автореферат диссертации по истории, специальность ВАК РФ 07.00.03
диссертация на тему: Великобритания и объединение Румынские княжества (1856-1859)

Полный текст автореферата диссертации по теме "Великобритания и объединение Румынские княжества (1856-1859)"

Universitatea Pedagogicä de Stat "Ion Creangä" „ _ Facultatea de Istorie si Etnopedagogie

РГ6 0Я

- ' í::::: :.

Cu titlu de manuscris CZU 941.0 „1856-1859" (043) 949.8 „1856-1859" (043)

Dumitru Diana

Marea Britanie §i unirea Principatelor Romane (1856-1859)

Specialitatea 070003 istoria universal^

Autoreferat al tezei de doctor în çtiinte ¡storice

Chiçinâu - 2000

Teza a fost realizatä la Catedra Istoria Universalä, Universitatea Pedagogicä de Stat „Ion Creangà"

Conducátor çtiintific:

Certan Eugen, doctor habilitât în çtiinje istorice, profesor universitär Referenfi oficiali:

Platon Gheorghe, academician, doctor în istorie, profesor universitär (Iaçi) Ercmia Ion, doctor în çtiinfe istorice, conferenciar universitär

Instituya de profil:

Universitatea Libera International din Moldova

Susjinerea va avea loe pe data de 23 iunie 2000 la órele 1430 în çedin{a Consiliului Çtiinfific Specializat D.07.98., Universitatea Pedagogicä de Stat „Ion Creangä" (2012 Chiçinâu, str. I.Creangä, Nr 1).

Teza de doctorat poate fi consultatà în biblioteca Universität Pedagogice de Stat „Ion Creangä" (str. I.Creangä, Nr 1).

Autoreferatul expediat la mai 2000

Secretar çtiin|îfic al Consiliului çtiinfifîc specializat doctor în çtiinçe istorice

Nina Petrovschi

I. Característica generalà a tezei

\ctualitatea temei. Problema unificârii statelor nationale a fost çi continua sà fie na din cele mai actúale problème çtiinÇifice. Pentru a întelege adecvat procesul ontemporan de "integrare-dezintegrare" a statelor europene çi pentru a preveni fectele sale negative este necesar de a studia râdâcinile istorice aie formàrii tatelor nationale unitare.

La etapa actualà, când statul román depune toate eforturile pentru intrarea i Uniunea Europeanâ, este binevenità investigarea relatiilor sale stabilité anterior u marile puteri europene. In acest context prezintà Ínteres studiile care dezvâluie rerogativele marilor puteri în regiunea geopoliticà din care face parte statul □mân çi considérentele care au stat çi stau la baza politicii lor fatà de acesta.

Procesul unificârii Principatelor Române, la care au participât rincipalele forje politice ale Europei, ne oferà cea mai propice posibilítate de ercetare în sensul expus mai sus. Marea Britanie fiind, de rând cu Franta, cea mai ifluentà putere din acel moment în Europa, prin atitudinea sa a marcat un impact eosebit asupra evolufiei problemei unirii Principatelor Romane.

In prezent Marea Britanie - membrâ a Uniunii Europene, a Organizatiei 'ratatului Atlanticului de Nord, a Organizatiei Natiunilor Unité çi a ^ommonwealth, este çi intenjioneazá sà fie în continuare una din puterile rincipale ale politicii globale.

Cele expuse mai sus evidentiazâ oportunitatea valorificàrii trecutului sla^ïilor româno-engleze, acum, când România are nevoie de sustinerea Marii Iritanii pentru realizarea scopurilor sale. Deoarece, numai tinând cont de xperienta generatiilor anterioare, un stat poate rezolva corect problemele ontemporaneitâtii çi activa eu succès în comunitatea internationalâ. Jivelul de cercetare stiintificâ. Studierea fenomenului románese, cu atâta tráduintá întreprinsà în ultímele decenii, a atins, desigur, çi implicatiile iterna{ionale aie edifïcàrii statului national román. Cu toate acestea, mai existà uficient spajiu pentru noi contributii istoriografice în cercetarea temei respective.

1

în aceastà ordine de idei vom remarca, ей poziçia Marii Britanii fatà de unirea Principatelor Romane, face parte din acele problème, care n-au fost pe deplin studiate çi în aprecierea cârora nu s-a ajuns la un numitor comun. în istoriografie rolul atribuit Angliei formeazà о gamâ destul de nuantatâ: începând de la ipostaza cea mai reprobatâ §i negativâ a unei |âri ostile dorinjei românilor çi terminând eu recunoaçterea unor mérité spéciale aie acestui stat în realizarea unirii prin dubla alegere. Dupà cum au mentionat majoritatea autorilor, pozifia Angliei n-a fost univocá, ci pe parcurs a suferit o serie de schimbüri, care i-a contrariai pe toji1.

Pentru época Unirii dispunem în prezent de o bogatá literatura2. Lucrârile autorilor români çi celor din strüinütate au adus contribuai notabile la studiul atitudinii Marilor puteri europene fa(á de problema unirii. Unele din ele examineazâ în mod aparte pozifia Rusiei3, a Franjei4, Sardiniei5 çi chiar a Belgiei6 în problema unirii Principatelor Romane. Aici, ínsá, vom remarca faptul, cá problema atitudinii Angliei nu a constituit încà obiectul unui studiu spécial.

Primele íncercári mai serioase a istoriografiei romane de a pune problema pozifiei Marilor puteri fa{á de uniré au fost efectúate în lucrürile cu caracter general a istoricilor Al.Xenopol7 çi N.Iorga8. în aceste lucrári sunt scoçi în evidenjà factorii determinanfi ai politicii engleze - interesele economice ale Angliei în Orient çi preocuparea acesteia de posibilitatea întreruperii comunicárii cu India de càtre Rusia.

1 .Temperley H. The Union of Roumania ¡n the Prívate Letters of Palmerston, Clarendon and Cowley, 1855-1857.// Revue historique du Sud-Est Europeen.-1937.- Nr 7-9.- p.219

2.Pentru o cunoaçtere mai largâ a binbliografiei problemei vezi: Cristian V. Epoca Unirii în istoriografia strâinS. //Unirea Principatelor çi puterile europene.-Bucureçti: Ed.Acad.R.S.R., 1984, pp.248-280; Kellogg F. O istorie a istoriografiei romane. -Iaçi: Institutul European, 1996.

3.Виноградов B.H. Россия и объединение Румынских княжеств,- Москва: Изд. АН СССР, 1961; Гинзбург Ф.П. Внешняя политика России в Дунайских княжествах Молдавии и Валахии в период борьбы за их объединение (1856-1859гг.)./ Диссертация, -МГУ, 1953

4.România în rela(iilc internationale. 1699-1939,- laçi: Junimea, 1980; Варта И.С. Проблема объединения Дунайских в 1855-1859 гг. во внешней политике Франции: (кандидатская диссертация) -Москва. 1989.

5.Santonocito С. II contributo della diplomazia del doverno piemontese alia causa dell unita rumena. Napoli, 1964; N.Corivan. Les etapes de la politique du Royaume de Sardaigne concernant l'Union des Principautés (1856-1859). // Revue Roumaine d'Histoire, Nr 4, 1968, p.526-541. 6.Platon Gh. Unirea Principatelor çi Be!gia.//Unirea Principatelor çi puterile europene.-Bucureçti, 1984,-p.100-125

7.Iorga N. Istoria românilor. Vol.IX. Unificatorii.- Bucureçti, 1938

8.Xenopol Al. Istoria românilor din Dacia Traianü. Edifia a Hl-a. Volumul XII. Revolujia din 1848.-Bucureçti: "Cartea româneascâ", 1930

Cei mai mul{i dintre autorii români în studiile lor au ímbráfisat teza opunerii vlarii Britanii fa(à de unirea Principatelor, rcieçind din sus(inerea de cütre ea a principiului ntegritàtii Imperiului otoman. Aceastâ idee este afirmatâ de càtre A.Otetea 9 çi istoricul "Í.Corivan !0.

Cercetàtorii A.Gonta11, M.Muçat12, P.Cernavodeanu13, atestând "oscilatiile" joliticii engleze, totodatà, o aliniazà pe Marea Britanie alâturi de Turcia çi Austria în tabàra intiunionistâ.

Istoricul L.Boicu, care a tratat eu multà competen|à atitudinea diploma(iei :uropene, inclusiv çi a celei britanice fa{à de problema unirii, apreciazà pozitia Angliei ca o îeutralitate rSuvoitoare românilor.14 O atitudine similarà are çi D.Berindei.15

Deosebit de prolific a abordat tema unirii Gh.Platon, care propagâ ideea cà 'problema româneascà nu reprezintâ câtuçi de pujin un rezultat exclusiv al jocului politic, il evolu{iei raporturilor între puteri"15 çi, în consecintâ, pune în deosebi accentul pe Iupta omânilor înçiçi pentru unire.

în perioada contemporaná au apàrut multiple lucràri aie lui N.Ciachir'7, j.Cliveti18, în care se analizeazà contextul international al perioadei unirii çi relatiile luterilor europene.

Cea mai recenta lucrare din istoriografia românâ la subiectul abordat de teza

loastrâ apartine cercetâtoarei române Beatrice Marinescu. care a studiat relatiile politice

9.0¡etea A. Unirea Principatelor.//Studii privind Unirea Principatelor.-Bucureçti: Ed.Acad.R.P.R., l960.-p.24

10.Corivan N. Unirea (Srilor Române în cadrul politicii europene. // Studii. Revista de istorie.-îucureçti, Ed.Acad.R.P.R.-l 951.- Nr 1.- p. 166

11.GonJa A. Firmanul pentru convocarea Divanurilor ad-hoc çi problema unirii Principatelor iomâne.//Studii privind Unirea Principatelor.-p.281-297.

12.Muçat M. Pozijia marilor puteri europe fa(â de Unirea Principatelor.//Unirea Principatelor çi puterile ¡uropene.- p.125-146.

!3.Cernavodeanu P. Relatiile comerciale româno engleze în contextul politicii orientale a Marii îritanii (1803-1878). -Cluj-Napoca: Dacia, 1986

14.Boicu L. Diplomaba europeanâ çi triumful cauzei române ( 1956-1859). -Iaçi : Junimea, 1978.

15.Berindei D. L'union des Principautés Roumaines. -Bucureçti: Ed Acad.RSR, ¡963

16.Platon Gh. De la constituirea najiunii la Marea Unire. Vol. I. Studii de istorie moderna. -Iaçi: Ed. Jniversitâtii "A.I.Cuza", 1995, p.39

Idem. Lupta românilor pentru unitatea najionalà. Ecouri în presa europeanâ. (1855-1859). -Iaçi: Iunimea,1974

17.CiachirN. Marile puteri çi România. 1856-1947. -Bucureçti: Albatros, 1996.

Idem. Istoria politicâ a Europei de la Napoléon la Stalin. Edijia a III-a.- Bucureçti, 1998.

18.CIiveti Gh. România çi puterile garante. 1856-1878.-Ia$i, 1988. dem. Româniaçi crizele internationale. 1853-1913,-Iaçi: Axis,1997.

3

romano-engleze din anii 1848-1877". Autoarea trateaza cu atenjie §i obiectivitate pozijia

Marii Britanii fata de Principate, insa, a§a cum accst studiu nu se refers in mod special la

perioada 1856-1859, mai raman probleme importante nerezolvate.

Vom mentiona, ca B.Marinescu n-a ariitat atitudinea luata de Anglia in

rezolvarea unor probleme cum ar fi: elaborarea firmanului de convocare a Divanurilor ad-hoc,

evacuarea armatelor de ocupa(ie din Principatele RomSne $i alte aspecte direct legate de

unirea Principatelor. Punctul forte al acestui studiu este faptul, ca la baza lui au stat cu

preponderant documentele engleze ale epocii, Insa, folosirea insuficienta a materialelor

celorlalte diplomat europene, nu i-a dat posibilitatea sa fie utilizata metoda comparativista.

Cercetatoarea analizeaza in mod separat activitatea agenfilor britanici in Principate in

perioada Divanurilor ad-hoc20, rim an and sarcina de a se sintetiza $i a se forma o opinie asupra

activitajii in intregime a diplomafiei engleze in acea perioada.

in istoriografia strains cele mai notabile lucrari la tema, bazate pe materiale de

arhiva, aparfin cercetatorilor englezi W.G.East21, R.W.Seton-Watson22, H.Temperley23 §i

istoricilor americani T.W.Riker24, B Jelavich25.

Lucrarea bogat documentata a profesorului din Texas T.W.Riker26 este cunoscuta ca

fiind unul din cele mai detaliate studii ale unui autor strain consacrat infSptuirii Romaniei.

Insa, deoarece spectrul cercetarii sale este foarte larg, autorul n-a reujit sa studieze exhaustiv

problemele abordate de noi.

B.Jelavich a consacrat mai multe lucrari speciale studierii atitudinii Rusiei fafa de

cauza nationala romana27. dezvaluind, totodata relatiile ruso -engleze. bazandu -se in

19.Marinescu B. Romanian-British Political Relations. 1848-1877. -Bucure§ti: Ed.Acad.R.P.R., 1983 20.1bidem, pp.73-98

21.East W.G.The Union of Moldavia and Wallachia,1859. An Episode in Diplomatic History.-Cambridge, 1929

22.Seton-Watson R.W. A History of the Roumaniens from Roman Times to the Completion of Unity. -Cambridge, 1934.

23.Temperley H. Op.cit.

24.Riker T.W.The Making of Roumania. A study of an international problem,1856-1866. Londra, 1931, traducere In limba romana de Alice BSdescu "Cum s-a infSptuit Romania. Studiul unei probleme Internationale, 1856-1866", Bucure§ti,1944.

25.Jelavich B. Russia and the Rumanian National Cause, 1858-1859. //Slavic and East-Europian Series, Vol.XVE-Indiana University, 1959

26.RikerT.W. Op.cit.

27.Jelavich B. A Century of Russian Foreign Policy. 1814-1914,-Philadephia and New York, 1964. Idem. Russia the Great Powers and the Recognition of the Double Election of Alexander Cuza: the Letters of A.P.Lobanov-Rostowski to N.K.Giers.// Rumanian Studies. I, Leyden, Brill, 1970.

Idem. Russia and the formation of the Romanian national state 1821-1878.-Cambridge, 1984.

4

deosebi ре coresponden(a oficialâ çi particularâ a consulului rus la Bucureçti Giers. Istoriografia francezà a contribuit eu un numâr impunStor de lucrâri la cunoaçterea epocii jnirii. Vom men|iona aici lucrârile lui A.Debidour, E.Lavisse A.Rambaud, Ed.Driault, (.Droz28, care întreprind încercàri de a explica cauzele oscilajiei politicii Marii Britanii din îceastà perioadâ. Lucrarea lui Fr.Charles-Roux29, studiind în profunzime raporturile Franco-ruse, ne-a permis sà observàm repercusiunile acestora asupra politicii Marii Britanii.

Istoricii ruçi $i sovietici au abordat tematica unirii Principatelor prin prizma lozitiei Rusiei în aceastâ problemà. Lucrârile lor includ în circuitul çtiinfific 0 serie de documente diplomatice din arhivele ruseçti, care pentru mult timp au fost necunoscute :ercetàtorilor occidentali. Studii de valoare aparfin istoricilor ruçi S.S.Tatiçcev, N. Butcovski, S.Goreainov30.

Dintre primele studii apârute pe aceastà temâ în URSS vom remarca teza de doctorat a F.Ghinzburg, în care este studiatà politica Rusiei în Principate în perioada anilor 1856-1859 31. Cea mai importants realizare о constituie, însà, monografia istoricului V.N.Vinogradov, care examineazâ atitudinea Rusiei fajâ de unirea Principatelor32. Din :adrul acestei lucràri vom dépista unele aprecieri referitoare la politica promovatà de guvernul englez fa{â de problemà unirii, sesizând tendinfa autorului de a prezenta acjiunile Marii Britanii într-o luminâ nefavorabilâ.

în prezent apar noi lucrâri consacrate istoriei Europei, în care sunt folosite diferite netode avansate de studiu. devenind tôt mai evidenta tendinta spre 0 integrare ?8.Dcbidour A. Histoire diplomatique de l'Europe, II, - Paris, 1891.

Lavisse E., Rambaud A. Histoire generale du IVe siecle a nos jours. XI. Révolution et guerres îationales. 1848-1870,- Paris, 1899, pp.245-251.

Driault Ed. La question d'Orient depuis ses origines jusqu'à nos jours, IV-e ed. Refondue.- Paris, 1909.

Droz J., Genet L., Vidalenc J. L'Epoque contemporaine. Vol.I. Restaurations et révolutions (18151871). Paris: P.U.F., 1963.

19.Charles-Roux Fr. Alexandre II, Gortchakoff et Napoléon III.- Paris: Pion, 1913.

!0.Татищев C.C. Император Александр II. Его жизнь и царствование. 2-е изд, T.I.- Спб:

Суворов, 1911.

Зутковский Н. Сто лет австрийской политики в Восточном Вопросе. T.I, II,- Спб, 1888. "оряинов С. Босфор и Дарданеллы. Спб, 1907

Н.Гинзбург Ф.П. Внешняя политика России в Дунайских княжествах Молдавии и Валахии в 1ериод борьбы за их объединение (1856-1859гг.)./ Диссертация, -МГУ, 1953 !2.Виноградов В.Н. Россия и объединение Румынских княжеств. -Москва: Изд. АН СССР, 1961

5

interdisciplinarà, dar ele se opresc numai tangencial asupra temei ce ne intereseazà33.

Analiza istoriografiei referitoare la tema noastrà a atestat lipsa unei lucràri cu dedicajie specialà, în majoritatea cazurilor problema fiind tratatà insuficient çi în limite cronologice mai vaste. Acest fapt, precum çi existera unei diversitàji de opinii în literatura cercetatà, demonstreazâ necesitatea unor investigafii speciale.

Izvoarele. O reala valoare pentru reconstituirea pozi(iei diplomafiei britanice fafà de Principate reprezinta corespondenfa diplomaties de epocá. Colecfia "Acte çi documente relative la istoria renascerii României"34 confine un bogat material documentar referitor la perioada ce ne preocupa. Aici sunt publícate materiale ale diplomafiei europene, acte ale conferin(elor internationale ce (¡neau de problema Principatelor, articole ale ziarelor româneçti çi de peste hotare, numeroase protocoale çi decizii ale Divanurilor ad-hoc din Moldova çi Jara Româneascà.

Colecta "Documente privind unirea Principatelor"35 va constituí o sursà principáis în investigaba noastrà , în mod spécial volumul al VII - lea, dedicat corespondenfeí diplomatice engleze din perioada 1856-185936. Acest volum cuprinde cele mai importante rapoarte, telegrame, note, instruc{iuni cu privire la Principate çi provin din arhiva diplomática a Foreign Office-ului britanic.

Materialele ce se pastreazà în Arhivele Nationale din România sunt de o importants majora pentru studiul problemei ínaintate. Un ínteres aparte prezintà Colecjia microfilme Anglia în care se a fia o bogatâ corespondenjá diplomática a M.A.E. britanic din perioada cercetata. Aici vom gasi informajii despre pozifia Angliei în problema demarcárii granifei basarabene, cea a retragerii trupelor de ocupajie austriece çi despre atitudinea sa faja de uniré în perioada de dupa Osborne.

33.Babet¡ A, Ungureanu C. Europa céntrala. Nevroze, dileme, utopii.-Iaçi, 1997, p.19; Carpentier J., Lebrun F. Istoria Europei.-Bucureçti, 1997, p.287.

34.Acte çi documente relative la istoria renascerii României. Publícate de D.A.Sturdza-Bucureçti: Carol Gobl, 1889-1900.

35.Documente privind unirea Principatelor. Vol.II-VII.-Bucureçti: Ed.Acad.Române, 1959-1997.

36.Documente privind unirea Principatelor. Vol.VII. Corespondenja diplomática englezâ (1856-1859).-Bucureçti, 1984.

Documentele cuprinse în fondurile: Colecjia microfilme Franfa; Alexandru I.Cuza; Divanul ad-hoc al Moldovei; Divanul ad-hoc al Tärii Româneçti; çi în fondurile familiale: Manu, Çtirbei, Ghica ne vor ajuta sä obfinem о viziune mai amplä asupra tuturor problemelor ce ne intereseazä.

Fotocopiile documentelor inedite din Arhivele Prusiei din Berlin37 çi cele din Arhiva Politicii Externe a Imperiului Rus38, puse la dispozifia noasträ din colecjia personalä a profesorului Eugen Certan, ne oferä posibilitatea de a contura politica englezä în Principate prin prisma diplomafiei prusiene çi ruse.

Un alt grup de izvoare importante pentru cunoaçterea temei date prezintä memoriile foçtilor diplomaji, contemporani ai unirii, precum çi corespondenta particularä a oamenilor politici ai epocii. In fondurile Arhivelor Nationale aie României çi în sectia manuscrise a Bibliotecii Academiei Române se pästreazä corespondenta oamenilor politici I.C.Brätianu, C.Teil, C.A.Rosetti, I.Bäläceanu, M.Cogâlniceanu ç.a., care ne furnizeatä informatii despre tratativele acestora eu Personalität politice europene de vazä çi oglindesc pozitia Marilor puteri fa{ä de unirea Principatelor Române.

Lucrärile bazate pe memoriile sau scrisorile lui Thouvenel39, Hübner40, Malmesbury41 ç.a. au contribuit la о mai bunä cunoaçtere a perioadei çi a relafiilor internationale stabilité în 1856-1859. Desigur, însâ, cä am tratat eu mare atenfic corespondenfa politicä çi diplomaticä, çi märturiile acestora, deoarece fieeare din ele poartä amprenta considerafiilor proprii ale autorului, care uneori au un caracter subiectiv.

Folosirea în întregime a tuturor izvoarelor, confruntarea lor, sistematizarea çi analiza minu{ioasä ne-a permis elucidarea çi prezentarea complexâ a pozi(ici Marii Britanii în problema unirii Principatelor Române.

37.Deutsches Zentralarchiv, Geheimes Staats-Archiv, Turkey, Nr 720-723, 734

38.Архив Внешней Политики Российской Империи, ф.Канцелярия, д.150, ф. Посольство в Лондоне, д.293.

39.ThouveneI L. Trois annees de la question d'Orient. D'après les papiers inédits de M.Thouvenel.-Paris,1897

40. Hübner A. Neuf annees des souvenirs d'un ambasadeur d'Autriche a Paris sous le second Empire 1851-1859, vol.I. -Paris, 1905

41.Malmesbury (Lord). Mémoires d'un ancien ministres (1807-1869).- Paris: Ed. "Paul Ollendorff', 1885.

Scopul si obiectivele tezei. Prin respectiva lucrare ne-am propus sá efectuám < analizá complexá a pozitiei Marii Britanii in problema unirii Principatelor Romám ín perioada anilor 1856-1859 pe fundalul relatiilor internationale.

Tinánd cont de momentele pozitive §i negative ale investigatiilo anterioare, am inaintat ín lucrarea noastrá urmatoarele sarcini:

-analizarea atitudinii acceptate de Anglia fatá de problemele ce {ineai nemijlocit de chestiunea unirii Principatelor.

-urmarirea evolu^iei pozitiei guvernului englez pe parcursul tuturor etapelo de luptá pentru uniré, evidentiind atát atitudinea guvernului de la Londra, cát 5 activitatea corpului diplomatic de la Constantinopol, §i activitatea practica ; agenjilor sái din Principatele Romane.

-elucidarea cauzelor "oscila{iilor" politicii Marii Britanii fatá de Principati in perioada anilor 1856-1859.

-stabilirea locului Marii Britanii ín amplasarea Marilor puteri europem vizavi de problema unirii.

-reconstituirea modului de repercutare al pozitiei Marii Britanii asupr; procesului realizñrii unificárii Principatelor Romane.

Cadrul cronologic si geografic. Segmentul cronologic abordat in lucrarea noastr; cuprinde perioada anilor 1856-1859. La extremitátile acestui segment am plasa Congresul de pace de la Paris §i "indoita alegere" a lui A.I.Cuza, ele reprezentam inceputul §i sfar$itul logic al unei etape semnificative pentru formarea statulu nacional román.

ín ceea ce privejte cadrul geografic, vom remarca, cá in cele mai mult cazuri, acesta va depá§i limita presupusá de titlul lucrárii noastre §i va includ pozijia Frantei, Turciei, Rusiei, Austriei, Sardieniei, Prusiei, f&rá de care ar fi fos imposibilá aprecierea corecta integrá a pozitiei Angliei in problema datá.

Baza metodologicâ. Pe parcursul efectuàrii studiului nostru am încercat sà itilizâm eât mai reuçit metodología avansatà promovatà de istoricii contemporani :are presupune tratarea civilizajionalá, prin prisma valorilor general- umane.

Dintre diversele metode de investigate çtiintificà am recurs la irmàtoarele:

-metoda criticà, care ne-a dictât miçcarea cercetàrii noastre spre douà ¡xtreme: confirmare çi infirmare, -metoda analizei istorice.

-metoda problematico-cronologicâ, în acest sens urmând deviza ;unoscutului istoric francez M.Bloc -"a judeca prin problème"42.

-metoda retrospectiva (regresiva), ce prevede înaintarea de la cunoscut la îecunoscut.

-metoda modelàrii teoretice.

La fel am încercat sà accesàm domeniul economic, geopolitic, social, jsihologic, cultural pentru a realiza un studiu complex çi integru. novatia stiintificà a lucràrii noastre rezultà din sarcinile çi scopurile propuse mai sus. Lucrarea actualà, astfel, reprezintà prima încercare de tratare, în mod special, j pozitiei Marii Britanii fatà de problema unirii Principatelor Române în Derioada anilor 1856-1859.

în cadrul tezei noastre au fost reluate discutii în probleme controversate, :um ar fi împlicarea diplomatiei britanice în primele alegeri în Divanul ad-hoc din VIoldova, înjelegerea anglo-francezà de la Osborne, rolul Marii Britanii în 'ecunoaçterea dublei alegeri a lui A.I.Cuza ç.a.

Pe baza unui vast suport documentar çi istoriografic am încercat sà •evizuim pàrerile preconcepute, interpretàrile unilaterale aie temei çi sà efectuâm in studiu complex çi obiectiv, care ar dezvàlui atitudinea britanicà fatâ de diverse orobleme ce tineau de unificarea Principatelor, încadrând, totodatà, política Marii Britanii în sistemul relatiilor politice internationale.

}2.Блок M. Апология истории, или Ремесло историка./Пер. Е.М.Лысенко, -2-е изд., доп. -Москва: Наука, 1986.

A devenit posibil acest fapt în urma sistematizàrii çi analizei critice a izvoarelor çi literaturii, precum çi datoritâ folosirii noilor surse de arhivà.

Noutatea çtiintificà a studiului constà çi în tentativa de a evidentia principalele etape în política dusà de guvernul englez vizavi de "chestiunea românà".

Importanta stiintificà rezidà din valorificarea unei problème çtiintifice importante çi actúale ce tine de cunoaçterea relatiilor internationale în Orient, în general, çi a relatiilor româno-engleze, în spécial. Rezultatele ob^inute constituie çi o bazà pentru fondarea çtiintificà a dezvoltàrii relatiilor ulterioare dintre statul Român çi Marea Britanie.

Materialul tezei poate servi pentru crearea unor lucrâri de sintezâ sau unor cursuri spéciale, consacrate atât istoriei românilor, cât çi istoriei universale. Prin cercetarea noastrà se va completa studierea unei problème istorice internationale, actul care a preocupat çi continuà sà preocupe nu numai pe istoriei, dar çi pe oamenii de stat, politici çi cercurile largi aie celor ce se intereseazà de istoria diplomaties.

Aprobarea lucràrii. Teza a fost aprobatà çi propusá spre sustinere în cadrul çedin{ei din 1.03.2000 a Catedrei Istoria Universalà a UPS „I.Creangâ". Concluziile çi tezele principale au fost expuse de autor în cele 6 articole precum çi în comunicâri la sesiunea çtiintificà internafionalá consacratâ aniversàrii a 140-a de la Unirea Principatelor Române (22 ianuarie 1999) çi la conferintele çtiintificà a Catedrei Istoria Modernà çi Contemporanà a UPS „I.Creangâ".

II. Structura çi continutul tezei.

Teza de doctor în çtiin{e este compusà din: Intoducere, trei capitole, bibliografie, încheiere, rezúmate în limbile rusâ çi englezà. Principalele teze aie Introducerii au fost expuse mai sus.

Capitolul I "Pozitia Angliei fa{à de "chestiunea româneascà" de la Congresul de pace de la Paris (1856) pânà la convocarea Divanurilor ad-hoc" prezintâ corelafia de forte

eatá la Congres ?i mai tárziu ín problema respectiva, dezváluie importante portului acordat unirii de cátre dipiomatia engleza. Deji nu exista o unitate xfectá de páreri in aceastá problema printre oamenii de stat englezi, urmánd »rinta de a crea o stávilá in calea Rusiei spre Constantinopol, Anglia a pledat la Dngresul de pace de la Paris (1856) pentru consultarea románilor din Principate upra organizárii lor definitive, §i ajungem la concluzia, cá acest fapt a fost :cisiv in disputa desfá§uratá intre Marile puteri pe aceastá temá.

Pozitia guvernului britanic in problema retragerii trupelor de ocupatie istriece din Principatele Romane s-a constituit in corespundere cu evolutia lajiilor sale cu Marile puteri europene, precum §i cu prioritájile sale politice ji :onomice. Interesele Marii Britanii nu permiteau ca Austria s3 obtina o putere ¡limitatá asupra Principatelor Romane ?i sá puná stápánire depliná pe navigatia ; pe Dunare, de aceea guvernul englez s-a pronuntat, atát la Congresul de pace de Paris, cát §i in perioada ulterioará lui, pentru o retragere cát mai rápida a matelor austriece din Principate.

Anglia a abandonat, ínsá, pentru un timp pozitia datá datoritá crizei irvenite in relatiile sale cu Franja in urma divergentelor apárute in problema slimitárii granijei basarabene. Odatá cu satisfacerea dorintelor sale in ultima "oblemá, guvernul britanic a revenit la cererea sa initials de a fi evacuate cát mai jránd trupele de ocupare austriece din Principate §i de data aceasta o va exprima jnsecvent páná la realizarea ei.

Studiind contribuya dip!oma{iei engleze la elaborarea firmanului de invocare a adunárilor ad-hoc in Principatele Románeam ajuns la concluzia, cá 2§i Marea Britanie spre toamna anului 1856 i§i schimbase opiniile referitor la nirea Principatelor, ea nu s-a hotárát sá ímpiedice discutarea acestei teme in livanurile ad-hoc §i n-a sus{inut propunerea Austriei 51 Turciei de a introduce o otá restrictiva corespunzátoare in finnan, cum afirmá unii istorici. ín acea situatie olitica Angliei era de a nu impiedica libera exprimare a románilor, ci de a a§tepta íomentul, cánd Marile puteri vor fi chemate pe baza acelui plebiscit sá ia o otáráre definitiva. 11

De aceea Anglia alàturi de Franja çi alte puteri europene favorabile unirii a participât la crearea unui firman, care nu era poate perfect, însà, în general, corespundea prevederilor tratatului de pace de la Paris çi asigura reprezentarea tuturor pâturilor sociale. în urma propunerii bazate pe conceptiile liberale aie ambasadorului englez la Constantinopol, Stratford de Redcliffe, a fost recunoscut dreptul tàranilor iobagi de a participa la alegeri, acest fapt fiind una din cele mai importante modificàri aie proiectului firmanului.

Comportamentul Angliei în conflictul légat de problema delimitàrii gran i te i basarabene a dezvàluit încà o datâ prioritàtile Marii Britanii în aceastà regiune a Europei. Principalul obiectiv al sàu ràmânea de a-i impune pentru un timp cât mai îndelungat Rusiei condi{ii de "carantinà", pentru a împiedica pe viitor înaintarea acesteia spre strâmtori, de aceea orice solujie care favoriza cât de putin Rusia era primità de cátre Anglia cu violençà. în aceastá perioadâ este evident faptul, câ Marea Britanie apreciazà interesele Principatelor Române doar prin prisma relatiilor sale eu Turcia çi Rusia.

Datorità atitudinii Frantei în rezolvarea conflictului légat de demarcarea hotarului basarabean, çi mai ales apropierii ce avea loc între ea çi Rusia, alianza anglo-francezà trece prin momente tensionante. Criza adevSratà a relajiilor anglo-franceze va izbucni însà în anul 1857.

în Capitolul al II-Iea "Problema Divanurilor ad-hoc çi diplomatia englezà" este prezentatà derularea crizei çi modul de solucionare a ei.

O chestiune controversatà cum este participarea reprezentantilor englezi la falsificàrile électorale din Moldova este abordatà în paragraful "Diplomacia britanicà çi alegerile în primul Divan ad-hoc din Moldova". Dupà cum ne atestà documéntele diplomatice, învinuirile aduse de unii istorici reprezentantilor englezi în Principate referitor la contribuya lor la ilegalitàp'3 din Moldova sunt lipsite de temei. Astfel, numeroase scrisori aie comisarului englez în Principate H.Bulwer ne demonstreazà, cà acesta condamna mistificàrile din Moldova çi îndemna Poarta spre o cale cinstità

12

?i legalà a rezolvârii chestiunii unirii. Consulul englez la Ia§i S.Gardner, la rândul sâu prezenta o atitudine neutrà çi încerca de a nu se implica în problema respectiva.

în aceastà perioadà se acutizeazâ rivalitatea dintre Startford çi Thouvenel, rezultatul ei fiind eriza din vara anului 1857. Pozitia Marii Britanii, însà, nu poate fi apreciatà doar pe baza atitudinii ambasadorului sâu la Constantinopol. Este adevârat, cà Marea Britanie dorea ca Divanele sâ se exprime împotriva unirii, deoarece, în acest caz ea ar fi fost lipsità se situatia jenantà de a se opune unei opinii pe care ea însâçi a cerut-o, dar aceastá dorintá nu devenise o obsesie, ca în cazul Austriei çi Turciei, çi n-a împins guvernul britanie spre màsuri ilegale.

Dificultadle serioase apárate ca urmare a luptei de influente anglo-franceze au fost rezolvate datorità întrevederii de la Osborne. Se analizeazâ "enigma de la Osbome", care a fost obiectul diverselor interpretàri în literatura de specialitate. Se urmâreçte disponibilitatea guvernelor englez çi francez de a realiza un compromis pentru a nu periclita viitorul aliantei anglo-franceze. Confruntând versiunile diferite aie întelegerii stabilité la Osborne, ajungem la concluzia, cà ambele pàrti au mers la únele cedári, doar câ englezii realizau o cedare imediatà-acceptarea anulârii alegerilor, iar francezii-o cedare viitoare-refuzul de la ideea unui print stráin çi promisiunea de a merge în întâmpinarea aliatilor sái la viitoarea conferintâ.

Marea Britanie în perioada premàrgàtoare Conferintei de la Paris demonstreazà o tendintà spre moderare çi rezervà în problema unirii Principatelor Române, ca urmare a complicatiilor sale externe çi interne, care-i absorbeau aproape în întregime atentia. Guvernul englez acordà toatà aprobarea sa spiritului modérât çi conciliator a lui H.Bulwer. Este semnificativá în acest sens dezavuarea politicii lui Stratford, care-çi înceteazà în perioada datà cariera de ambasador la Constantinopol, în locul sâu fïind numit Bulwer, care era cunoscut ca exponent al "politicii neutralitâtii" Angliei în problema unirii Principatelor Române.

13

în Capitolul III "Activitatea diplomatie i britanice în perioada Conferinfei de Paris (1858) çi dublei alegeri a lui A.I.Cuza" se realizeazà o analizà a locului çi rolului ce 1 avut Marea Britanie în evolu(ia problemei româneçti în aceastà perioadâ.

Ca punct de pornire al acestui capítol a fost luatà Conferirla de la Paris (185! evidenfiindu-se faptul, cà rezultatul obfinut la Conferintá, cu toate pâr{ilc sale negative pozitive, într-o màsurà foarte mare se datoreazâ atitudinii Angliei, care apàruse aici ipostaza de mediator. Reprezentantul britanie evita de a se angaja pentru sau împotriva un pâr(i, însà, realiza cu succès presiuni asupra Marilor puteri care se plasau pe poziÇii opuse problema Principatelor, pentru a se ajunge la un consens. Deçi, în cadrul unor çedinje s Conferin{ei se observá tendinfa delegatului englez de a contribuí la instaurarea unui regim m liberal, care ar favoriza dezvoltarea economicà çi socialà a Principatelor, trebuie recunoaçtem, cà în cele mai multe cazuri Anglia aparea cu propuneri care erau, în prim rând, favorabile Por(ii.

Dupà Conferinfa de la Paris urmeazà o perioadâ, mai pujin cercetatà în literatura d specialitate, în care Marea Britanie urmeazà eu stricte{e linia neutralità{ii în chestium românà çi insista ca çi celelalte state sà procedeze la fel. Guvemul englez, preocupat < conflagraba ce se proiecta în Europa, considera cà prin realizarea prevederilor Conventiei d 19 august 1858 va fi evitatà declançarea altei crize legate de Principatele Române. De acee Marea Britanie cere autoritàtilor din Principate sà-çi încadreze perfect actiunile în limite prescrise de Conferinta de la Paris (1858) çi sà fie stabilité puteri regular transmisibile la la çi Bucureçti.

Totodatà, în tezà se analizeazà factorii ce au convins guvernul englez sà-çi învinj ezitàrile apàrute în legàturà eu recunoaçterea dublei alegeri a lui A.I.Cuza çi sà se pronun pentru acceptarea faptului împlinit. Astfel, evitând aparijia unui dezacord în alianta angli francezà çi având scopul de a strâmtora cercul complicatiilor, care puteau servi ca pretext ràzboiului, guvernul de la Londra susjine unirea „personalà" a Principatelor Române

iportul Marii Britanii a constituit In acel moment greutatea decisiva pusâ pe cântarul telor prounioniste împotriva celor antiunioniste.

In Incheiere sunt expuse concluziile principale care generalizeaza rezultatele 'estiga(iei.

Concluzii

Analizând în studiul nostru pozijia Marii Britanii fa{à de problema unirii incipatelor Romane în anii 1856-1859, am urmàrit o serie de "oscila(ii" contradictorii a liticii engleze. Studiind factorii care determinau política englezà din perioada respectiva, i constatai, cà aceste oscilafii constituiau expresia unei politici constante çi bine ibzuite promovate de Foreign Office-ul britanic. Scopul suprem al diploma(iei engleze în îastâ perioada era de a pâstra supremafia Marii Britanii în Europa çi în lume.

Chestiunea româneascà, fiind parte componentà a unei problème mai mari -oblema oriéntala, condiciona atitudinea guvernului englez în dependents de strategia optata referitor la Imperiul otoman. Rivalitatea de interese anglo-ruse în Sud-Estul iropei a determinat în aceastà perioada susjinerea de catre Anglia a principiului :egritàtii Imperiului otoman ca unicá solu{ie în calea expansiunii Rusiei spre strâmtori çi strarea alian(ei anglo-franceze pentru a se evita o posibilà alianza franco-rusa.

Problema unirii Principatelor, fiind prività prin prisma factorilor susnumiji, szenta Ínteres pentru guvernul de la Londra reieçind din douà aspecte: ca màsurà prin re s-ar pune o barierâ solida la hotarele de nord aie Imperiului otoman, çi ca un mijloc de 3tà pentru influença în aceastà regiune geopolítica. în funche de evoluçia acestor douà pecte, Marea Britanie se situa în tabàra puterilor care sprijineau unirea Principatelor >mâne sau în tabàra opusà, de flecare data inflr en{ând într-un mod însemnat viaja politicà internajionalà a Principatelor.

Apreciind activítatea diplomajiei engleze referitoare la Principate în perioada 56-1859, vom observa, cà au existât câteva etape succesive, eu un confinut diferit.

15

ín prima etap5, care a durat incepánd cu Congresul de pace de la Paris pán la sfarjitul anului 1856, au prevalat acjiunile cu un efect pozitiv pentru uniré Principatelor.

ín urmatoarea etapa, ce include anuí 1857, Anglia a demonstrat o poziti negativa fata de unirea Principatelor. Se incheie etapa data la ínceputul anului 185Í odata cu demisia lui Stratford de Redcliffe, ambasadorul englez de 1 Constantinopol.

ín ultima perioada, ce a durat pana la dubla alegere a lui A.I.Cuza, Anglia dat dovada de o atitudine mai rezervatá in privinfa problemei Principatelor, guverni sau ceránd de la agenjii englezi din Principate respectarea unei neutralitati strictí dorind evitarea unei crize, care ar destabiliza situaba interna^ionalá.

Diplomaría británica dádea dovada de o "mobilitate" deosebita, adaptandu se la modificárile survenite pe arena intemationalá. Reiejind din specificul pozijie sale, Marea Britanie neavánd interese nemijlocite ín Principatele Romane, guvernii englez ducea o política intermediara in comparare cu a celorlalte state prounionist $i antiunioniste. Totodata, dupa cum ne-am convins din materialul cercetal folosindu-se de contradic^ile existente intre Marile puteri, Anglia recurgea la i política flexibila, folosindu-se de chestiunea Principatelor pentru a ob{ine unei avantaje ín rezol varea altor probleme.

Analiza pozitiei britaníce fa¡á de unirea Principatelor ne indreptáte§te s¡ afirmam ca in intreaga perioada studiatá Marea Britanie e exercítat o influent decisiva asupra cursului evolufiei problemei unirii, influenta capabiia sá concurez numai cu cea a Franfei.

Pe parcursul cercetarilor efectúate am depá§it fragmentarismul existent ii istoriografie §i am reapreciat pozi{ia Maríi Britanii, care este prezentatá in cele ma multe cazuri in literatura istorica dintr-un punct de vedere preponderent negativ. Deji, spre sfárjitul anului 1856 Marea Britanie se hotárájte sá se pronunje impotriva unirii Principatelor, nici intr-un caz nu vom identifica pozi{ia acesteia cu cea a

16

jstriei sau Turciei. Deosebirea esentialâ constâ în faptul, câ prin atitudinea sa terioarâ ea nu recurgea la excese pentru a obtine rezultatul dorit, ci a mers pe lea legitimitâfii, punând o mare valoare pe respectarea prevederilor tratatului de Paris.

TotodatS, studiul efectuat ne-a convins, câ orice popor nu poate açtepta alizarea dezideratelor sale de càtre Marile puteri, oricât de bine intentionate n-ar acestea, deoarece relatiile politice ale acestora din urmâ, tendin^ele lor de prematie, care stau la baza unor complícate strategii bazate pe recompense dàri, vor prima întotdeauna în raport eu dorintele unui popor.

ezele principale aie studiului au fost expuse în urmâtoarele publicatii: Pozifia Angliei în problema unirii Principatelor în anii 1856-1859. //Problème tuale aie çtiintelor umanistice. Vol.I.- Chiçinâu: UPS „I.Creangà", 1996.-p. 111-[6.

Acordul de la Osborne. //Problème actúale ale çtiintelor umanistice. Vol.II.-hiçinâu: UPS „I.Creangà", 1998.-p.210-216.

Anglia çi problema unirii Principatelor la Congresul de la Paris (1856). //Destin imánese.-2000.-Nr l.-p.73-78.

Pozitia Angliei în problema unirii Principatelor Române dupâ Conferida de la iris (1858). //Relafii internationale. Partea III.- Chiçinâu: Universitatea de Stat n Moldova, 1999.- p.56-67.

Rolul Marii Britanii în rezolvarea "chestiunii româneçti" la Conferinta de la iris (1858). // Cohorta. Nr 1(2), 2000, p.62-69.

Резюме

Настоящая диссертация на тему «Великобритания и объединение Румынски княжеств (1856-1859)» посвящена исследованию позиции Англии п отношению к вопросу объединения Румынских княжеств в данный период.

Основываясь на изданных и неизданных документах той эпох! изучив историческую литературу и прессу, автор попытался рассмотреть это вопрос в целостности, уяснить или по-новому интерпретировать некоторы противоречивые аспекты данной тематики.

Детально изучены причины определившие отношение английског правительства к разным выражениям проблемы объединения Румынски княжеств и воздействие этого отношения на методы их решения. Н протяжении всего периода объединение Румынских княжеств интересовал Англию из двух соображений: как средство преграждения пути России Константинополю и как возможность для борьбы за влияние в этом регион Европы, особенно соперничая с Францией.

Обладая значительным весом среди Великих европейских держа! Великобритания имела возможность прямым образом влиять на ход событи: связанных с объединением Румынских княжеств. Таким образом, достигнуты решения в «румынском вопросе» на Конгрессе в Париже (1856) и н Парижской Конференции (1858) большей частью обязаны именно позици представленной английским правительством. Таким же значительным было ] решение Великобритании признать двойное избрание А.И.Кузы.

Несмотря на то, что к концу 1856 года английское правительств! решает выступить против объединения Румынских княжеств, Великобритани. не может быть включена вместе с Австрией и Турцией в лагерь противнико: объединения. Своим последующим поведением в вопросе объединена Англия скорее всего заняла промежуточную позицию по отношению к двуг противоборствующим лагерям противников и сторонников объединения. Он старалась направить Великие державы к взаимным уступкам, для того, чтоб! таким образом, преодолеть опасность которой подвергалось европейско равновесие из-за проблемы объединения Румынских княжеств

18

Summary

e present doctor's paper with the theme: "Great Britain and Union of Romanian ncipalities (1856-1859)" is dedicated to the investigation of England's position icerning the problem of the union of Romanian Principalities in the indicated :iod.

Researching published and unpublished documents of this epoch and ng speciality literature and press of that period, the author has tried to approach : theme in a complex way, clearing up some contradictory aspects and resorting new interpretations of the considering theme.

There are minutely analysed the causes which have determined the itude of English Government towards different aspects of the union of the imanian Principalities and the impact of this attitude towards the way of solving

During the whole period Great Britain was interested in the union of »manian Principalities resulting from two points of view: as a way to bar issian's acces to Constantinopol; and as an occasion for fight to influence this jion of Europe, especially competing with France.

Having an immence weight among the Great European Powers, Great itain had the possibility to influence directly the evolution of the union of )manian Principalities. Thus, the obtained results at the Peace Congress from ¡ris (1856) and at the Conference from Paris (1858) concerning the solution of le Romanian question" were due to the choice of the English Government. It is also very important the decision of Great Britain to acknowlege A.I.Cuza's mble election.

Although at the end of the 1856 year the English Government decided to : against the union of Romanian Principalities, Great Britain couldn't be include the antiunion camp with Austria and Turkey. Thus England rather accepted an termediate position towards antiunion and prounion camps of Great European )wers. England tried to direct the powers to reciprocal concession to avoid in ch a way the menace because of the Romanian Question.

19