dupâ cum se çtie, e, putem spune, de suprafatâ.

Acestea sînt, în linii mari, caracteristicile principale aie celor trei perioade etno-lingvistice aie romanicilor ràsâriteni, inclusiv aie grupului lor nord-dunârean.

'Mai mult. Spre nord-est în urma acestor procese migratoare vor ie§i din spafiul lor tradicional, daco-moesic, ce-çi avea ca limita, de fapt, Bazinul Nistrului, populînd un întins raion de deal çi munte din Galifia Carpaticâ, etc. Dispunem de mârturii precum câ în regiunea data prin sec.XIV~XV peste 600 de s ate plateau tribut dupâ dreptul voloh.

PARTEA A DOUA: Contactele románilor cu slavii

Procedind la prezentarea confinutului acestei sectiuni a disertatiei, e necesar, in primul rínd, sá subliniem urmátoarele.

ín compartimentele precedente ale referatului, !ntr-o forma rezumativá, a fost expus modul cum se delimiteazá $i cum trebuie descrise perioadele etno-lingvistice ale romanitátii rásáritene. Inffomatiile obtinute prin atare investiga|ii adincesc cunojtintele despre trecutul romanicilor neatestat de sursele scrise, elimina o serie de necunoscute pe care le intimpiná cercetátorul la studierea unor asemenea chestiuni. Deosebit de pretioase sint dátele pentru cercetarea contactelor romano-slave.

S-a arátat deja cá pe parcursul istoriei lor romanicii rasante ii vin ín contact cu §ase grupuri slave — cu protoslavii, cu slavii bulgari, sirbocroatii, rusino-ucrainenii, rujii §i polonii. Pornind de la constatadle formúlate, sá ne retinem atenea asupra ficcaruia dintre aceste contacte in parte.

Contactul latino-protoslav. Prima semintie slava cu care romanicii rásáriteni au avut legáturi nemijlocite e cea protoslavá. Contactul acesta s-a produs in sec.V-VII, mai ales la Dunarea de jos. E vorba, in fond, de perioada de dupa cáderea Imperiului Román, cíncí grupul latinofon estic se desprinde de celelalte grupuri — dalmat, panon etc. — cu care piná atunci constituía o comunitate. Drept consecinte ale evenimentelor cauzate de marile migrajii ale popoarelor viata romanicilor atestá un profund regres social-economic cultural. Oramele, odinioárá infloritoare, acum sint transfórmate in ruine. Tóate aceste schimbári vor gási reflectare in limbá. Lexicul romanic va pierde intregi serii tematice, legate de viata urbana, de literatura, arta etc.

La rindul sáu, etnia slavá, in perioada despre care discutám, parcurgca ultima sa etapa de eomunitate. Pentru ea era característica orinduirea de ob§te 51 democracia militará. Sintem in posesia unor destul de bógate surse scrise despre grupul slav ce-§i avea locul de trai la nord de Dunáre. Fárá a intra in detalii, vom nota cá, !n perioada discutatá, slavii ace§tea se indeletniceau cu agricultura §i vitáritul. Limba lor mai pastra inca trásáturi arhaice, primordiale. Acele procese, gratie cárora vor lúa najtere cele trei mari ramuri lingvistice slave, inca nu se produseserá.

Dupa cum era §i de ajteptat, la inceput, contactul dintre romanici §i slavi va avea loe mai ales in cuprinsul fostei provincii Dacia Traianá, eventual §i in regiunea rásariteaná vecina. Pentru mijlocul sec.V o atare §tire ne-a parvenit de la istoricul Priscus din Panion. Acest autor, in relatárile sale despre ambasadele bizantine la huni, poveste§te precum cá in drum spre re§edinta lui Attila, aproape de Dunáre, solii de la Constantinopol, intr-un sat, au fost ospatati cu o báuturá denumitá medos. Fárá índoialá, cuvintul acesta e slav. Cf.v.sl. "miere", "mied" ("hidromel"). Din acelaji timp dateazá informatia analistului Iordan despre faptul cá la inmormintarea regelui hun (~ a.453) printre alte ritualuri a fost oñeiat §i praznicul sau parastasul denumit strava. Or, un atare termen e §i el de provenienfá slavá. Cf.rus. ^'mineare". Deci pe la mijlocul sec.V, in spatiul latinofon nord-dunárean í§i aveau locul de trai únele grupuri, probabil, mici de slavi. Pentru veacul urmátor márturiile despre slavii din regiunea indicatá sínt numeroase §i mult mai concludente. Avem informatii despre sistemul lor politic. Sint cunoscute cápeteniile militare slave: Ardagast, Pirogast, Musochii etc. Astfel íncit teza, precum cá initial contactul romanicilor rásáriteni cu protoslavii se va produce la nord de Dunáre, pare a ñ intemeiatá.

Anume acum, trebuie sá credem, slavii "dacici" imprumutá de la romanieii localnici o serie de realii, ale cáror denumiri limbile slave fórmate ulterior, ín multe cazuri, le vor men^ine pina astázi. Un ínteres deosebit sub aspectul ín cauza prezintá euvintele latine ce denumesc notiuni privind societatea. E vorba despre termenii Caesar, collibertus "libert...", comes (comitis) "cáláuzá", "conducátor", commater "cumá-tra", Traianus, etc. Cf. rus. ЦАРЬ, КЛЕВРЕТ, КМЕТЬ " om de frunte...", KMOTP "cumátru", ТРОЯН (divinitate página). De exemplu, rus. КМЕТЬ se explica multumitor doar in cazul dacá pornim de la etimonul latín dunárean "cumete (< lat.cl. comes, comitis), cu accentul pe -e- (?). Nu ar ñ deci necesará forma latiná populará comitia "district" presupusá de M.Vasmer.

La rfndul lor, romanieii imprumutá §i ei de la protoslavi únele unitati lexicale cu un semantism similar, cum ar fi, bunáoará, termenii jupín si stapín. Etimonul primului dintre aceste cuvinte — htpanü — in slavá inseamná "cápetenia uniunii de ob§te". ín romanica nord-dunáreaná lexemul relevat dezvoltá acceptia de "шаге boier", "patrón"..., iar in arománá — de "om simplu". Imprumutul al doilea — stapín — reproduce acela§i etimon x astapanu ca bulg. СТОПАН. Schimbul lingvistic despre care tratam ar fi o probá precum cá etniile respective prin sec.V—VI la nord de Dunáre s-au cunoscut indeaproape. Din zona geográfica arátatá euvintele latine de felul celor cítate au putut sá se extindá, dupa sciziunea lumii slave, la grupul ei de est §i de vest.

íncepind cu anii 600 slavii ocupa intinse spatii in Peninsula Balcanicá. Dar contactul cu romanieii nu pare sá se fi intensificat in continuare. Piedica principalá in cazul dat era deosebirea de religii dintre cele douá etnii. La época discutatá populada romanicá §i cea slavá aveau, ín esentá, o orinduire socialá in multe privinte asemánátoare. Or, nici pe

27

aceastâ linie nu e eu putintâ a vorbi despre relafii strînse între ele. Faptul cà un contact extins çi profund între romanicii ràsàriteni çi protoslavi nu a existât e demonstrat ciar de lingvisticâ. într-adevâr, din protoslavâ în latina dunâreanâ, în perioada examinatâ, nu va pâtrunde decît un numâr mie de cuvinte, dintre care circa 10 se vor pâstra în limba româna pînâ astàzi — câputâ, gard, jupîn, mâgurâ, mâturâ, smîntînâ, stâpîn, stînâ, sutâ, çcheau. Elementele lexicale, împrumutate de protoslavi din romanica dunâreanâ, însumeazâ peste 60 de unitâji. Vom conchide deci cà legâturile romano-protoslave la Dunàrea de jos au fost foarte slabe, de suprafatâ.

Referitor la problema stabilirii limitelor cronologice aie contactului analizat, dupa cum am vàzut, istoria ne fiirnizeazâ unele mârturii pretioase. Dátele limbii concordâ eu astfel de dovezi. Aplicînd cunoscutul principiu al cronologiei relative, constatâm câ termenii protoslavi sînt asimila^i în acea perioada cînd în idiomul romanic nu se produseserâ încâ schimbâri fonetice datoritâ càrora acesia din urmâ se va distinge de celelalte limbi congenere. Propriu-zis, lexemele în cauzà sînt îmrumutate de latina dunâreanâ târzie, de aceea çi vorbim despre un contact latino-protoslav. Pe de altâ parte, faptul cà avem de a face eu cuvinte protoslave, e demonstrat çi el de foneticâ, de vocalismul acestora. De exemplu, în protoslavâ sunetul o avea o articulatic largà, apropiindu-se de a, iar y (ы) se caracterizâ înca printr-o articulafie labialâ. Ambele trâsâturi nótate se reflecta în împrumuturile noastre. Cf.rom. câputâ < lat.dun. xcaputa < protosl. *kopyto ( rus. КОПЫТО). Vocala ù (и scurt) care, ulterior, în idiomurile slave va deveni un sunet redus çi va dispare sau va câpâta fizionomie normalâ, în protoslavâ avea articulafie plinâ. Despre aceasta judecàm dupâ împrumuturile mâturâ çi sutâ, care, prin faza latinà dunâreanâ *metula,xsuta, descind din protoslavâ: xmetu!a,

28

xsüto. Cf.. rus. . МЕТЛА, СТО. Nu e lipsitá de semnifícafie sub aspectul cercetat nici compararea fonetismului cuvintelor mo§tenite propriu-zise cu cel al ímprumuturilor protoslave. ín atare caz vom constata cá termenii slavi sint supu§i acelora§i schimbari fonetice ca §i cei latini. De pildá, / intervocalic in ambele situatii trece ín r: lat. mola, talis > rom. moara, tare/protosl. "metula, xmogyla > lat.dun. xmetula, xmagula > rom. matura, mágurá. Indentic este tratat in cele douá serii de lexeme §i a in grupul an: lat. frango, lana > rom. fring, lina / protosl. xsumetana, xstan- > lat.dun. xsumentana, xstana > rom. smíntxná, stína. ímprumuturile slave bulgare, fíind asimílate de limba romana 4—5 secóle mai tirziu, nu vor mai cunoa§te astfel de procese fonetice. Cf.v.sl.IIOJIA > poalá, v.sl. XPAHA > hrana. Aladar, teza precum cá cuvintele protoslave sint imprumuturi doar pentru latina dunáreana, ín timp ce pentru descendenta acesteia — romanica rasáriteaná comuna — ele se confunda cu elementele mo$tenite, gásejte o confirmare larga. ín sfirjit, vom mai nota cá existá probé lingvistice ce ne permit sá detalizám únele aspecte ale datárii contactului latino-protoslav. Cuvintele latine colibertus sau bubalus, bunáoará, sint imprumutate in acea perioadá cind trecerea lui b intervocalic la v era deja incheiatá. Cf. rus. КЛЕВРЕТ, БУЙВОЛ. §i, íntrucít in latiná schimbarea men^ionata are loe incepind cu sec.III. e.n., acest reper e concludent pentru determinarea corelativ á a limitei inferioare a contactului romano-slav examinat. Pe de alta parte, se §tie cá v in pozitia arátatá ín Orient i§i pierde articulajia. Prin urmare, contactul latino-protoslav e posterior transformárii lui b intervocalic in v, in latina de la Dunáre, §i anterior disparitiei sunetului din urmá in contextul respectiv, in romanica rásáriteaná.

Contactul románo-bulgar. Prin sciziunea protoslavilor, pe arena istoricá vor apare grupurile lor sudic, estic 5i vestic, care apoi se vor

fractiona in raraiñcatii mai mici, punind inceput popoarelor slave actúale. Pe parcursul trecutului lor, romanicii rásáriteni vor veni in atingere §i cu únele dintre aceste comunita(i slave. Cronologic, prima dintre etniiie in chestiune cu care va contacta populaba romanicá e cea a slavilor bulgari. Jíncm sá subliniem cá relafiíle cu acest grup de slavi ocupa in istoria noastrá un loe aparte, de aceea unei asemenea probleme ii vom acorda o atentie deosebitá. Contactul romano-bulgar cuprinde o perioadá indelungatá — sec.IX-Xni. Dupa cum am mai notat, in rastimpul dat, viaja romanicilor este aproape necunoscutá. E necesar sá avem in vedere faptul cá la acea etapá a istoriei lor romanicii nu reu§iserá inca sá iasá din starea de decádere materialá §i spiritualá cauzatá de eriza generalá de la sSr§itul antichitátii §i din intiile veacuri ale evului mediu. Pe baza dovezilor lingvistice in disertare se arata cá forma de organizare socialá a popula{iei romanice era ob?tea táráneascá. Seria tematicá, legata de nofiunile acestei orinduid, practic, este aceiaji atit pentru dacorománá cit §i pentru idiomurile romanice balcanice, ceea ce demonstreazá omogenitatea etno-lingvisticá a romanicilor. Un eveniment crucial in istoria romanicilor e sciziunea lor care, a§a cum am vázut, se produce la jonctura dintre mileniul trecut §i cel actual. De atunci grupurile de romanici se dezvoltá independent, fará a se influenza reciproc. Arománii vor conserva sistemul social al ob§tii patriarhale veacuri in §ir. La nord de Dunáre istoria va evolua in alt mod: aici, incepind cu sec. XIII-XLV, vechea orinduire va ceda locul feudalismului. Despre cultura spiritualá vorbim de asemenea, practic, numai pe baza de probe lingvistice. íntr-adevár, terminologiile corespunzátoare de origine latiná márturisesc despre faptul cá la época in discutie romanicii profesau religia cre§tiná mojtenitá incá din sec.III—IV, cá ei i?i aveau varíate obiceiuri legate de anotimpuri, ritualuri de na§tere, nuntá, inmormíntare, trebuie sá credem, creatii folclorice cu impárafi (cf.lat. imperator), cu zíne (cf.latDiana). E o

cultura populara rudimentarâ din care însâ nu lipsea scrisul ( cf. a serie < lat. scriberé), cartea (cf.lat. charta) etc.

Slavii bulgari, pentru intervalul de timp vizat, sînt mai bine atestafi documentar. Primul lor stat în sec. IX-X includea jumâtatea de est çi únele spa|ii sud-vestice din Peninsula Balcanicâ, precum çi anumite teritorii nord-dunârene. Pentru chestiunea examinatâ in compartimentul de fatâ este important sâ relevâm çtirile din izvoarele scrise despre slavii bulgari din Platoul Carpatic çi regiunile limitrofe. Astfel, dintr-o crónica bizantina aflâm ca în anul 813 Jar a tul Bulgar stramutâ în Cîmpia Valahâ 40 mii de familii greceçti fâcute captive în urma cuceririi Adrianopolului. Un ait document ne relateazâ câ pe la finele sec.IX, mai exact în 892, Bulgaria poseda mine de sare în Transilvania. în sfîrçit, în regiunea discutatâ, la aceeaçi epoca, îi semnaleazâ pe slavi ( çi pe romanici) letopiseful vechi rus al lui Nestor «Повесть временных лет», precum çi lucrarea "Gesta Hungarorum", scrisà de un autor anonim ce se intitula notar al regelui maghiar Bela III. Desigur, suprematia Taratului Bulgar asupra teritoriului în cauzâ nu avea numai un caracter politic, întrucît în perioada respectiva populada veche slavâ nord-dunâreanâ îçi mai pâstra încâ individualitatea étnica, romanizarea ei producîndu-se mult mai tîrziu. E.Petrovici a arâtat câ în aria cercetatà se constata toponime create de slavi câ: Glîmboca, Dîmbova, Lînga, Zlaçti, Medvejde etc. Atare nume ne întîmpinâ mai aies în jumâtatea sudicà a spatiului romanic. Aici existau çi açezâri de ale slavilor pe care únele izvoare îi denumeau "dacici".

Viata spiritualâ a slavilor bulgari e çi ea, într-un fel, destul de bine cunoscutâ. О însemnâtate foarte mare a avut în aceastâ ordine de idei aparitia scrisului slav çi adoptarea de câtre slavi a creçtinismului.

31

Factorii ce au determinat specificul contactului románo-bulgar.

Cercetárile efectúate aratá cá dupa contactul latino-protoslav urmeazá o perioadá de timp cind legáturile dintre cele douá comunitáji aproape cá nu se mai manifestá. íncepind insá cu hanul Crum (a. 802-814), Statul Bulgar va evolua viguros. ín cuprinsul sáu va intra spatiul romanic, adicá fostele provincii Moesia Superioará, Moesia Inferioará §i Dacia Traianá cu teritoriile vecine de est, eventual porpuni ale lor. Unele zone ale spatiului indicat erau popúlate de slavi bulgari. Totu§i despre o apropiere dintre romanici §i grupul slav dat se poate vorbi nu mai devreme de ultímele decenii ale sec.IX cind populaba slavá bulgará, in ansamblu, va incepe sá treacá la cre§tinism, sá adopte noua religie. Considerám cá in aceste conditii iau na§tere fenomene de simbiozá ¡>i bilingvism románo-bulgar. Initial, contactul cu slavii bulgari are loe intr-o perioadá cind romanicii formau inca un masiv etno-lingvistic común. O datá cu sciziunea romanitáfii rásáritene, etapa indicatá, de aproximativ un seco2, se va incheia, simbiozá §i bilingvismul románo-bulgar continuind sá se exercite cu anumitá intensitate mai ales la nord de Dunáre. §i, intrucit dupá cáderea Xaratului Bulgar (1018) o atare regiune nu va mai asculta de puterea hanilor de la Plisca sau Resava (care nu mai exista), in ea rolurile celor douá seminan conlocuitoare se vor schimba radical. Din acest timp grupul ce se va dezvolta ascendent este cel romanic care, trebuie sá credem, era ?i cel mai números. ín felul arátat, romanicii nord-dunáreni vor incepe sá se afirme in istorie ca un factor politic. íntr-adevár, potrivit cronicii ungare amintite mai sus, una dintre cápeteniile formatiunilor statale din Transilvania1, pe nume Gelu, era

1 Aceste forma^ium statale vor fi supuse de unguri.

32

vlah, adicá román (in original — quídam Vlachus "un oarecare román"). Principatul sáu (probabil, mai multe uniuni de ob?ti sau "tári") era populat de romanici ?i de slavi §i cuprindea partea centralá a Podi§ului ardelean. Notarul regelui maghiar pomene§te in lucrarea sa despre incá douá principate — unul condus de Menumorut (íntre Some? §i Mure§) §i altul condus de Glad (in actualul Banat). Din sursa citatá aflám cá oastea lui Glad ce opunea rezistenfá unitátilor ungure§ti pe Timi? era compusá din pedestra§i §i cálára§i cumani, bulgari §i vlahi {Cumani et Bulgari ataque Blachií). Faptul cá prín sec. X-XI Platoul Carpajilor era populat in special de romanici §i slavi §i cá pe Dunáre i§i aveau locul de trai triburi turanice e sprijinit ?i de alte izvoare, astfel incit analele la care ne referim, redau o stare de lucruri reala. E vorba despre o perioadá cind Taratul Bulgar e pe cale de a se descompune sau cázuse deja (a.971— 1018). Unii dintre principii pomeniti mai sus nu intrerupseserá incá legáturile cu Bulgaria balcanicá. Despre Glad, de exemplu, se spune cá era originar din Vidin, iar despre urma§ul acestuia, Ahtum, o altá scriere medievalá — "Legenda sfintului Gerard" — relateazá cá a fost botezat in credinta ortodoxá in aceea§i localitate.

Aladar, premisele unui contact intens al romanicilor rásáriteni cu slavii bulgari se creeazá abia cátre finele sec.IX. Dupá sciziunea comunitátii romanice, deci aproximativ incepind cu anuí 1000, legáturi multilaterale §i profunde cu etnia slavá datá va avea, in continuare, mai ales grupul dacoromán. Asemenea relafii, de amestec etnic bilingvism, vor dainui piná cátre mijlocul sec. XIII, cind romanizarea slavilor nord-dunáreni se va incheia. Evoluind progresiv, dacorománii, in deceniile de mijloc ale sec.XIV, i§i vor organiza state proprii.

Consecintele contactului románo-bulgar. Convietuind mai multe

secóle cu populatia búlgara, romanicii vor prelua de la ea elemente de

33

cultura materialâ çi spiritualá, únele institu{ii politice etc. Totodatà, aça cum am mai observât, limba romana va asimila în acest interval de timp un însemnat fond lexical slav bulgar, precum çi unitâti slave bulgare ce (in de alte nivele. In linii mari, problema indicatâ a fost deja abordatâ în prezentul référât. Aici ne vom opri asupra unor fapte ce pun în liminâ conditiile spéciale de pâtrundere a împrumuturilor slave în idiomul romanic, de bilingvism.

Mai întîi vom sublinia câ realiile, diversele obiecte, ce poartà denumiri slave bulgare în graiul nostru, sînt foarte numeroase. Ar fi însâ riscantà, chiar lipsitâ de temei, afirmafia farâ rezerve precum câ, în toate cazurile, çi nofiunile respective ne-ar fi venit de la slavii bulgari, câ acestea din urmâ nu ar fi fost cunoscute romanicilor pînâ la contactul lor cu populaba slavâ búlgara. E necesarâ deci o interpretare a faptului lingvistic. Problema ce se pune e de a face distinctia cuvenitâ între termenii care, în mod efectiv, aduc obiecte de inovatie în viata romanicilor çi cei ce implica o altâ explicatie.

Investigârile de rigoare, sub raportul relevât, ne conduc, de fapt, la cîteva constatàri de ordin general. Una dintre asemenea constatâri ar viza situaba cînd cuvîntul e împrumutat pentru câ, într-adevar, reflecta ceva nou. Exemple ce ar ilustra cazul dat ne oferà terminología feudalismului, orînduire care, dupâ cum se çtie, la romanici, initial, va fi impulsionatà de sistemul social respectiv bulgar. De pildâ, domeniul pe care boierul avea drept exclusiv de a judeca, de a ridica impozitele etc., farâ vreun amestec din partea domniei, la noi purta mai aies denumirea slavâ de ohaba . Dacá un atare tip de moçie ar fi fost originar, lexemul corespunzâtor ar fi

1 Cuvîntul slav respectiv - OX'^Bà " a se atyine", " a opri".

- etimologic e legaflverbul 0X&5HTHC ñ 34

trebuit sa reprezinte o formatiune interna, in orice caz, sâ vàdeascâ о etimologie clara. Desiguv, nu rareori m noile condifii realiile despre care discutâm atesta schimbâri de esentâ. Cuvîntul ВО ОДА în contextul politic slav înseamna în spécial "cápeteme militará", în timp ce în Târile Române acceptia lui principalà e de "domnitor"1. Cu lexeme ce nominalizau ceva nou pentru romanici, posibil, avem de a face çi în împrejurârile cînd acestea din urmâ constituie, în idiomul nostru, serii, ceea ce ar fi un indiciu cà populatia romanicâ manifesta pentru obiectele în cauzâ un ínteres deosebit. Drept exemplu vom cita împrumuturi privind agricultura: claie, grindei, plaz, potîng, tînjalâ...

De cele mai multe orí însâ lexemele slave denumeau obiecte, în genere cunoscute romanicilor. O astfel de tezâ este demonstratâ de perechile sinonimice sau cvasisinonimice privind domeniul vietii materiale în acceptie largâ, formate dintr-un termen moçtenit din latina sau din daco-moesicâ çi unul slav: arat (arom.) -— plug, câldare — vadrâ, curâturâ (runc) — ogor (laz), pereîe (arom. mur) — zid, piuâ (steazâ) — dîrstâ, sârcl'edzu (arom.) — aplivi, secure — topor (teslâ) , staul — grajd... Disigur, e vorba despre o sinonimie relativa, câci între obiectele sau actiunile exprimate prin cuvintele moçtcnite çi cele avînd denumiri slave puteau exista deosebiri sensibile. Cf. ac — igli}â, dur — sitâ, inel — verigâ, mai — ciocan, moarâ — гцпЦй.

Spre încheierea precum câ no{iunile cu denumiri slave bulgare de obicei nu reprezentau ceva necunoscut pentru romanici ne îndreaptâ §i examinarea perechilor, eventual a seriilor lexicale formate din elementele moçtenite çi împrumuturi slave în discute semantic indentice sau apropiate, ce reflecta domeniul culturii spirituale populare: balaur (balâ,

1 Cf. §tefan-Voievod, ~Vodâ, Mihai-Voievod,~Vodâ.

35

drac, gogâ) — zmeu (halâ, iazmâ), a fermeca (a descinta) — a vrâji ( a obroci "id. "), împârat — crai, a prezice ( a agura "a proroci a bine") (înv.) — a meni ( a cobi), Sînziene — Rusalii (Drâgaica), soartâ — noroc (tri$te "soartâ vitregâ "), strigoi (strigâ) — moro i (vîrcolac), urâciune "urare" (înv.) — colinda (sorcovâ), zînâ (§timâ) — samodivâ... Cuvintele slave (de dupà cratimâ), la nivelul continutului, in multe cazuri, într-un fel le dubleazâ pe cele moçtenite, deci ele, de regulâ, nu constituie màrturii privind originea realiilor corespunzâtoare. O constatare similará ar fi valabilâ çi pentru termenii slavi fârâ echivalente (semantice) de provenienfà latinâ ca: Baba Marta, basm, caloian, paparudâ etc.

Açadar, în perioada contactului româno-bulgar unele dintre cuvintele slave bulgare din lexicul románese denumeau ceva nou pentru romanici, de aceea împrumutarea lor poate fi pusà pe seama factorului "obiecte de inovaÇie". Altele, de fapt, cele mai multe dintre asemenea unitâ{i lexicale, dimpotrivà, de regulâ, exprimau "lucruri", cunoscute populatiei romanice. Care ar fi deci, în cazul din urmâ, cauza pâtrunderii termenilor slavi respectivi în idiomul nostru? Ce-i determina pe romanici sâ includâ în vorbirea lor atare lexeme? în vederea gâsirii unui râspuns adeevat la întrebarea ridicatâ aici sà examinàm mai îndeaproape o serie de cuvinte slave bulgare din cea de-a doua catégorie ce atestà un semantism spécifié, cum ar fi, de exemplu, a cinsti, a clipi, drag, gîngav, gleznâ, a glumi, a greçi, a iubi, jale, lacom, lene, a miji, nâdejde, a osteni, a pipai, a pîrî, a pomeni, a se posomorî, ranâ, slab, a se topi (despre zapada etc.), vîrstâ. în prezent în vocabularul románese nu atestâm cuvinte moçtenite cu astfel de acceptii. Pe de altâ parte, ar fi un nonsens a crede câ pînâ la contactai intens eu slavii bulgari romanicii nu ar fi cunoscut "obiectele" mentionate çi respectiv denumirile lor, adicâ nu

36

ar fi distins noîiunea de "dragoste", de "glumà", de "obosealâ" etc. Fârâ îndoialâ, atit "obiectele" in chestiune, cit §i numele lor erau bine cunoscute romanicilor. Substituirea denumirilor mai vechi, moçtenite, a "realitâtilor" indicate prin cuvinte slave e legatâ de altceva. Aceastâ înlocuire de termeni se explica prin factorul "bilingvism". într-adevâr, in urma contactului dintre romanici çi slavii bulgari, eel pu|in zonal, romanicii insuçesc idiomul bulgar in aça màsurà, incit devin bilingvi. în situatia arâtatâ, vorbind in limba lor materna, primara, din motive individúale, de obicei anevoios de surprins, ei utilizeazâ anumite cuvinte din limba slavâ, secundará. Termenul slav putea fi considérât mai comod de catre vorbitor fie pentru faptul câ-i venea mai uçor in minte, fie pentru câ se caracteriza prin vreun avantaj semantic sau formai. De pildâ, lexemul polisemantic moçtenit unghie la nord de Dunâre, în sens de "copitâ", va înceta sa mai circule, fiind înlocuit prin imprumutul slav care avea un singur înteles. La fel va ieçi din uz expresia op e ( <opus, est), cedînd locul termenului slav trebuie, care vâdeçte o organizare morfologicà mai regulatâ. Nu ar fi exclus ca din aceeaçi cauzà a morfologiei defective verbul moçtenit a vie ( < vivere) sa fi fost substituit prin si. a trâi.

Datoritâ bilingvismului româno-bulgar, a?a dupâ cum am mai obesrvat, în anumite sectoare ale vocabularului nostru vor apârea numeroase perechi sinonimice sau cvasisinonimice, diverse serii hiponimice etc., formate din unitâti moçtenite çi din împrumuturi slave bulgare. Exemple: albie fmoçt) — copaie (si.), arinâ (înv.) — nisip (prund), beregatâ ( cerbice, grumaz, ceajà...) — gît (gîtlej), boace (reg.) — glas, bour — bivol, brumâ — chiciurâ (promoroacâ), burete — ciupercâ, câldare (gâleatâ) — vadrâ, cale (cârare) — drum (colnic, potecâ), câpâtiï—pernâ, câfîn, (arom.) — blid, ciur — sitâ, cîmp [agru

37

(reg.), cimpie, runc] — ogor, corp (megl.) — trup, curte — ogradä, de$ert —gol (pustiu), dinte — zimfi, dor — dragoste, falce (s. dispärut) — coasä, farmec — vrajä, faß — obraz, fiará — dihanie (gadinä, jivinä), fu$te (inv.) — sulifä, gratie — zäbrea, gräunte [fauä (arom.)/ — bob, gruie (reg.) — cocor (stire), grumur (arom.) fagest (reg.)/ — grämadä (vraj), gurä (bot.rost) — rit, im (inv.) — noroi (mla§tinä, mocirlä, nämol, tina), lac (bilc) — baltä (iaz), linged (inv.) — bolnav, lingoare (s.inv.) — boalä [boleaznä (reg.), bole§niß (reg.)/, mai — ciocan, mäciucä (ghioagä) — bitä, mänunchi — snop, moarä — risnifä, muiere (sofie) ■— nevastä, munte (coastä, culme, grui, mägurä) — deal (grind, movilä, pise, vírf), nap — gulie, negurä (ceafä) — miglä (inv.), nuia (vargä) — joardä, nume — poreclä, nutref [vipt (inv.)/ — hranä, panä (arom.) — cirpä, par — stilp, pär ( coadä) — píete (chica, cosita), paringä — präjinä, pa§une — izlaz, perete fmur (arom.)/ — zid, picior — crac, piele (scoarfä) — bland (coajä), piuä (steazä) — dirstä, piine — pitä, ploaie lplointe1 (reg.)/ — burä (lapovifä, sloatä), popor [gint (inv.)7 — norod, preot — popä, pulbere — praf purcel — godac, retea — mreajä, rindunea — lästun, sänätos [sin (arom.), xntregj — zdravän, sint (inv.) — sfint, spaimä [(fricä, temoare (inv.)] — groazä, spate [cearä (reg.), spinare, ijale] — circa [girbä (inv.)/, staul [cäpräreafä (reg.)2, purcäreafä (reg.)3, farc, väcäreaß (reg.)/4 — grajd (cocina, coftereafä, cotef, oeol), strämurare — bat, stup — ule i (reg.), stupä (reg.) — cilfi, stur (inv.) — sloi, sunet [sun (inv.)/ — zgomot, §erb — rob, tearä

1 Cuvintul plointe inseamnä "vreme ploioasä".

2 Cuvintul cäpräreafä inseamnä "oeol pentru capre".

3 Cuvintul purcäreafä inseamnä "cotef pentru porci".

4 Cuvintul väcäreaß inseamnä "loe unde se odihnesc vitele vara".

38

(bâtâturâ) — natrâ, timp — vreme, trunchi (buçtean) — bîrnâ, turmâ — cireadâ (cîrd), undâ (înv.) — val, unghie — copitâ, untura (seu) — slâninâ, vaca — ialovitâ, venin [toapsec (înv.)/ — otravâ, veçminte — odâjdii, vitâ [nâmaie (reg.)/ — dobitoc, vînt (furtunâ) — vijelie ( vifor, viscol), zîna [§timâ, çteamâtâ (înv., reg.)] — vedenie [samodivâ (reg.)/, etc; a adulmeca — a mirosi, a alunga -— a goni [a prigoni, a întiri (înv.)/, a arunca — a zvîrli, a bâga — a vîrî (a tixi), a câpâta — a dobîndi, a cauta (de) — a griji, a certa [a imputa (înv.), a mustra] — a dojeni ( a ocârî, a propozi, a sjadi), a defaima — a bîrfi ( a cleveti, a huli, a ponosi), a (se) deçtepta — a (se) trezi, a (se) feri — a (se) pâzi, a frige — a prâji, a încerca — a ispiti, a închega —■ a slei, a întârîta [a asmufa, a invita (înv.)/ — a zâdârî, a întoarce — a sud, a (se) lâuda — a (se) fàli, a lua — a primi, a lucra — a munci ( a trudi), a mifca — a urni, a mura (cînepa...) — a topi, a pânâta (înv.) — a se tîngui, a i se parea — a i se nâzâri (a i se nâluci), a peti — a (se) logodi, a râposa (s.înv.) — a se odihni, a rîde — a zîmbi (a chicoti, a se hlizi, a rînji, a hohoti), a sapa — a prâfi, a scâpa (de) — a (se) izbâvi, a sparge [a crâpa, a despica, a smicura (înv.) — a zdrobi (plesni, a strivi, a sirop fi), a striga — a râcni, a suferi ( a zace) — a boli, a sughifa — a icni, a tâcea — a o mîlci, a tâia ( a reteza) — a te fi ( a ciopli), a trage — a tîrî, a treiera — a îmblâti, a ucide ( a râpune) — a omorî, a undeza (înv.) — a clocoti, a vie (înv.) [a custa (înv.)] — a trâi, a vrea [a decidera (înv.)/ — a pofti (a jindui, a rîvni) etc.

*

Recapitulînd cele expuse în acest paragraf al referatului, vom conchide cà numârul foarte mare al împrumuturilor slave bulgare din lexicul nostru, statutul lor în diferitele lui structuri se explica, pe de o parte, prin factorul "obiecte de ¡novare", iar pe de alta, prin situatia

39

lingvisticâ ce se crease în urma contactului de lungâ duratà al celor doua etnii în discufie, prin bilingvismul româno-bulgar. Mai sus au fost citate elemente lexicale ca probe aie bilingvismului româno-bulgar. Dispunem çi de cîteva dovezi din domeniul vocalismului slav de natura sa punâ în evidentà împrejurârile spéciale de asimilare a cuvintelor slave bulgare de câtre idiomul romanic. Astfel, comparînd aspectul fonetic al unor împrumuturi slave din dacoromânâ ca bogat, copitâ, rogoz, topor cu cel al corespondentelor lor aromâne bugat, cupitâ, rugoz, tupor, constatâm câ în primul caz lui o neaccentuat originar din prima silaba îi corespunde vocala o, în timp ce in cazul al doilea — vocala w. Aceastà diferentà de tratament ar putea reflecta o necoincidenfâ cronologicà a pâtrunderii lexemelor citate în cele douâ idiomuri. Fonetismul aromân reflectâ faza initiaîâ a bilingvismului, cînd vorbitorii romanici, nestàpînind în câ sufícient limba secundará, slavâ, substituie unele sunete în cuvintele împrumutate din ea, potrivit deprinderilor lor de pronunfare. Or, dupa cum se çtie, la acea epocà, în elementele fondului moçtenit orice o neaccentuat trecea la u: cuptor < coctorium, purcel < porcellus, ureche < oricla. De aici çi înlocuirea unui asemenea o prin u în cuvintele slave din aromânâ. Çi, întrucît aromânii vor pâràsi, în majoritate, relativ devreme spafiul etno-lingvistic bulgar u la ei se va mentine çi în perioadele posterioare.

Vocalismul o din fórmele dacoromâne, din contra, fixeazâ faza tîrzie, poate de încheiere, a bilingvismului, cînd vorbitorii, posedînd bine limba secundara, nu-1 mai substituiau pe o neccentuat prin u în împrumuturile venite din ea.

în fine, o mârturie a unui fenomen de bilingvism româno-slav, local, e împrumutarea din slavâ de câtre mcglenifi a morfemelor

flexionare -m çi -s, precum çi a sufixului gerunzial -aiki. Cf.megl. -aflum (-aflum), -afli§i (-afli); -.fideaiki (-¡¡ezînd).

Limítele cronologice aie contactului româno-bulgar. Deçi dezbâtutâ în mai multe rînduri, problema indieatà ramîne încâ, în anumite privinte, nelimpede. în studiile mai vechi domina ideia precum câ slav i i vor întretine legàturi strînse eu romanitatea râsâriteanâ începînd chiar eu stabilitatea lor în spatiile carpato-dunârene. Ulterior s-a observât câ fonetismul termenilor slavi din limba românâ, eu cîteva exceppi, nu e prea vechi, adicâ nu dateazâ din sec.V-VII, ci dintr-o perioadâ mult mai tîrzie, din sec.IX-XII. Dupa opinia unor autori, cuvintele slave într-adevâr, ar fi fost împrumutate mai devreme, însâ ele în graiul romanicilor îçi reînnoiau permanent aspectul fonetic potrivit schimbârilor "organice" ce aveau loc în limba slavà. Aceastâ explicatie este, credem noi, inacceptabilâ. O atare readaptare perpetua a foneticii elementelor lexicale slave din vorbirea romanicà este contrazisà, bunâoarâ, de cele cinci reflectan pe care le atestâ ^T (ius mare) în cuvintele de genul în discutie. Cf. scump < CK^ILb, crîng < KPJrt, gîscâ < TtCKA, (< T%Cb), potecâ < IIOTEKA ( < nXTb), (valea) Dab (= ului) < xJlAE/JXho(< ¡lABt> )'. Dacâ elementele lexicale slave bulgare ar fi pâtruns masiv în idiomul romanic începînd eu sec. V-VII, în ele s-ar fi reflectat principalele faze atestate de fonética slavâ. Ceea ce în realitate nu constatâm. Prin urmare, teza, privind vechimea împrumuturilor slave bulgare din limba româna nu e confirmatâ, prin probe lingvistice.

Sâ vedem acum în ce mod poate fi determinatâ limita de jos a

1 Pentru tratamentul a al vocalei bulgare i (<%) cf. bulg. reg. /IAB(HHK)

"colina cu stejari", (nOflApCTE) (planta).

41

contactului româno-bulgar. în acest scop vom examina cîteva procese fonetice ce au loc în istoria limbii bulgare çi reflectarea lor în cuvintele noastre slave. Astfel, pînâ prin mijlocul sec. IX în ГРАДИНА, ДРАГ, ПРАГ din idiomul dat grupul pa (ra) nu fiisese încâ supus metatezei, termenii citati pâstrînd forma xgardina, xdargü, xpargü. împrumuturile respective din romana au la baza etimoane slave cu metateza efectuatâ, de unde çi concluzia câ asemenea cuvinte pâtrund în ea începînd cu cea de-a douá jumátate a sec.IX. Un ait exemplu. E bine cunoscut câ vocala scurtá и (ъ) în protoslavà avea articulare plinâ. Cf.rom. mâturâ < protosl. xmetüla, xsutâ < *süto. In slava veche sunetul despre care discutâm devine redus (ultrascurt), iar apoi în pozifie neintensà dispare, în timp ce în pozifie intensa capâtâ articulare nórmala. Etimoanele cuvintelor româneçti de provenientâ slavà búlgara atesta faza cînd cele doua procese fonetice din urmà sînt deja încheiate. Cf. a sfîr§i < СЪВРЪШИТИ, a slei < СЪЛШГИ/ dobitoc < ДОБЫТЪКЪ, zîmboc "cuiul de la cataramà" (reg.) < < "ЗЖБОКЪ). Asemenea probe §i áltele de felul lor demonstreazâ câ împrumuturile slave bulgare din limba românâ nu pot fi anterioare celei de-a doua jumâtàfi a sec. IX.

Aceeaçi logicá e aplicabilà çi pentra stabilirea limitei superioare a contactului româno-bulgar. Chestiunea care se pune în cazul dat priveçte etapa de încheiere a bilingvismului, cînd grupul etnic slav se romanizeazâ. Pentru clarificarea unei atare problème, E.Petrovici utiliza dovezile oferite de toponimie, anume termenii slavi care la origine confineau vocala . Practic, toate cuvintele de felul indicat ce pot fi puse în legaturâ eu slavii bulgari nord-dunâreni prezintâ faza foneticâ mediobulgarà ЪН (~ an) a lui Ж primar. Exemple: Cîmpina, Dîmbova, Glîmboca. Ceea ce înseamnâ câ în spafiul geografic avut în vedere slavii

42

bulgari se vor mentine pînà în sec.XII. Teza examinatâ este bine argumentatä. Consideràm cä ea poate fi fortificatä, eventual preeizatä çi de fonetismul unor apelative de provcnientä slavä. Ne gîndim la împrumuturile ci? " ciunt" (reg.) (< bulg. KT>C "seurt"), gîscà ( < < rLCKA), präjinä (< ITPtyKHHA), etimoanele cärora au în structura lor fonética t> p entra ^ Çi, întrucît în búlgara procesul trecerii lui t>H la î> se încheie în prima jumätate a sec. XIII, vom admite cä aceasta e çi limita cînd simbioza çi bilingvismul româno-bulgar ia sfîrçit. Açadar, legäturile noastre, etnice çi lingvistice, eu slavii bulgari s-au exercitat pe un parcurs de peste trei veacuri. Ca rezultat, la nord de Dunâre, grupul slav în cauzâ se va contopi eu etnia romanicä majoritarâ. Factorii aceçtia externi, descriçi detaliat în disertatie, explicä numärul mare de elemente slave bulgare din limba românâ.

ContactuI româno-sîrbocroat. Dupä seiziunea romanitätii räsäritene grupul ei apusean se deplaseazä în pamînturile sârbocroate. în noul spatiu aceçti romanici sînt atestati de mai multe izvoare. în sensul arätat, vom indica, în primul rind, lucrarea " Historia peregrinorum", din care afläm cä pe la 1189 cruciatii lui Friederic Barbarossa întîlnesc în "Pädurea búlgara", între "Timoc çi Morava", "greci, vlahi çi bulgari...". Märturii destul de bógate despre acest grup de vlahi gäsim în documéntele feudale sîrbeçti. Un hrisov al Marelui jupan Çtefan Nemanea ne relateazä precum cä mänästirii Hilandar i-au fost daruiti 170 de vlahi. E vorba despre vlahii din regiunea Prizrenului. Dintr-un ait act afläm cä pe la 1220 mänästirea Jicea dispunea de 200 de vlahi. în sfîrçit, vom nota cä printr-un hrisov al regelui Milutin ce dateazä de la 1300 se dau dispozitii unor vlahi cït trebuie sa are, sä strîngâ çi sä coseascä.

în tärile slave de sud romanicii, pe de-o parte, îçi vor pästra institutiile obçtii lor târâneçti, iar pe de altä parte, vor fi antrenati în noul

43

sistem social, feudalismul. In documéntele menfionate §i in alte surse de acest fel romanicii, de regula, apar ca {árani §erbi ce índeplinesc diverse munci pe domeniile mánástire§ti. Printre ei insá se distingeau vlahii calatori (chelatori), deci care se indeletniceau cu carau§ia, precum §i voinicii, adicá o?tenii, care erau mai mult sau mai putin liberi. Forma de organizare a vlahilor din ramura in discutie era cátunul. Persoanele ce ocupau functii de conducere in cátun se numeau cnezi (ca §i la celelalte grupuri de romanici), celnici (ca la arománi) §i primichiuri. In izvoarele sense romanicii apuseni sint pomeni|i pina in sec. XIV, ceea ce inseamná cá pina in acest rástimp ei i§i vor men{ine etnia, nu se vor confunda cu slavii. Apoi, prin faza bilingvismului, masa lor principals se va asimila, se va contopi cu populaba slavá majoritará. Va dáinui pina mai tírziu nu mai fragmentul de romanitate apuseana ce se va stabili in Istria, grupul istroromán.

in ceea ce-i prívente pe dacorománi, contactul lor cu sirbii va lúa inceput, probabil, nu mai devreme de sec. XI. Aceste legáturi ínsá nu vor fi de amploare, constituind mai ales un fenomen local. Numarul elementelor sirbe§ti cu extensiune larga in limba romana, am vázut deja nu e insemnat.

Contactul románo-rusin. Din cea de-a doua jumátate a sec. XII románii nord-dunáreni vin in atingere cu un grup de populatie est-slavá denumitá rusiná (ruteaná). Materialul toponimic din documéntele noastre vechi permit sá localizám destul de exact aria étnica romanicá §i cea est-slavá. Dátele expuse in disertare vizeazá in special Moldova feudalá, unde se §i produce, in fond, contactul cu rusinii. Pe baza oiconimelor in -e§ti §i -eni se demonstreazá cá in aceastá parte a spatiului dacoromanic in mijlocul sec.XIV existau 309 objti táráne§ti romanice care acopereau relativ uniform intreg teritoriul de la est de Carpati. Asemenea ajezári formeazá o refea compactá ce cuprinde zonele submontane, Platoul

Central Moldovenesc, precum ?i Regiunea Codrilor din Basarabia. Oiconimele rusine, adieá cele cu afixele -ovfi (-evfi) 51 -infi, in numar de 158 unitáfi, se intilnesc mai cu seamá in Bucovina §i ín partea nórdica a regiunii dintre Prut §i Nistru. ín legaturá cu acejti termeni e de obseravat urmátoarele. De obicei, autorii considera, fará nici o rezervá, cá tóate toponimele in discutie denumeau a§ezári cu populatie slavá. Aceastá interpretare ar necesita únele clariñcári. Problema e cá nu pujine oiconime cu sufixe slave desemnau objti sátesti romanice. íntr-o serie de cazuri, despre faptul avut ín vedere vorbesc bazele unor astfel de derívate care reprezintá antroponime románe§ti. Cf. Badevfi < Badea, Bucurovti

< Bucur, Cofilovfi < Cotila, Fratevfi < Frate, Ilia$evfi < Ilia§, Leucasovfi < Leu cas, Maneuft < Manea, Mari$evfi < Mare§, Neagovti < Neagii, Scortevfi < Scoarfá, Stanulovti < Stanul, §erbov(i < §erb ( <

< ferb); Gídinti < Gidea, Neag§infi < Neac?u, Opripnti < Opri$... Alteori oiconimele au ca motivante antroponimele comune ambelor limbi. Cf. Calinovfi, Davideufi, Gavrilovfi, Grigorovfi, Procopinti... Credem cá in astfel de cazuri concluziile categorice ar ñ nefire§ti. Deci avem motive sá presupunem cá, pentru perioada examinatá, a§ezárile romanice erau mai numeroase decit se considerá ín genere.

Popularía rusiná í§i va mentine caracteristicele etnice pina prin mijlocul sec. XVIII. Prin sec.XVII ea este semnalatá de G. Ureche, M.Costin etc. Recensámintele de la 1772—1774, insá, nu o mai menjioneazá.

Fárá indoialá, contactul cu rusinii diferá sensibil de oricare dintre celelalte contacte ale romanicilor rásáriteni cu slavii. Pe intregul parcurs de convietuire a celor douá grupuri etnice, foarte indelungat, elemental dominant e cel romanic. ín asemenea imprejurári bilingvi, de regulá, erau rusinii. De la rusini romanicii vor prelua únele practici referitoare la

45

gospodària casnicà, agricultura, únele meserii, únele elemente de cultura spiritualá populará etc. Un fapt semnificativ ce mérita subliniat în mod spécial, întrucît elucideazâ un aspect al contactului romanicilor eu aceastà comunitate slavà, îl constituie realiile ce fin de obçtea sâteascâ. Ca probe pentru o asemenea tezà servesc termenii seriei tematice respective: crainic, vataman, vâtaf, eut "parte de sat" etc. în disertatie se insista asupra dezvoltârii semantice a lexemelor de un atare gen. în référât latura lingvisticâ a problemei a fost deja relevatâ. Aici vom mai nota cà, pe lîngà numeroasele apelative, în majoritate regionale, avem în idiomul nostru §i un important strat toponimic §i unul antroponimic de provenientà rusinâ.

în fine, vom mai observa cà actualele açezàri ucrainene din República Moldova dateazâ mai ales din secolul trecut. în cazul acesta vorbim despre o influença a unor graiuri ucraineçti asupra unor graiuri aie dialectului moldovenesc din Basarabia etc.

Contactul româno-rus. Legàturile noastre eu velicoruçii au loc într-o perioadâ mai noua, relativ bine cunoscutâ. Dacá facem abstractie de relatiile din sec.XV—XVIII, de naturà politicâ, comercialà etc. §i care nu vor làsa urme cît de cît sensibile în viata çi cultura românilor, propriu-zis, despre un contact etnic real cu grupul slav indicat putem vorbi numai eu privire la moldovenii de la est de Prut. într-adevàr, prin încoiporarea Basarabiei în Imperiul Jarist populatia romanicâ din spatiul dat va veni în atingere directà eu minoritatea rusa, eu vremea destul de numeroasà, ce se va açeza eu traiul în aceste finuturi aie Moldovei vechi, eu deosebire în oraçe. Exceptînd cazuri aparte, velicoruçii de la noi însà nu se vor integra în viafa localnicilor, nu vor învâta limba lor. O asemenea stare de lucruri se va perpetua çi în perioada de dupa cel de-al doilea Râzboi mondial. Limba românâ în República Sovieticâ Moldoveneascâ practic nu avea

46

utilizare oficiala in administrare. în plus, se încerca elaborarea unor norme lingvistice noi, bazate pe grai local, ignorîndu-se limba literarà moderna, supradialectalà, în care çi-au créât operele scriitorilor noçtri clasici.

în noile conditii multi dintre moldovenii ce se açezau eu traiul în oraçe, nimerind în mediul rusofon, se rusificau. Política oficiala de atunci, câsâtoriile mixte, lipsa de prestigiu al graiului matern, etc. etc. îi determinau pe unii dintre localnici sâ-çi instruiascà copii în çcolile ruse, în felul acesta fenomenele de asimilare étnica, de rusificare devenea tôt mai freevente.

în ceea ce p rive $ te aspectul lingvistic al chestiunii, constatâm cîteva etape cînd limba rusa exercità o anumitâ influentà asupra limbii române. E vorba de prima jumâtate a veacului trecut, cînd prin rusà ne vine un anumit numâr de neologisme din Occident. Un ait moment ce trebuie remarcat este influentà rusà asupra graiului viu al populatiei romanice de la est de Prut în perioada sovieticâ, influentà care, fârâ îndoialà, împiedicâ statornicirea unei vorbiri româneçti normale. în cazul al doilea, elemente de origine rusà aproape cà nu pàtrund în limba literarâ.

Contactul româno-polon. în epoca feudalâ Moldova va avea relatii politice, comerciale, culturale etc. çi cu Polonia. Unii oameni politici de la noi îçi vor face studiile în centre polone de învàtâmînt. în acea perioada Polonia era unul dintre statele prin care càrturarii din tàrile române contactau eu civilizatia europeanâ occidentalà. în scrierile din epoca respectivà constatâm un strat lexical destul de numéros priVind terminología política, diplomática, militará etc.

Acestea sînt problemele principale examínate în disertatie §i prezentate rezumativ în referatul de fatâ.

47

Concluzii

Contactele româno-slave constituie factorii principali care au déterminât pàtrunderea elementelor slave în limba românâ. Studierea problemelor, legate de aeest domeniu, poate fi efectuatà adeevat numai dacá se tine cont de istoria étnica a românilor, de cele trei perioade aie ei — de romanizare, de comunitate çi dacoromânà. Pornind de la aceste repere, vom fi în stare sa evidenjiem etapele la care se afiau românii atunci cînd contactau eu un grup slav sau altul, sa ne formâm o ideie mai limpede despre modul cum a évoluât spatiul de contact între cele doua semintii pe parcursul timpului etc.

Pentru prima data ramanicii râsâriteni vin în atingere eu slavii în sec.V e.n. Contactai indicat, român-protoslav, ce va dâinui pina în sec. VII, nu va lâsa urme însemnate în viafa romanicilor.

Urmàtorul grup slav eu care românii vor veni în contact e cel slav bulgar. Contactai româno-bulgar cuprinde sec.IX—XIII. La etapa de început (sec.IX—X) contactai româno-bulgar are loc în conditii specifïce, cînd statul bulgar va uni toate triburile slave méridionale de est, inclusiv pe cele nord-dunârene, cînd cultura slavà va atinge o treaptâ de dezvoltare destal de înaltâ, cînd populaba slavâ búlgara va adopta creçtinismul etc. în condiçiile bilingvismului româno-bulgar, limba româna va împrumuta din slava búlgara un imens fond de elemente, lexicale, multe afixe, cîteva foneme etc.

Începînd eu sec. XI, regional, românii vor contacta çi eu slavii meridionali de vest, cusîrbocroajii.

Mai aies în sec.XIV—XVII constatam un contact eu slavii exclusiv cârturàresc.

Un alt capítol în istoria relatiilor româno-slave e eel al contactelor cu slavii râsâriteni. în sec. XII—XVIII populaba romanicá din partea nord-est a spatiului daco-român contacteazâ cu rusinii. O îndelungatâ perioada de contact vom avea §i cu Rusia. în época feudalâ (sec.XV— XVIII) contactai acesta va purta un caracter mai mult politic, diplomatic. О data cu incorporarea Basarabiei în Imperiul Rus, în aceastâ regiune se va açeza cu traiul o populatie rusofonâ relativ numeroasâ, care va constitui, pentru români un mediu de asimilare etnicà. Fenomenele de rusificare a localnicilor vor cunoaçte çi alte forme de manifestare. Schimbârile ce s-au produs în ultimii ani sînt de naturâ sà redreseze о atare stare de lucruri.

în fine, în sec. XIV—XVIII târile româneçti vor avea legâturi çi eu étnie slavâ de vest, cu polonii.

Raporturile romanitàjii râsàritene eu slavii constituie motivarea extralingvisticâ a împrumuturilor slave din limba românâ.

Tezele de bazâ aie disertatiei sînt reflectate în urmatoarele publicatii:

1. Contactele romanicilor râsâriteni eu slavii. Pe bazâ de date lingvistice. Chiçinâu: Çtiinta, 1988, 288 p. Rec.: Gherman V. // Pedagogul sovietic, 1988, nr.ll, p.62-64; Pohilà V. // Moldova socialista, 1988, 21 dec.; Roçcovan E.I.// Общественные науки в СССР. Seria 6. Lingvisticâ, 1989, nr.l.-P.57-61; Bahnaru V. H Tinerimea Moldovei, 1989, 28 oct.; Bahnaru V. //Revista de lingvisticâ $i ¿tii/tta literarâ, 1990, nr.l, p. 83-87; Paliga S. // Lingvisticâ. Paulo Tekavicic... oblata. - Ljubljana, 1991, p.92-96; Lobiuc I. Il Limba românâ ( Chiçinâu), 1992, nr.l, p.13.

2. S curt dictionar etimologic al limbii moldoveneçti. Redactori: N.Raevschi, M.Gabinschi // Alcâtuitori: N.Raevschi: cuvintele de origine

4-9

slavá; cuvintele neologice — literele L,M,0,S,U,C; cuvintele de provenienfS neclará; cuvintele fórmate pe teren propriu care necesita cercetari etimologice-, S. Berejan: cuvintele neologice — literele A-C; A. Dirul: cuvintele moftenite — literele A-M; M.Gabinschi; cuvintele de origine daco-moesicá, neogreacá..:, T.Ilia§enco; cuvintele mojtenite — literile N-U; cuvintele neologice F,I,N,P. Chi§inau: Redactia principalá a enciclopediei sovietice moldovene$ti, 1978, 678 p.

3. Etimologii: rabia, gheara II Limba literatura moldoveneasca, 1963, nr.l, p. 64- 65.

4. Etimologiv. vágáuná, a fterpeli, morman //Limba ¡i literatura moldoveneasca, 1963, nr.2, p. 64—66.

5. Note etimologice: doiná, nástrupiic // Limba $i literatura moldoveneasca, 1963, nr.3, p. 56-57.

6.Некоторые последствия романо-славянского билингвизма II Тезисы регионального совещания по молдавско-русско-украиским языковым, литертурным и фольклорным связям, Chi§ináu, 1968, р. 25—28.

7. Curs de gramatica istorica a limbii moldovene$ti. Chijináu: Cartea moldoveneasca, 1964. Introducere, p. 30-39. Substantivul, p. 150-207. Adjectivul, p. 207-220. Articolul, p. 221-230. Verbul, p. 253296, 328-335.

8. Note etimologice: a cople$i, a cotropi, a oplo$i, bot, stinca II Limba §i literatura moldoveneasca, 1965, nr.3, p. 54-56.

9. Observad etimologice-. bleanda, a mágli, a miglisi, a clipi, obraznic, a otingi //Limba §i literatura moldoveneasca, 1965, nr. 4, p. 66-68.

10. Etimología-, a clinti, a §ovái, a se ráfui, a se obrinti, a máguli, a hulpi, hof II Limba si literatura moldoveneasca, 1966, nr.l, p. 63-68.

50

11. Notite siprecizâri etimologice: a gâsi, a (se) nârui //Limba literatura moldovaneascâ, 1966, nr.2, p.46—48.

12. Notite etimologice: a podidi, a plâmâdi // Limba literatura moldoveneascâ, 1966, nr.4, p. 54-56.

13. Notife etimologice: a pocilti, a povedi H Limba literatura moldoveneascâ, 1967, nr.l, p. 35-36.

14. Адаптация глаголов славянского происхождения к моделям романской системы /У Тезисы докладов на республиканской научной конференции по теме "Проблемы развития языков и литератур советских народов", Chisinâu, 1967, р. 42-43.

15. Etimologii: Pâcalâ — a pâcâli, Tîndalâ — a tîndâli, stup, pise //Limba $ï literatura moldoveneascâ, 1969, nr.l, p. 61-65.

16. Etimologii: narnâ // Limba literatura moldoveneascâ, 1969, nr.3, p. 72.

17. Referitor la contactul lingvistic romano-protoslav §i la termenii moldoveneçti mo$teniti de origine slavâ // Raporturi si paralele ligvistice romano-slave, Chiçinâu: Çtiinta, 1978, p.52-73.

18. Cuvintele de origine slavâ: colb, co$terea{â, a pesti, slim, hojma H Limba s¡ literatura moldoveneascâ, 1985, nr.2, p. 51-54.

19. Investigâri etimologice: glindâ, praçilâ, artic, tit, copil // Limba si literatura moldoveneascâ, 1986, nr.3, 61-64.

20. Etimologii: noian II Revista de lingvisticâ §i §tiintâ literarâ, 1992, nr.2, p. 96-98.

21. Alte cuvinte avînd со- < po-, sco- <po-, po- < со- la initialâ (II) IlRevistâ de lingvisticâ §i stiinfâ literarâ, 1993, nr.l, p. 85-91.

22. Alte cuvinte avînd со- < po-, sco- < po-, po- < со- la initialâ (II) Il Revista de lingvisticâ $i §tiintâ literarâ, 1933, nr. 1, p.85-91.

51

23. Schimbári fonetice regúlate §i accidéntale II Revista de lingvisticá j/ §tiin(á literará, 1993, nr.3, p. 80-86.

24. Derívate neobi$nuite in -átor: cálátor, cásátoriu, drumator II Revista de lingvisticá §tiintá literará, 1993, nr,4, p. 48-51.

РЕЗЮМЕ

Славянские заимствования занимают в румынском языке значительное место. Речь идет прежде всего о словарных единицах, а также о ряде аффиксов и некоторых звуках. Эти языковые явления давно привлекают внимание ученых. Тем не менее нерешенных проблем в данной области немало. Особенно слабо изучена внешняя, историческая в широком смысле мотивация рассматриваемых фактов, что и побудило нас предпринять поиски для освещения указанного вопроса.

Основные выводы диссертации следующие.

Изучение условий проникновения славянских элементов в румынский язык может быть продуктивно осуществлено лишь на фоне основных этноисторических периодов, пройденных румынским народом. Речь идет о периодах романизации ( 1-У вв. н.э.), общевосточнороманском (У1-Х вв.) и о дакорумынском (Х1-ХХ).

и-

Впервые восточные романы соприкасаются со славянами в У-УП вв. Это так называемый романо-праславянский контакт. Следы данного контакта неглубоки как для романцев, так и для славян.

Затем, после определенного ослабления связей между двумя общностям, наступает контакт румыно-болгарский. Интенсивно и широко этот контакт проявляется со второй половины IX вплоть до середины XIII вв. Его последствия для румынского языка исключительны. Именно в этот период, в условиях более или менее широкого этнического смешения и билингвизма, в румынский язык проникает тот многочисленный слой лексических единиц древне- и средне болгарского происхождения, который составляет одну из его особенностей.

Приблизительно с XI в. романы регионально контактируют с сербохорватским населением. Та часть из них, которая проживала в югославских землях, со временем растворилась в славянской среде. От этих романцев осталась незначительная группа — истрорумыны.

С XII вв. севернодунайская ветвь румын впервые соприкасаются с восточным славянством, точнее с его юго-западной группой, названной русинской. Контакт румыно-русинский имеет место также в условиях этнического смешения и билингвизма, продолжающегося до XVIII вв. Русинское население романизировалось. Следы этого контакта в румынском языке значительны, но заимствования такого рода, как правил С-о, характерны лишь для молдавского диалекта румынского языка.

С другим восточнославянским этносом — собственно русским — румыны контактируют с ХУ вв. В Бессарабии на протяжении двух последних столетий румынско-русский контакт происходит в специфических условиях, когда билингвизм характерен главным образом для представителей местного, румынского населения.

Наконец, в период феодализма румынские государства временами имели тесные связи с Польским королевством.

Эти контакты и предопределили особенности славянских заимствований румынского языка.

SUMMARY

The Slavonic borrowings occupy an important place in the Romanian language. First of all, the basic question is about the lexical units as well as about a number of affixes and some speech sounds. These language phenomen have been drawing the attention of the scientists for a long time. Still there are many unsolved problems in this field. The external and historical motivation, in the broad sense of the examined facts, is not enough investigated. This made us take steps to deal with the mentioned question.

The main conclusions of the dissertation are the study of the conditions of the Slavonic elements penetration into the Romanian language. This may be efficiently fulfilled only on the background of the basic ethnohistorical periods bassed by the Romanian people. The question is about the romanisation period ( I-V centuries), the general Eastern Romanic one ( VI-X centuries) and the Daco-Romanian one (XI-XX centuries).

The Eastern Romanic people came into contact with the Slaves for the first time in the V-VII centuries. These were the so called Romanic-Preslavonic contacts. The traces of this contact were not deep neither for the Romans, not for the Slavs.

Then, after a definite weakning of the contacts between the two communities, the Romanic-Bulgarian contact set in. This contact manifested intensively and writely in the second half of the IX century up fill the middle of the XIII century. Its consequences for the Romanian language were exceptional. Namely in this period, under the conditions of the ethnic mixture and belingualism, this great number of old- and

Middle-Bulgarian origin words penetrated into the Romanian language, which constituted one of its peculiarities.

Approximately in the IX century the Romans got regionally into contact writh the Serbo-Croation population. The part of them, who lived on the land of the Southern-Slavonic people dissolved in the Slavonic surrounding in due course. An insignifiecant group — the Istro-Romaniane — remained from those Romans.

From the XII century on the Northen-Danubian branch of Romanians came into contact with the estern Slavs for the first time but more precisely their south-west group called Rusins. The Romanian-Rusin contact also took place under conditions of the ethnic mixture and belingualism, which continued up till the XVII century. The Rusin population romanized. The traces of this contact are rather considerable, though borrowrids of such a kind bear a local character as a rule.

The Romanians came into contact with anogher Eastern-Slavonic ethnos — the Russians proper — in the XV century. During the last two centuries the Romanian-Russian contact took place under specific conditions in Basarabia, when belingualism was mainly characteristic for the local, Romanian population.

Finaly it must be mentioned that in the feudalism period, the Romanian stales had close contacts with the Polish Kingdom all times.

These all enumerated predetermined the peculiarites of the Slavonic borrowing into the Romanian language.