автореферат диссертации по политологии, специальность ВАК РФ 23.00.02
диссертация на тему: Нация и национальное государство в современном обществе

Полный текст автореферата диссертации по теме "Нация и национальное государство в современном обществе"

•G

:C$yAcadcmia de §tiinte a Republicii Moldova l -.."vS Institutui de Filosofie, Sociologie §i Drept

Cu titlu de manuscris

Costicä Gh. MARINESCU

MATIÜMEA SI STÄTO1L NATIONAL

5 ) J

IN SOCIETATEA CONTTIEMPORANÄ

(23.00.02 - Institutii $i procese politice)

Referat

i i

pentru obtinerea. titlului stiintific de doctor habiiitat in Politologie in baza lucrärilor publícate

Chi^inäu, 1996

Referenti oficiaiî:

1. Petru PASCARU, doctor habilitât în filosofie, profesor universitär.

2. Constantin Eçanu, doctor habilitât în istorie, profesor universitär.

3. loan BOJAN, doctor în Politologie, profesor universitär.

Institufia de profil: Catedra de Politologie a Universität»

de Stat din Moldova Sustinerea va avea loc la 19 decembrie 1996 la ora 15.00 în sedinta consiliului stiintific specializat de pe längä Institutul de Filosofie, Sociologie si Drept al Academiei de Stiinte a Moldovrei (cifrul: DH 09.93.43).

Adresa:

2001, or. Chisinäu, bd. Stefan cel Mare, nr. 1, etajul 2, sala de sedinte a Prezidiului A.ß.M.

Referatul stiintific, lucrärile, in baza cärora se sustin teza, pot fi studiate în Biblioteca Stiintificä Céntrala a A.S.M.

Referatul çtiintific a fost expediat în 19 noiembrie 1996.

Secretarul çtiintific al consiliului stiintific specializat Gheorghe BOBÂNA

I. CARACTERISTICA GENERALA A LUCRÄRII

ActuaUtatea investigatie

Problemática natiunii, a statului national si a rolului acestora în societatea contemporanä, prezintá un mare ínteres teoretic, stiintific, cât si praxiologix, fiind una din temeie cele mai incitante si controversate din literatura sociaologicä si politologicá actúala. Dovada elocventâ a acestei aprecieri o reprezintá $¡ multitudiriea lucrárilor, studíilor si articolelor ce i s-au consacrai, elabórate fie de pozitii defetiste, nihiliste, radical intergrationiste, fie în sprijinul si perspectivelor acestor fenimene social-politice majore ale lumii contemporane.

Pornind de la dátele de care dispunem in prezent, sub raport stiintific si al experientei ¡storice universale, în teza de fatà ne propunem, sá demonsträm, cä, nici una din aceste tendinte radicale, nu exprima adevärul absolut, nu este de naturâ sä fie confirmatä pe deplin de progresele dezvoltàrii sociale a omenirii.

Anticipâm, ceea ce vom releva, in extenso, în continutul referatului, si anume, cä, desi, integrarea natiunilor, a statelor nationale este o tendintà obiectiv-necesarà, în conditiile epocii actúale (ale accentuärii interdependentelor economice si político-militare dintre natiuni), totusi, nu se poate admite cä acest procès va determina, în ultima instantä, fuziunea, contopirea natiunilor, disparitia particularitätilor lor esentiale si apoi lichidarea lor.

Actualitatea investigatiei noastre rezultä cu pregnantä în primul rând, din realitätile social-politice europene din perioada postbélica, generate de înfrângerea statelor fasciste, de pràbusirea colonialismului, a sistemului mondial socialist si desträmarea conglomeratelor multinationale, ceea ce a determinat aparitia unui mare numàr de natiuni si state nationale tinere, în toate continentele, manifestarea vibrantä, multidimensionalà a constiintei nationale, chiar la natiunile europene eu vechi traditii.

Dacá secolul al XlX-lea a fost supranumit, în mod legitim, secolul natiunilor, întrucât a fost marcat de un amplu procès de transformare a popoarelor, ca formä de comunitate umanà specificà feudalismului, în natiuni si state nationale (odatà cu trecerea la capitalism, pe calea revolutiilor burgheze si burghezo-democratice), perioada de dupà al doilea ràzboi

mondial se particularizeazà prin formarea unui numâr impresionant de natiuni tinere si state nationale de sine stàtâtoare, ca urmare a mutatiilor radicale se s-au produs pe plan international, precum si a revigoràrii constiinjei de sine a tuturor natiunilor, indiferent de forta lor economicâ si spiritualà.

Niciodatà în istoria universal! nu s-au produs asemenea mutatii radicale în continutul §i structurile comunitàtii internationale ca în perioada anilor 1945-1975 si 1989-1992.

Niciodatà planeta noastrâ nu a cunoscut existenta si manifestarea personalitàtii atâtor entitâtii nationale distincte, a atâtor natiuni si state nationale tinere, devenite subiecte active aie fâuririi propriei lor istorii, a propriului lor destin, ca in perioada postbelicà. Dacâ în trecut, aceste popoare reprezentau obiecte aie dreptului international, este pentru prima oarâ în istorie când ele devin subiecte participative la viata politicà international, alâturi de natiunile eu state vechi de serviciu.

Aceste mutatii cantittative si calitative în structurile etnice aie lumii contemporane, ridicâ problème, care, se impun eu stringentà în sfera de prioritate a cercetàrilor politologice si sociologice pe plan national si international, motivând actualitatea si oportunitatea lucràrii de fatà.

Evolutia evenimentelor, derularea proceselor si fenomenelor politice din ultimii ani, îndeosebi pe continents european, vin sâ comfirme, încà odatà, semnificatia exceptional a problematicii natiunii si a statului national, actualitatea çi importante stiintificâ a cercetàrilor consacrate acestora. Astfel, pràbusirea sistemului mondial socialist, destràmarea Uniunii Sovietice, a Federatiei jugoslave si Cehoslovace, vin sà demonstreze viabilitatea natiunii, optiunea ferma a popoarelor pentru exercitarea dreptului lor la autodeterminare si crearea, pe aceasta bazà, a statelor nationale, unitare si suverane, capabile sà le apere interesele si sà stimuleze capacitate lor creatoare. Pe ruinele conglomeratelor multinationale s-au constituit numeroase state nationale mici si mijlocii precum: Letonia, Lituania, Estonia, Ucraina, Croatia, Slovenia, Bosnia, Macedonia s.a., profund animate de dorinta de a da curs unor aspiratii seculare de propâsire economicâ si spiritualà, independentà si suveranitate nationalâ.

întreaga evolutie a vietii internationale postbelicà, confirma, deci, în mod indubitabil, faptul cà asistâm la cresterea fârâ precedent, în lumea contemporanà, a rolului natiunilor si statelor nationale, indiferent de vechimea §i màrimea lor, precum si la manifestarea plenarà a constiintei nationale a acestora, la reactia lor légitima împotriva hegemonismului, nihilismului

national, rasismului si a oricàror tendinte de imixtiune, de încàlcare a prerogativelor suveranitâtii.

Revolutia çtiintificâ si tehnicà contemporanà, amplificarea interdependentelor multiple dintre natiuni, planetizarea relatiilor internationale si formarea structurilor integrate pe plan european, mondial în domeniile economic, politic si militar n-au diminuât eu nimic rolul si functiile natiunii, aie statului national, aie constiintei nationale. Dimpotrivà, asistàm la o redesteptare si accentuare a constiintei de sine a natiunifor, a demnitàtii lor, la o reactie fireascâ fatà de orice mâsuri descriminatorii, punitive în viata internationalà.

Un ait argument, pentru abordarea subiectului lucrârii noastre este acela câ asistàm la o manifestare impresionantâ a constiintei de sine a nationalitâtilor conlocuitoare si a unor grupuri etnolingvistice, din târile capitaliste dezvoltate, la formarea si dezvoltarea unor puternice miscàri revendicative, autonomiste. în conditiile recrudescentei nationalisrnului, sovinismului si neofascismului, in întreaga lume, se desfâsoarà puternice actiuni aie fortelor progresiste împotriva acestor curente nocive, ca expresie a constiintei nationale, ceea ce nu poate sà nu preocupe sfera de cercetare din domeniul politologiei $i sociologiei.

Putem conchide, subliniind un adevâr incontestabil, si anume, acela câ natiunea a dobândit în ultima jumàtate de veac mutatii calitative relevante, noi prérogative si functii, ceea ce réclama, investigarea experientei sale ca forma de comunitate umanâ fundamentalâ, a societâtii contemporane. De asemenea, statul national s-a afirmat si se afirmà continuu, ca exponent al intereselor perene aie natiunii, manifesta preocupàri pertinente în promovarea pe plan intern a progresului material si spiritual, iar pe plan extern actioneazà pentru consolidarea independentei si suveranitâtii sale, în conditiile interdependentelor, a pîanetizàrii relatiilor internationale si a universalizàrii istoriei omenirii.

Actualitatea çi oportunitatea subiectuliui abordat rezultâ si din aceea cà, în contradictie eu realitâtile mai sus mentionate, eu procesele si fenomenele epocii postbelice (caracterizatà eu justificat temei stiintific, ca fiind epoca trezirii constiintei nationale, a redesteptàrii la o viatà creatoare de istorie a unor natiuni tinere, care veacuri la rând au stat la letargie) unele doctrine, cum sunt cele mondialiste, holiste, planetariste, aie suveranitâtii limitate etc. cântâ prohodul natiunii si decreteazâ câ aceasta ar reprezenta o entitate perimatâ, anacronicà, vetustà, care, "frâneazâ progresul omenirii în conditiile revolutiei stiintilice si tehnice contemporane".

Gradul de cercetare a problemei

Unul dintre subiectele cele mai amplu tratare în literatura politologicà si sociologicà postbélica, atât din stateie occidentale cât si din fostele tari socialiste, l-a construit natiunea eu ansamblul tràsàturilor, particularitàtilor si problematicii sale. Aproape nu a existât un ait subiect care sà fi suscitât un Ínteres stiintific atàt de mare, în publicistica de specialitate, ca cel al natiunii si-n strânsà legâturâ eu aceasta al statului national.(1) Dintre lucrârile autorilor románi mentionàm: Elena Florea, Natiunea romand, Ed. Academiei, Bucarest/. 1974; idem Natiune, realitâti, perspective, Editura StUntificâ si Enciclopédica, Bucuresti, 1982; Constantin Vlad, Eseuri despre natiune, Editura política, Bucuresti, 1971; Idem, Crestere si vafori, Editura StUntificâ si Enciclopédica, Bucuresti, 1980; loan Ceterchi (coord.J Natiunea si contemporanietatea, Editura StUntificâ, Bucuresti, 1971; Elena Florea, Ion Rebedeu, Natiunea romana..., Editura política, Bucuresti, 1986; Antologie: Natiunea, Problema nationalâ, Editura politicé, Bucuresti, 1975.

însà în pofida nameroaselor lucràri consacrate problemei natiunii, multe aspecte aie acestui fenomen social fie cà au fost abórdate fragmentar, fie cà au râmas complet înafara atentiei cercetàtorilor. Totodalà în literatura

1. Vezi lucrârile: Cf. Rupert Emerson, From Empire to Nation, Harvard, University Press, 1988; Ph. Moreau Defarges, Le relations internationales dans le monde d'aujourd'hui. Le Derives des puissances, Les Editions STH, Paris, 1981; M. Merle, Sociologie des relations internationale, 3 erne edition Dation, Paris, 1982; AI. Pellet, Droit international publique, P.U.F., Paris, 1981; Fernand Brodel, Constiinta nationalâ francezà, Paris, 1984; Jean Boissonnat, E'Europe. L'Etat et la Nation, Paris, 1985; Stanley Hoffman, Le sort de la nation dans l'Europe Occidentale de ¡'après guerre, Paris, 1987; Benjamin Akzim, State and Nation, Hutchinson University Library, London, 1984; H. Morgenthau, Politics among Nations. The Struggle for Power and Peace, New York, 1987; Arnold Toynbee, World Federalist, 1979; Pierre Hassner, Nationalisme et relations internationales, Paris, 1975; lean Bar rua, L'intégration politique externe, Universite Catholique, Louvain, 1979; Richard A. Folk, A. Study of Future Worlds, New York, 1985; Robert A. Klein, Egalitatea suveranä între state: istoria unei idei; Toronto, 1975; Jean François Poncet, Criza comunltäfli vest-europene este imenentà, Paris, 1982; Alfred Kosing, Theretische Probleme des Entwicklung der sozialistischen Nation, Berlin, 1975; A Grlickov, Le fait national et international. Questions actualees, Belgrad, 1977; Henry Kissinger, Protectionisme ou libre échangé; une problème d'option, 1984; Raimondo Cagiono, Introduction au Federalisme, Dubrovnic, 19S6; Thierry de Montbrial, Reflectii asupra Europei politice, Paris, 1982; A. Santovici, Despre notiunea de natiune, Moscova, 1966; A. G. Agaev, Natiia eio suscinosti i samosozmanie, Moscova, 1969; V.l. Kozlov, РгоЫета etniceskogo samosoznaniia i eio mesto v teorii etnosa, Moscova, 1974; A. F. Dasdamirov, Klassovo-internationaliniie aspecti soznaniia i samosoznania sotiaüsticeskih nafii, Moscova, 1977.

stiintificá pe problema data apare predominantá tendinta de fedinire simplista a natiunii, de prezentare lacunará a trásáturilor sale, de eludare a unor particularitáti, componente esentiale ale acesteia.

Trebuie mentionat si faptul cá au fost relansate numeroase teorii spiritualiste, psihologiste, empiriste, biologizante etc., care is?i au originea ¡n secolul trecut si care denatureazá continutul real al natiunii, o prezintá trunchiat, ín functie de conceptia ¡ngustá a autorilor sau de interesele pe care le cultiva.

Tóate acestea au conditionat lipsa in literarura de specialitate a lucrárilor de ampie constructii in care ar fi fost examínate diverse modalitáti de devenire, exprimare, afirmare si de existentá a natiunii, locul si rolul ei ín lumea contemporaná cu luarea in cont a specificului grupurilor concrete de state nationale.

Asadar, problemática in cauzá se cere abordatá ín complex, analizatá multilateral, tratatá de pe pozitii teoretico-metodologice adecvate realitátii obiective. Prin lucrárile sale competitorul vine sá completeze únele goluri esentiale ín acest domeniu, ínsá fárá a pretinde la epuizarea problemei.

Scopuí sí obiectívele ¡nvestigatiei.

Scopul urmárit ín tezá este: examinarea locului si rolului natiunii si a statului national in socoietatea contemporaná, analiza lor ca factori de propulsie a progresultii social, precum si demonstrarea caracterului nefondat al teoriilor elabórate de pe pozitiile defetiste, nihiliste, radical intergrationiste etc.

¡n vederea atingerii acestui scop competitorul si-a propus solutionarea urmátoarelor sarcini:

- examinarea critica a teoriilor privind esenta, natura si functiile nafiunü;

~ analiza si aducerea contributiHor la fundamentarea concepte/or de natfune, constüritd nationalá, stat national, independenfa si suveranitate statalo;

- analiza controrerselor din gándirea politologica si sociologicá contemporaná vizánd rolul natiunii si al statului national;

- punerea in re/ief a modului de formare a natiunii, de manifestare a ei ca factor actlv, deoseblt de dinamic in propulsaren progresului social;

- relevarea dimensiunllor si valentelor constiintei nationale ín tari/e capitaliste dezvoltate si ín turnea a trela;

- examinarea problemática natiunii si a constiintei rationale in gándirea polito/ogicá si sociologicó románeascá;

- elucidarea valorilor constiintei nationaie /a románi si evidentierea personalitátii natiunii romane;

- expunerea conceptiilor privindperspectives natiunii si statului national in conditiile extinderii formehr de integrare ecopnomicá, spiritualá si p olitic o-m Hitará.

Contribute stiintificá origínala a investigatiei*

1. Concreiizánd contribuya stiintificá origínala, se impune subliniat faptul cá in lucrárile sale competitorul a elaborat definijii sui generis cu privire la conceptele de natiune, constiintá nationalá, stat national, suveranitate si independents nationalá etc., rod al unei ample investigate interdisciplinare si comparatiste, realizatá pe parcursul a douá decenii.

Definitive acestor concepte elaborate ¡ntr-o viziune realista, pornind de-la studiul praxisului social si nu de la teze preconcepute, se deosebesc esenptialmente de teoriile subiect¡viste, spiritualiste si biologizante, ele constituind instrumente indíspensabile in analiza locului si rolului natiunii si statului national in societatea contemporaná, a perspectivelor si destinului lor.

2. De asemenea, in lucrárile si studiile autorului au fost fundaméntate, functiile natiunii, ale constiinpei nationaie si, deopotrivá ale statului national, atát pe plan intern cat si international.

S-a pus un accent deosebit nu numai pe relevarea functiei cognitive a constiintei nationaie, ci, mai ales, pe functiile polarizatoare si dinamizatoare a energiilor natiunii, de transformare a existetei sociale si nationaie, precum si pe functia acticipativá si prospectiva, probleme mai putin cercetate In literatura sociaologicá.

3. 0 valoare novatoare prezintá ampia si docuemntara analiza a conf runtárilor de idei din societatea contemporaná, realizatá pe baza unei cercetári minutioase a literaturii politologice si sociologice, privind rolul si functiile natiunii, ale statului national din tárile dezvoltate ca si din lumea

* iucrorea "Natiunea si constiintá nationalá ¡n lumea contemporaná" este prima monografie nu numai din Romanía, dar y/ din Europa, care obordeazS pe larg problemático complexa si controversatá a acestor fenomene si categoríi majóte ate politofogiei si soa'otogiei /ntr-o viziune interdisciplinaro, si cu referinfe ampie la statutu! lor actual in: (drile capoitaiiste dezvoltate, in lumea a treia si in Romanía.

a Ireia, în societatea contemporanâ, precum si în perspectiva evolutiei societàtii umane.

Au fost puse fatà în fatà, tezele si antitezele, doctrínele si cúrentele pro- si contranatiunii si statului national, arguméntele contraargumentele, pentru ca, în final, competitorul sá conluzioneze, pe baze realiste, stiintific fundaméntate, care este de fapt adevàrul, tinând seama, mai aies, de pozitia opiniei publice, a demosului fatà de valorile nationale.

4. Lucràrile realizeazâ o veritabilà radiografié a dimensiunilor si valentelor natiunii în tarife capitaliste dezvoltate occidentale (Franta, Germania, Italia, Belgia s.a.), orientând cercetarea, îndeosebi, asupra modului în care reactioneazà constiinta nationalà în raport cu fórmele de integrare económica, política si militará, în s fera culturii etc., pornind de la sursele informationale oficíale si neoficiale din aceste tari, precum §i de la aprofundarea unei vaste literaturi social-politice.

5. Una din contríbutiile majore, tinând seama de caracterul limitât al posibilitâtilor de documentare, pe baza lucràrilor apârute pânâ în prezent, o constituie analiza interdisciplinará a natiunii si constiintei nationale din tàrile lumii a treia.

Faptul cà obiectul cercetârii îl constituie aceste natiuni tinere, cu o existentà de câteva decenii, constituie de la sine, un demers nu numai de pionerat, ci, si de mare ínteres stiintific, acoperind astfel, un gol de mult > resimtit în literatura politologicá si sociologicâ.

Sunt puse în relief, procesele de metamorfozâ, de la structurile tribale si feudale la cele ale natiunii coritemporane, precum si particularitàtile de manifestare a constiintei nationale din tàrile lumii a treia, nu numai în materializarea programelor de valorizare, de sine stàtàtoare, a bogàtiilor si traditiilor spirituale, ci, mai eu seamâ, în actiunea de respingere a neocolonialismului si hegemonismului de orice naturà.

6. Dupà cum era si firesc, unul dintre capitolele acestei lucràri este consacrat natiunii si constiintei nationale la români, în care, pe de o parte, fructificând o vastà literatura din cele mai vechi tímpuri pânâ în prezent, este înfâtisatâ contributia de exceptie a gândirii sociologice românesti la definirea conceptului de natiune, constiinta nationalà, patrie, patriotism. íntr-o maniera lipsítá de orice nuantà nationalistâ, sovinà, a rolului pozitiv al natiunii si statului national în promovarea idealurilor sociale si nationale, aprecieri si consideratiuni exprimate de mari personalitàti ale timpului, care sunt valabile pânâ în zilele noastre, si care vin sa constituie filonul de aur al patrimoniului nostru stiintific în acest domeniu.

7. Bizuindu-se pe dátele si faptele fin capitolele anterioare, competitorul isi íncheie referatul íntr-o viziune optimista, in ceea ce prívente perspectiovele, destínul natiunilor si statelor nationale. pe baza analizei realitátílor socio-nationale din lumea contemporaná, a faptului cá Tratatul de la Maastricht, care stá la baza Comunitátii Europene, a fost respins prin referendum de únele tari (de ex. Danemarca), iar áltele (de ex. Franta, l-a adoptat cu 51% din voturi) §i mai ales a rivígorárii sentimentelor nationale dupa prábusirea sistemuluí mondíal socialist $¡ a statelor multinationale, autorul demonstreaza inconsistenta $i caracterul tendentios, defetist al sloganurilor si sentintelor vehiculate de exponentii doctrinei nihilismului national.

Fárá a minimaliza sau deprecia semnificatia si extinderea inevitabilá a proceselor de integrare economicá, política si militará din Europa si alte continente, ca tendintá obiectiva a societatií contemporane, lucrarea concluzioneazá, persuasiv, ca nici Franja si nicí Germania (sau alte natíuni) desi, detin un rol hegemonic in Comunitatea europeanä, nu vor accepta, vreoidatä, erodarea specificului national etnolingvistic sau spiritual, precum si limitarea dreptului de decizie a organelor statele, proprii, in ceea ce priveste interesele nationale majore. Pe aceastä bazä, lucrarea demonstreaza, ca, nu este o incompatibilitate intre integrarea europeanä si statutul natiunii, dímpotrivá, intre acestea exista de fapt, un raport de interconexiune si interdependentá, integtrarea in structurile Comunitátii europene, fiind, practic, un act acceptat pe baze democratice, plebiscitare de catre fiecare natiune componentá. Aceasta presupune, cá, la rándul lor, organizmele supranationale ale Comunitátii europene, trebuie sä actioneze in limítele prerogativelor conferite si sä nu intreprindä nimic in directia limitárii sau incälcärii, intr-o forma sau alta, a atributelor suverane ale natiunilor si statelor nationale, respectiv a guvernelor si parlamentelor acestora.

Integrarea si unitatea europeanä sunt concepute, astfel incát, sá nu determine estomparea identitatii inconfundabile si a personalitätii fiecarei natíuni. experienta de pana acum demonstreaza, cä, najiunile au reacfionat ferm, mergánd pána la iesírea din structurile integrate, atunci cánd au fost lezate interesele proiprii, cánd a fost afectatá, límitatá suveranitatea statului national.

Tocmai de aceea, competitorul subliniazä, cá, nu vom asista la sucombarea natiunilor sí statelor nationale, ci, dimpotrívá, la derularea unor procese complexe, de modernizare sí adaptare a acestora la cerintele legítátilor obiective de apropiere si integrare a natiunilor, in conditíile respectárii suveranitatii lor.

Valoarea practicä si aprobarea rezultateior investigatîei

Rezultatele investigatiilor efectúate, conceptele si definitiile formúlate, consideratiunile si opiniile privind locul si rolul natiunii în societatea contemporanà, functiile lor pozitive, propulsoare aie progresului, au fost prezentate, în extenso de cätre competitor într-o serie de càrti, publicate în decursul anilor în tara si stráinátate. De asemenea, problemática natiiínii, a statului national a constiintei nationale au fost amplu analizatä în peste 40 de studii si articole publicate în reviste românesti si de peste hotare.

Contributia stiintificä a autorului are atât o valoare teoreticá, cât si praxiologicä în sensul cá, pe de o parte a adus aportul la îmbogâtirea patrominiului stiintific, cu teze si pune te de vedere originale, dovadá fiind numeroasele solicitäri ale cärtilor competitorului de catre universitär, institute si biblioteci academice de peste hotare, cum sunt cele din Amglia (Londra, Oxford, Cambrridge), iar pe de alta parte aportul sáu are o valoare practica, orientativa, în ceea ce priveste pozitia, conduita organismeior nationale în cadrul formelor de integrare europeaná.

Totodatá lucrárile noastre au si o semnificatie praxiologicä pentru domeniul sociologiei politice, sociologiei culturii, si mai ales pentru activitatea diplomaticá, prin dátele pe care le furnizeaza cu privire la reactia pozitivá a opiniei publice europene fatä de valorile nationale traditionale, pe de o parte, si atitudinea, uneori reticentá, fatá de fórmele complexe de integrare europeaná, pe de alta parte, ceea ce a general cúrente de opinii çi pozitii politico-diplomatice, cum sunt cele ale euro-scepticilor, ale "integrärii" cu douä viteze" etc.

II. EXPUNEREA SUCCINTÁ A CONSIDERATIILOR PRINCIPALE ALE INVESTIGATIEI

Cap. 1. "Examinarea principaieior teorii privind esenta si natura natiunilor"*

Cu toate câ se înfàçiseazà extrem de nuantate, diferentiate de la un autor la altul, acestea reduc natiunea, de regula, la una sau câteva tràsàturi de factura spiritualà, cum ar f¡: limba, cultura, constiinta na{iona!à etc., eludându-le, anulându-le, pe cele de factura materialà, avánd un caracter obiectiv, déterminant pentru existenta natiunii si anume: teritoriul, viata economicà, statul national, populatia s.a.

îndeosebi, definitiile psihologiste cu privire la natiune cunosc o arie largà de ràspândire. Acestea pornesc, în genere, de la cunoscuta definitie a lui Ernest Renan, care considera, cà "o natiune este un suflet, un principiu spiritual. Unul este în trecut, celàlalt în prezent. Unul este posedarea în común a unei bógate mosteniri de amintiri, celàlalt este consimtàmântul actual, dorinta de a trâi împreunà, voinja de a continua valorificarea mostenirii indivize primite".

Adeptii contemporani ai teoriei psihologice continua sa sustinâ cà vointa reprezintà elementul de legàturà între membrii comunitàtii, liantul existenfei nafionale. Astfel, pentru Redsolb, natiunea constituie "un fenomen de vointà prin libera alegere a celor ce o alcátuiesc". La ràndul sàu Rupert Emerson serie cà: "cea mai simplà afirmatie ce se poate face despre natiune este cà ea reprezintà un grup de oameni, care, simt câ formeazà o natiune". într-adevàr, autorul exorimà o conceptie simplistà asupra natiunii, punând accentul pe un vag element psihic si anume pe simtirea, pe constiinta psihicà a oamenilor, privind apartenenta lor nafionalà etnicà. Un exponent al conceptiilor psihologice este si John Bowle, care, consideré natiunea drept produs al gândirii sau al constiintei oamenilor. Fàrà a face distinctie între popor si natiune, autorul sustine, cà, aceasta, din urmâ exista ca atare, în màsura în care poporul, membrii acestuia, concep, gândesc cà formeazà o natiune. Aici se îmbinà conceptia psihologistà eu

* Acest capítol reflectó o bund parte a continutu/ui monografiei competitorului: Nafiunea si constiinta nationa/â in iumea contemporanä. - last, 1986.

cea retionalistá, fiind simtitá si influenta cunoscutului principiu cartezian: Cogito, ergo sum.

ín genere, conceptul principal cu care opereazá reprezentantii teoriilor spiritualiste contemporane este acela de spirit al poporului (Votksgeist), Un autor ca Ronald J.L. Bretón reduce ansamblul trásáturilor natiunii la constiinta nationalá, la sentimentul national, la vointa de a tráí ¡n común, fárá a se referí la nici una din trásáturíle de factura materialá, obiective ale acesteía. Unii exponenti ai teoriilor spiritualiste considerá natiunea, fie o unítate psiho-socialá, fire un fenomen lingvistic, cultural etc. pornind de la conceptia luí Fichte, care, sitúa pe primul plan in definirea natiunii, rolul limbii.

Alti autori pornesc de la conceptia lui P. Mancini, findatorul teoríei empirismului national cu privire la natiune, incercánd sá prezinte definitii proprii, sui generis, dar ?n realitate nu depásesc viziunile empiriste.

0 altá conceptie care cunoaste o sferá amplá de manifestare in literatura social-politicá contemporaná, este aceea care considerá cultura elementul esential, fundamental Tn aparitia si existente natiunilor si, ca atare, in definirea acestora. Astfel, autori ca Maurice Duverger, Raymond Aron s.a. reduc natiunea la comunitatea de culturé, "modelul cultural", consíderánd-o, o sintezá a psihologiei natíonale, o realitate care exprima psihismul fiecárei natiuni, specificul psihic al acesteía. Maurice Duverger serie, ín acest sens, cá "in ansamblu, frontierele culturilor si cele ale natiunilor coíncid aproximativ", Subliníem faptul cá in conceptia lui M. Duverger, cultura nu exelude tóate celelalte elemente materiale $¡ spirituale ce defínese natiunea. ín continuare, el precizeazá cá "ea (cultura, n.ns.) le inglobeazá si le rectifica". Autorul exacerbeazá, absolutizeazá rolul culturii, estompánd, in felul acesta, valentele celorlalte particularitáti ale natiunii.

Repunerea, de catre unii autori, in circuitul publicistic, a teoriilor amintite nu are loe in mod intámplátor. Dupá cum se stie, aceste teorii, indeosebi cele care limiteazá definitia natiunii la cultura, limbá etc. au inflorit, ín secolul trecut, pe terenul unor imperii multinationale (ca acela austro-ungar), fiind sustinute, íntre altíi, chiar de catre unii reprezentanti ai socíal-democratiei austriece, cum au fost Otto Bauer si Richard Springer (Karl Renner), sprijinitori ferventi ai mentinerii conglomeratului opresiv, plurinational. In zilele noastre, únele cercuri reactioniste, revizioniste, iredentiste, cosmopolite nu-si ascund nostalgia fatá de fostul Imperiu austro-ungar, multinational. ín acest sens, trebuíe sá ne explicám relansarea, repunerea ín círculatie a unor teorii care limiteazá difinitia natiunii doar la

cultura, deci ca o tendintá de eclipsare a natiunii si a statului unitar independent, caracterizat prin teritoriu distinct, víatá economicá proprie, limbá etc.

Conceptiile la care ne-arn referit, respectiv cele spiritualiste, psihologiste, empiriste, au ca nota comuna: anistorismul, deoarece natiunea apare ca o entitate atemporalá, existánd din totdeauna. Si únele si celelalte sunt sitúate deasupra istoriei, nu pornesc de la un sistem de referinjá adecvat, riguros stiintific.

Cu tóate acestea, trebuie sá subliniem, faptul cá,ín constructiile teoretice ale definitiilor spiritualiste, psihologiste, intálnim si únele elemente, particularitáti autentice, indispensabile natiunii. Ele sunt ínsá, asa cum am subliniat, incomplete, lacunare.

ín ultimul deceniu, cunosc o evidentá recrudescentá teoriile rasiste, biologizante cu privíre la conceptul de natiune, rasa etc. care, pornesc de la conceptiile antiumaniste, ale "rasei ariene" ale rasei puré, superioare, susjinute de Alfred Rosenberg, ideologul partidului nazist, si incrimínate la timpul potrivit de savanti de renume mondial, intre care si reputatii profesori ai Scolií medícale iesene, Gr. T. Popa si Franvist Raíner. Unii autori contemporani, adepti ai teoriilor biologizante, índeosebi neofascisti, considera cá natiunea exista ca atare numai ín másura in care tesátura de factori biologíci pe care se íntemeiazá nu se destrama, si de aici, concluzia falsa a "raselor puré", superioare, care, chipurile, nu au suferít amestecuri ín decursul istoriei si a "raselor inferioare", rezultate din procesul contopirilor. ín realítate, asa cum dernonstreazá cercetarile de specialitate, nu au existat si nu exista rase puré, íntrucát, istoria a fost o imensá topitorie, ín care s-au amestecat, continuu, díferite neamuri, rase, popoare.

Fórmele extreme ale teoriilor rasíale sustin cá substratul ar f¡ "rasa purá" ca fenomen invariabil. De asemenea, reprezentantii biosocíologiei se pronunta pentru constituirea unor "state etnice", care, sá consolideze "trásáturile rasiale nationale", sustinánd cá stráínií, nationaiitátile conlocuitoare nu pot crea valori autentice.

Aceluíasi scop servesc concluziile doctrine! Noii drepte, curent filosofic cu tendinte retrograde, care considera, intre áltele, cá "este absurdá ideea de egalitate intre indivizi sí natíuni", sustinánd, in mod absolutizant, teza inegalitátií natíve, genetice a natíunilor, popoarelor $i claselor sociale.

Principalii exponenti ai acestui curent filosofic, de orientare rasistá sunt Louis Pauwels sí Alain de Benoist, primul fíind considerat nu numaí "orchestratorul", ci si principalul teoretícian al "Noii drepte". Aceastá

doctrinä sustine: antiegalitarismul cu privire la indívízí, clase, natiuni, rase; elitismul, cultul ierarhiei sociale si nationale; autarhia rasialä; izolationismul european; propagá o ideologhie rasistä desäntatä; propune intoarcerea la cultura indo-europeana etc.

"Noua dreaptä" porne?te de la false premise genetice, de la pretinsa inegalitate geneticä a claselor, natiunilor, popoarelor, tezele sale avänd similitudine sau fiind inspírate din doctrina fascismului. Nu intämplätor, conceptiile "Noii drepte" sunt arborate §i sustinute de cätre Partidul Forte lor Noi (neofascist) din Franta. Lozinca de bazä a acestei doctrine este: "orice politicä implica o bíopolitícá".

Pornind de ¡a calcúlele luí Eysenck-contestate, de altfel, explicit de Albert Jackquard, Francois Jacob si alti reputati geneticieni - Alain de Benoist sustine, cu nonsalantä, cä, 80 la sutä din factorii care creeazä diferente intre indívizi, popoare si rase sunt ereditari, invocánd stiinta in sprijinul tezei: ereditatea este de patru orí mai importantä decät mediul. La rándul säu Louis Pauwels afirma cä principiul egalitar este anti-natural, pretinzánd cä "Natura ne furnizeazä prin codurile genetice, dovada cä inteligenta si comportamentul sunt determinate de cocktail-ul genetic mostenit de la nastere". De asemenea, el serie cä genetica "cercetärile moderne din biologie opun o desmintire fórmala a credíntelor egalitare ale secoluluí".

Aceste asertiuni sunt sustinute pentru a concluzíona caracterul inevitabil al elitismului, superioritatea unor rase care, ar fi un rerultat al "legilor naturale", al "legilor vietii". "Cu cát oamenii dórese sä le atenueze sau sä le elimine - tine sä avertireze, Louis Pauwels -inegalitätile naturale izbucnesc cu mai multä fortä, ceea ce inseamnä cä legíle civilizatiei sunt invincibile". "fmí-veti spune - peroreazá ín continuare acelasi autor - cä aceste afirmatii sunt elitiste. Desigur. Ele sunt elitíste". Cu alte cuvinte, I. Pauwels, tíne sa-sí exprime deschis, fárá reticente conceptiile sale rasiale, elitiste. "Noua dreaptä" foloseste ca un pseudoargument genetica, denaturánd tezele acesteia pentru a-sí motiva actiunile sale preconízate in practica socíal-politicá, sí anume, díscrimínarea nationalä, socialä sí maí ales rasialä. Dupä cum se stie, genetica, demonstránd cä fiecare individ reprezintá o entitate (geneticä) de sine stätätoare, inconfundabilä, "un univers intr-un univers", cum afirma Spinoza, "nu transforma nici nu transeazá problema raportului intre ínsu^iri ereditare si dobándite ín favoarea prímelor, ceea ce afírmá peroratiile (cíteste aberatiile) "Noii drepte", probeazá, in mod eloevent, caracterul lor tendeníios, retrograd. Desigur, exista realmente deosebiri in

ceea ce priveste "zestrea geneticà" a indivizilor, dar nu si la nivelul claselor, raselor, natiunilor.

Complexitatea fenomenului national a determinat existenta a numeroase alte definitii care pornesc de la luarea ín considerare a unor tràsâturi de factura materialâ sau cu un pronuntat caracter politic, dar într-un mod eu totul unilateral. Astfel, unii autori contemporani, ca de pildâ A. Bonnard, situeazà pe primul plan cadrul geografic, îndeosebi solul, teritoriul natiunii si influente lui asupra oamenilor, a progresului économico-social, fàrà a lua în considerare celelalte tràsàturi specifice natiunii.

în altà ordine de idei, un autor precum este Jean Yves Calvez considera, în maniera absolutizantà, ca element esential al natiunii statul, organizarea politico-socialâ a natiunii, ignorând semnificatie celorlalte particularitâti, iar Benjamin Aczim defineste elementul etnic ca "factor de bazà al natiunii si statului". Ambii autori minimalizeazâ, eludeazà valoarea si semnificatia unor tràsàturi aie natiunii cum sunt: limba, cultura, constiinta, comunitatea de via{á economicà etc. Alti autori contemporani confunda natiunea eu constiinta nationalá, o considera ca ceva în afara timpului si spatiului, ca o întruchipare a spiritului national, care ar exista indepanfdent de conditiile istorice, sociale.

In ceea ce priveste conceptul de constiinta nationalá, în literatura sociologicà actualà se contureazà câteva pozitii diferite, în functie de orientarea ideologicà a autorilor si anume: 1. Dupà cum am relevât, exponentii conceptiilor spirituale considera constiinta nationalá un factor déterminant, trâsâturà fundaméntala a natiunii, ceeace, desigur, nu este total inexacr, eu deosebire, însâ, cà, nu este unica sa trâsâturà, cà nu poate fi redusâ natiunea doar la conçtiinta nationalá, cá nu se poate pune semnui egalitàtii între cele doua notiuni, care se interfereazá, dar nu se confunda; 2. în opozitie, eu aceastà atitudine, numerosi autori elimina din definitia natiunii constiinta nationalá, mai aies adeptii integrationismului, holisrnului, mondialismului etc., considerând cà aceasta reprezintà un impediment putemic în calea creàrii unor organisme suprastatale, supranationale, a proiectelor federaliste etc. (Stanley Hoffman s.a.). 3. Pe de altâ parte, cei mai mulfi autori occidental! nu au în vedere, în definirea constiintei nationale, relatia sa eu viata social-politicâ, eu nivelul dezvoltárii economice al societàtii si alti factori ai civilizatiei materiale si spirituale, care înrâuresc continutul si fórmele de manifestare ale acesteia. în viziunea acestor autori, constiinta nationalá nu este eu nimic determinatà de existenta socialá si nationalá, reprezentând un fenomen spiritual în sine.

O altà tendintà întâlnità îndeosebi in lucrärile unor exponenti ai cercurilor de extrema dreaptä, néofasciste, rasiste, nationalist-çovine, iredentiste çi revizioniste, o constitute exacerbarea rolului si a functiilor constiintei nationale, exaltarea acesteia, a sentimentelor nationale, care sunt impinse pânà la paroxism, xenofobie, la manifestàri de nationalism çi sovinism, la discriminari nationale, desconsiderarea unor natiuni çi popoare, mai ales, din lumea a treia, la denigrarea si denaturarea istoriei lor, la subaprecierea culturii si civilizatiei acestora, a capacitâtii lor intelectuale, creatoare etc. Abordând o falsa constiinta nationalà, cercurile nationaliste propaga în realitate o conceptie exclusivista, sovinä si expansionistä, neocolonialistä. Nationalism^ este folosit ca diversiune, împotriva altor natiuni, îsi propune sä justifice tendintele de dominatie, hegemoniste.

Sovinismul reprezintà forma exacerbatà a nationalismului, care se manifests prin adversitate deschisä fatä de alte natiuni, printr-o campanie demigratoare împotriva uneia sau alteia dintre natiuni, nationalitäti conlocuitoare, popoare. Sovinismul este înrudit, de asemenea, eu rasismul. între acestea exista elemente de înterpâtrundere, ambele caracterizându-se printr-o ideologie retrogradatä, respectiv prin aversiunea fatä de alte natiuni, prin dispretul si desconsiderarea acestora, prin "efortul" de a demonstra pretinsa inferioritate a unora dintre acestea, pentru a motiva política hegemonisti, expansionistä.

în opozitie eu conceptiile analízate, privind natiunea si constiinta nationalà, trebuie sä remareâm cà numerosi autori, abordeazà aceste fenoméne pornind de la bune intentii si numai datoritä faptului cä sunt partizanii unor conceptii su! generis, nu reuçesc sä surpindá tóate articulatiile, trásáturile perene ale acestor fenomene. Opiniile lor, púnetele de vedere formulate, pot constituí insá repere semnificative pentru definírea judicioasà, corectä, a natiunii çi constiintei nationale.

Unii politologí occidentaü $i mai ales din lumea a treia, reusesc sä conceptualizeze relativ corect natiunea, implicánd, ab initio, in fedinitiile lor rolul unor factori majori, traditionali, de profundä semnificatie istoricä, cum sunt: teritoriul, limba, cultura nationalà, psihologia nationalà, traditiile nationale, obiceiurile etc. depàsind cu mult variantele spiritualiste si psihologiste. Astfei, reputatul istoric franeez Fernand Braudel, într-un studiu amplu, analizeazä particularitätile, valentele §i perenitatea constiintei nationale franceze, pe care o defineste ca fiind "o reflectare a trecutului istoric, a eforturilor inaintasilor pentru conservarea fiinfei natioinale, a aspiratiilor prezente ale natiunii franceze, a vointei sale neclintite de

afirmare a identitafii nationale", de valorizare a potentialului säu creator, "de consolidare si modernizare a structurilor sale interne, economice, politice si spirituale, în primul rând a statului national, a puterii sale centrale", ca o conditie sine qua non, a întàririi autoritàçii si prestigiului Frantei in exterior, in comuriitatea internationale.

într-o formulare sintética, Fernand Braudel defineçte constiinta nationalä ca fünd "cultul Franfei". Aceasta se bazeazä, dupä opinia sa, "pe trecutul Frantei si exprima necesitatea permanentà a Unitätii nationale a Frantei". La aceste douä elemente fundamentale ale constiintei nationale, respectiv trecutul si unitatea nationalä, F. Braudel adaugä ¡médiat limba si cultura nationalä. De altfel, autorul precizeazä, cä, strälucirea Frantei în constelatia natiunilor lumii s-a realizat prin Limbä si Cultura. Constiinta nationalà, releva acesta, se exprima, se manifesta, îndeosebi, sub forma sensibilitätii fiecárui indivíd, fatá de limba nationalà francezà. "Prin aceste componente esentiale aie natiunii si constiintei nationale, serie autorul, Franta reuseste si astäzi sä exercite o anumitä ínfluentá, pe plan international, sä se bucure de un autentic prestigiu în multe zone aie planetei".

O altâ particularitate a constiintei nationale franceze, surprinsà eu judiciozitate de càtre acest mare istoric si càrturar patriot este: Unitatea in diversitate.

"Se poate spune, aratä autorul, cä existà mai multe Frante"(*) (din punctul de vedere la care ne-am referit, n. ns.). In acest sens, el aratà cä "Parisul ar putea reprezenta o Franta", iar "provinciile altà Frantà"{*). Autorul mentioneazä, totusi, rolul polarizator, proeminent al Parisului, de veritabil liant în fäurirea Unitätii nationale în trecut, precum si în mentinerea acesteia în conditiile actúale.

în galería personalitätilor franceze de mare prestigiu, care, au adus o contribuée remarcabila în respingerea diverselor forme de manifestare a nihilismului national, de subestimare sau subminare a independentei si suveranitâtii nationale, apàrând cu o exceptionalà perseverentä ideea de natiune, constiinta nationalà, demnitate si interese nationale, un loc proeminent il ocupâ generalul Charles de Gaulle, fostul Presedinte al Frantei. El este autorul unor teze remarcabile eu privire la patrie, patriotism, natiune, constiinta nationalä, independentä si suveranitate statalà etc. Aceasta demonstreazä, cà, desi, Charles de Gaulle a fost promotorul Comunitatii Economice Europene, n-a înteles nici un moment cä adeziunea Frantei la aceastâ forma de integrare vest- europeanä trebuie sä însemne stirbirea, fie si partíala sau temporarà a vreunuia díntre atribútele sale suverane, pe

care le considera inalienabile, indivizibile si imprescriptible. in binecunoscuta sa lucrare memorii de räzboi, Charles de Gaulle avea sâ serie, cä, în toatä viata sa a avut "o conceptie despre Franta, inspiratä atât ca sentiment cât si ca ratiune". Confesiunile scot în relief dimensiunile çi profunzimea constiintei nationale, patriotice, îndeosebi, în perioada rázboiului antifascist, dintre anii 1939-1945, a aceluia care a exercitat un roi atât de important în readucerea Frantei în rândurile marilor natiuni aie lumii contemporane, eu responsabilitätile si prestigiile care decurg din acest statut.

Áutorul, depànându-si firul gândirii çi sentimentelor sale patriotice, serie, cä, sí-a imagínat, întotdeauna, sub raport afectiv, tara sa, Franta "ca pe o printesá din povesti sau ca pe o madonä din picturile murale, si adaugä.imediat, "sortitä unuí destin märet çi excep}ional". El crede, adânc, în geníul patriei sale, o considera, "creatä de providentä pentru màretie sí succès deosebíte'', íar dacá s-a confruntat ín ístorie si cu nenorociri, acestea sunt aprecíate ca fiind o expresie, o anomalie, cä se datoresc, "numai greselílor francezilor".

Chartes de Gaulle, dezvoltându-si ideea despre rolul prédestinât, încoronat de glorie, pe care este chematä sä-l joace în istorie Franta, serie cä "aceasta nu este ea însàsi când nu se aflâ în primele rânduri aie competitiei natiunilor", pe calea promovärii progresului si civilizare!. în ceea ce priveste poporul francez, autorul crede cà, el este, întotdeauna, la nivelul potentelor sale creatoare, când întreprinde actiuni de mare anvergurà, subliniind, cä, numai acestea "sunt susceptibile de a compensa, fermentul de díspersiune", pe care poporul sâu îl poartâ în el. în finalul acestei profesiuni de credintà, din introducerea lucrärii, autorul serie cä "Franta, pentru a nu fi eclipsatà, de alte tari si chiar amenintatä, trebuie mereu sâ aspire la scopuri rnârete si sä stea eu fruntea sus". "Pe scurt, asa cum înteleg eu - seria Ch. de Gaulle - Franta farà màretie nu poate fi Franta".

In aceste lapidare propozitii se concentreazä idei de valoare inestimabilà, liniile dominante, de fortà aie constiintei nationale, patriotice franceze, ceea ce a dinamizat energiile creatoare, în ultímele cinci decenii de la râzboi, înscriind Franta în rândurile natiunilor lumii, eu parametri înalti de dezvoltare ai vietii economice, politice, stiintífíce, spirituale, cu un aport excepcional, la promovarea cuceririlor tehnico-stiíntifice contemporane.

Cap. 2. "Contributiï ¡a fundamentare a concepteíor de natiune si constiintä nationalä"*

íntrucát, principalele controverse în literatura sociologicä pornesc de la modul de difinire a natiunii, pentru ca, în functie de conceptul formulât, sä se poatà ajunge la speculatii privind pretinsul roi périmât, desuet al acesteia, în conditiile civilizatiei contemporane, ne-am propus, înainte de toate, sä prezentâm o definitie corectà, cuprinzàtoare a natiunii, care sa aibä în vedere componentele sale de naturà materialä (teritoriul, viata economicà), cele de factura spiritualà (limba, cultura, constiintä nationalä) precum si cele cu caracter politic (statul national), respectiv obiective si subjective, determinante si determínate.

De asemenea, arn procedat la o analiza judicioasä a acestora, pentru a demonstra multitudinea interrelatiilor natiunii, ca fenomen major al societâtii cu baza si suprastructura acesteia.

Una din contributiile teoretice ale competitorului, consta în definirea, într-o viziune dialéctica, globalä, multdimensionalä a conceptului de najiune, pe baza dpàçirii interpretärilor canonice, simpliste, reductioniste din perioada dogmatizmului. în viziunea sa natiunea, indiferent de societatea în care se dezvoltà, reprezintä o forma de comunitate etnicä umanà, istoriceçte constituitâ, càreia ii este propriu un ansamblu de tràsàturi de factura materialä si spiritualà, obiective si subiective, determínate si determinante si anume: comunitatea de limbà, teritoriu, viatä economicà, culturáis, facturä psihicä; statul national, constiintä nationalâ etc. Def initia porneste de la douä coordonate fundamentale: obiectiv si subiectiv. în acest raport, tràsàturile natiunii sunt, prín natura lor, únele obiecte: teritoriul, viata economicà, statul national, iar áltele subiective: cultura, constiintä; primare sau determinante: cele obiective si determínate sau derívate cele subiective; sau ¡ndependente: factorul economic si dependente, toate celelalte.

Acestea reprezintä, desigur, tràsàturile esentiale, ceea ce nu ínseamna cä natiunea, nu cunoaste sí alte particularitäti specifice, care vin sä contureze si mai pregnant profilul acestui fenomen complex, plurivalent si toemai de aceea dificil de conceptualizat, datorità multitudinii structurilor, formelor de manifestare, interdependentelor sale cu baza economicà si eu suprastructura societâtii. în opinia autorului, tràsàturile care defínese

* Continutu/ acestui capítol al referatulut are la bazâ analiza efectuotà si consideratiñe teoretice expuse de autor în cartea: "Natiunea si constiintä nationalä in lumea contemporanö" - ¡asi, 1986.

natiunea, forrneazà un tot unitar, un sistem, se presupun laolaltà çi se conditioneazà reciproc. Numai în globalitatea, integralitatea si interdependenta lor, acestea pot conferí calitatea de natiune unei comunitàti umane. Se impune subliniatâ si o altâ apreciere si anume, aceea cà, toate aceste trâsâturi nu trebuie absolutizate, deoarece natium'le pot avea si alte particularitâti, deoarece ele se constituie în conditii deosebit de varíate, pornind de la structuri economice, sociale si politice deosebite, de la traditiile lor zonale sau continentale etc., aie càror origini se pierd în negùra istoriei si care-si pun amprenta asupra fizionomiei, a specificului unei natiuni sau alteia (de exemplu, natiunile din lumea a treia).

Cu alte cuvinte, competitorul are în vedere definirea natiunii nu printr-o sumà de trâsàturitn ci, printr-un ansamblu de caracteristici, ceea ce implicà, întelegerea, interpretarea tràsâturilor respective ca totalitate, ca sistem. Acestea forrneazà o unitate organicâ, reprezintà conditia sine qua non a unei existete nationale depline. Este posibil, ca o anumità perioadà de tirnp, în procesal constituirii lor, unele natiuni sa nu dispunà de una sau de alta dintre nótele definítorii, susmentionate, ceea ce nu anuleazà aceastâ característica a conceptului de natiune, deoarece, ele tind sà si 1e dobândeascà în confruntarea eu vicisitudinile istoriei. Asa de pildà, desi natiunea românà încâ din secolul al XVIII-lea, abia la 1859 s-a desàvârsit procesul formàrii sale, prin constituirea statului national unitar român. Tendinta spre constituirea statelor nationale a fost si este încâ o tendintà progresista în istorie, un procès complex si difícil, care, se realizeazà în tirnp, datorità numeroaselor oprelisti pe care le creazà fortele retrograde externe. Acelasi lucru trebuie precizat în legàturà cu comunitatea de viatá economicé si de teritoriu. Bunàoarâ, în multe tari din lumea a treia, desi încà nu s-a cristalizat comunitatea de viatâ economicé, aceasta nu anuleazà calitatea de natiune a acestor popoare, ele depunând eforturi pertinente pentru materializares acestei trâsâturi determinante a existeti nationale, pe baza unor problème de dezvoltare si modernizare a fortelor de productie. In ceea ce priveste teritoriul, se stie, de pildà, cà, natiunea românà, deçi formata încà din secolul al XVIII-lea, cum am mai relevât, si-a dobândit integritatea teritcrialâ çi totodatà, deplina unitate statalâ, abia în anul 1918, când a avut loe Marea Uniré, respectiv Unirea cu Patria Mamá a tuturor teritoriilor românesti, tradítional-istorice, aflate sub dominatie stràinà, timp de câteva veacuri.

în acest spirit, care exclude interpretarea absolutizantà a tràsâturilor mentionate aie natiunii, lucrarea pune în discutie si sugereazé necesitatea

luárii In consideratué si a unei alte trásáturi si anume populatia, apreciind, cá, aceasta reprezintá o conditie sine qua non a constituirii si dezvoltárii, afirmar» natiunii, precum si un element ce díferentiaza o natiune de alta si comunitatea nationalá de cele care au precedat-o. Opinia nu este lipsitá de temei, dacá avem ín vedere, cá, limba, teritoriul, sentimentele nationale si populatia formeazá, dupá cum subliniau numerosi autori, conditiile elementare ale existentei nationale. De asemenea, aceastá opinie este indreptátitá pentru únele comunitátí umane, ca de pildá din Africa, care locuiesc pe teritorii vaste dar depopulate, datoritá politicii de transplantare practicatá de colonialism, motiv pentru care procesul de cristalizare, de maturizare 5¡ consolidare a natiunilor decurge anevoios. Autorul critica viziunile dogmatice, staliniste, care sustineau cá natíuníle socialiste se formeazá "pe ruínele natiunilor burgheze", ceea ce echivala cu o negatie absolutá, necreatoare, demonstránd existenta unui raport atát de continuitate cát si de discontinuitate íntre acestea. Pe baza acestei interpretári, dialectice, s-a putut desprinde concluzia de o inestimabilá semnificatie política si anume, cá, natiunea románá Isi are rádácinile implántate in trecutul istoric índepártat al poporului nostru, cá aceasta vine de departe din istoria sa milenará, prin continuarea trásáturilor esentiale, perene ale comunitátilor umane románesti anterioare natiunii, respectiv ale poporului antic si feudal. Lucrarea defineste síntetic natiunea ca fiind, cea mai ¡naltá formá de comunítate etnico-socialá, specificá epocii moderne §i contemporane, o entitate de sine státátoare, avánd un rol viabil, deosebit de puterníc in afirmarea si promovarea progresului, a aspiratiilor fundaméntale ale fiecárui popor.

Formarea si dezvoltarea natiunilor, subliniazá competitorul in lucradle sale, constituie o necesítate obiectivá, un act de importantá decisiva, covársitoare, cu ampie repercursiuni asupra evolutiei de ansamblu a societátíi contemporane.

O trásáturá semnif¡cativa a natiunii románe, dupá anuí 1989, o reprezintá democratisrnul larg promovat in tóate sferele si compartimentele de activitate umaná. ¡n acest sens, avem in vedere, democratisrnul sistemului politic, respectiv al sistemului constitutiona!, electoral, parlamentar, al participáríi demosului la conducerea destinelor natiunii, democratisrnul din sfera cultuni, a invátámantului, egalizarea reala a sanselor de ascensiune a indivizilor in ierarhia societátíi, indiferent de apartenenta socialá sau nationalá etc.

Dupa cum arn relevât in mai multe lucràri, constiinta nationalà nu se reduce si nu poate fi redusà numai la o dímensíune a natiunii, aláturi de alte tràsàturi, ci, reprezintà constiinta de sine a natiunii în ansamblu, în întreaga multiplicitate si complexitate a laturilor si tràsâturilor ei definitorii. Ea are o încârcâturà valoricé pluridimensionalà, iorweazâ un summum, o chintesenià a natiunii, raportându-se si reflectând multitudinea particularitâtilor specifice întregii comunitàti nationale.

Constiinta nationalà este generatâ si dependents de existenta socialâ çi nationalà. Din punct de vedere al raportului obiectiv-subiectiv ea este dependents de întreaga istorie a civilizatiei materiale, în sensul cá "...oamenii dezvoltând productia lor materialà çi relatííle materiale, modifica, o data cu aceastá realitate a lor si gândirea lor si produsele gândirii lor", implicit sentimentele, stàrile de spirit, determina formarea unei constiinte sociale si nationale, manifestarea la alte cote valorice a conçtiintei de sine, a fiintei nationale. Dezvoltarea în diferite etape istorice a constiintei nationale, se realizeazà, deci, în dependents de modificàrile care au loc în existenta materialà a oamenilor, în functie de progresele inregistrate de càtre societate în toate compart imentele sale materiale çi spirituale, de problemele cu care se confruntá natiunea în procesul dezvoltàrii istorice. Aceasta nu exclude, ci, presupune, dezvoltarea constiintei nationale si de sine însàsi si prin sine însàsi, ceea ce-i conféra o relativa independent, o anumità distinctie, particularitate, în raport cu alte trâsàturi ale natiunii, o manifestare proprie, sui-generis, exprímánd fondul esential, chíntesentíal al natiunii, personalitatea sa. Desi constiinta nationalà este determínala de existenta nationalà, aceasta exercità, la rândul sàu, un rol actív, transformator asupra structurilor existetei nationale si sociale, influentând, asa cum confirma ¡storía civilizatiei, ansamblul proceselor ínnoitoare, mutatiile calitative din viata socíalá, ímplinirea marilor comandamente si aspiratíi nationale.

Prin constiinta nationalà, trebuie sa întelegern, ínainte de tóate, un concept sintetíc, polívalent, deschís, ínter pluridisciplinaritâtii, care intra direct în sfera de preocupan", de investigare, atât a filosofiei cât si a politologíeí, sociologieí, istoríeí, dreptului, eticii etc., fiind un instrument indispensabil specialistilor din aceste domenii, ca si din áltele, înrudite, în descífrarea sí înterpretarea corectà a fenomenelor social-economice, politice sí spirituale, a tendintelor din viata socíalá si nationalà, a cauzelor si mobílurilor progresului social. Constiinta nationalà reprezintà un sístem unitar, închegat de ídei politice, jurídice, morale, filosofice, estetíce etc., un ansamblu de idealuri, aspiratii, convíngeri, traditii, moravurí, sentimente,

obiceiuri, un anumit mod de a se manifesta si de a reactiona al fiecárei matíuni la próblemele majore eu care aceasta a fost sau este confruntatà în decursul dezvoltärii sale istorice pe plan intern si international, o stare receptivá si participât iva la îtnplinirea marilor idealuri mationale, la promovarea progresului social-economic si spiritual. într-o formulare sintética, constiinta nationalà se defineçte ca fiind constiinta personalitàtii fiecârei natiuni, a identitâtii sale nationale în diversitatea lumii contemporane. !ntr-un sens mai larg, constiinta nationalà integreazâ sentimente, idei, conceptii, etc, eu privire la originea, apartenenta etnicà a fiecârui individ, membru al natiunii, la trecutul istoric, la luptele si jertfele maintasilor pentru conservarea fiintei proprii, la necesitatea conservàrii si apärärii unitätii nationale, a independentei si suveranità}ii, a intereselor nationale. Ea reflectä, de asemenea, sentimentul demnitàtii, al mândriei nationale legitime, al pretufui valorilor materiale si spirituale create în decursul istoriei de conationali, aportul propriu, sui-generis, la îmbogâtirea patrimoniului culturii universale. Ea este un produs, un rezultat al reflectàrii fiecârei träsäturi a natiunii în parte, dar si a natiunii în ansamblu, o sintezà a tuturor acestora. Astfel, constiinta nationalà integreazâ sentimente durabile, de permanentà, eu privire la limba nationalà, la cultura nationalà, teritoriul national, istoric, traditional, la integrarea acestuia, la interesele si perspectivele economiei nationale, aie comunitàtii de viatà economicé, ca si la problemática statului, a functionalitâtii sale, independete si deplin suverane pe plan intern international etc.

Constiinta nationalà, în viziunea competitorului, trebuie înÇeleasâ ca fiind modul specific de a vibra si reactiona pe planul vietii psihice a membrilor comunitàtii etnice, în legàturà eu totalitatea problemelor care determina, defínese trecutul istoric, prezentul, precum si viitorul natiunii. Elementele componente ale constiintei nationale nu sunt limítate si nici ireversibile, stabilité odatà pentru totdeauna. Acestea s-au format în decursul procesului istoric, al evolutiei poporului si natiunii date, structura ca si valentele lor variind de la o epoeà istoricà la alta, în functie de mutatiile petrecute în societate, de problemele eu care este confruntatà comunitatea etnicà respectiva. Astfel, asupra structurii constiintei nationale a diverselor popoare si-au pus amprenta, modificându-i continutul, perioadele de profunde transformar! din viata natiunílor: procesul formàrii sí consolidàrii statelor nationale în condiftile dezvoltärii ascendente a capitalismului, lupta pentru unitate nationalà, cucerirea çi apârarea independentei si suveranitàtii nationale etc. în aceste perioade s-au acumulat, treptat, noi elemente în

gándirea, simtirea si actiunea membrilor natiunii. Schimbárile substantiaie care s-au produs ín sfera existentei nationale au determinat, mutatii corespunzátoare ín componentele constiintei nationale, aparitia unor conceptii, sentimente, stári de spirit, psihologii noi.

Constiinta nationalá reprezíntá o ¡mnportantá fortá propulsivá a dezvoltárii societátii, care dinamizeazá membrií natiunii, ü uneste ín jurul marilor idealuri nationale.

Ea constituie, totodatá, o fortá de cunoastere autocunoastere, de creare sí transformare, dezvoltare calitativ superioará a realitátii nationale, de anticípatie prognosticá si prospectiva. Pótentele active, ínnoitoare ale constiintei nationale se cristalízeazá, deci, in functiile sale:

a) cognitiva,

b) axioíogicá;

c) pragmatka;

d) de conduitá natíonala.

Contribuind la schimbárile care au avut loe ín viata nationalá constiinta nationalá se modifica pe sine nefneetat, se primineste si se ímbogáte?te continuu. Gradul de manifestare a constiintei nationale este nemijlocit legat de nivelul de dezvoltare a constiintelor individúale, de participarea ¡ndivizilor la cunoasterea sí rezolvarea treburilor, comandamentelor natiunii. De aceea, natiunii nu-i este indíferent individualul, ea tráieste si se afirmá prin indivizii ce o compun, dupa cum constiinta nationalá exista prin si in constiintele individúale. Modelarea constiintei fiecárei om ín parte este un proces perfectibil si de duratá, din care rezultá treptat o constiinta nationalá cu un profund continut. Este un continut care implicá: atítudinea patriótica, de mándrie si demnitate, aflata la antipodul trufiei; recunoasterea lucidá a realízárilor noastre nationale, aprecierea valorilor nationale impotriva complexelor de inferiorotate si a lipsei de demnitate.

Cap, 3. "Analiza controverseíor din gândirea social-poiiticâ contemporanà cu privire la rolui si destinuí natiunii, a/ statu fui national"*

Printr-un caracter retrograd si tendentios se deosebesc tezele nihilismului national çi ale desuveranizàrii statului. Teoriile nihiliste contemporane se manifestá deopotrivà de virulent pe plan politic, economic si spiritual, urmárind sâ sustinà pretinsa perimare a rolului ?i destinului natiunilor, necesitatea renuntárii la aceastá forma de comunitate étnica umaná, "in numele progresului" si acceptarea ideii de integrare multidimensíonalá, pânà la contopirea si lichidarea natiunilor, chipurile, ca o "cerinjá inextrícabilá" a dezvoltàrii lumii contemporane, Exponentii nihilismului national invoca, unilateral, argumentul extinderii fârà precedent al interdependentelor ín relatiile dintre state, popoare, releva în chip absolutizant, planetizarea, globalizarea relatiilor interstatale postbelice, ignorând, încâ, cu bunà stiintá, faptul cá época în care tràim, este, ¡n aceeasi masurá, o epocà a independetelor, a trezirii si manifestárii plenare a constiintei nationale, época aparitiei a peste o sutà de natiuni tinere (în lumea a treia), care, exercítá, pe arena mondialá, un rol important, iar pe plan intern dau curs unor programe cutezàtoare de emancipare nationalá, în scopul consolidárii independenfei, suveranitátii si afirmárii personalitátii lor. Fenomenul interdependentei este uneori interprétât în mod eronat, deoarece se ignora délibérât, faptul cá acesta presupune o interactiune íntre egali. Ori, lumea contemporanà este alcâtuità, de de o parte, din state nationale cu niveluri diferite de dezvoltare economic-socialá si política, iar pe de alta parte, ín viata international, se mentin încâ, pe íntínse zone geografice, relatif de ¡negalitate, íntre statele mari si mici, dezvoltate çi slab dezvoltate etc. ín mod nedisimulat, unii autori occidentali considera relatia de interdependentà, ca presupunánd subordonarea intereselor statului nafional, intereselor unor grupuri de natiuni si state sau unor organisme integrate, supranationale. Anticipàm, relevând faptul cá asemenea puñete de vedere, pozitii teoretice si practice se cirmcumscriu ín cadrul doctrinei mondialiste, care cunoaste o arie largà de râspândire în gândirea contemporanà.

Aceastà conceptie asupra interdependentelor urmáreste, ín practica política, contracararea dezvoltàrii independente a natiunilor tinere, estomparea

* Tezele expuse ¡n ocest capítol sunt deduse din analiza problèmei in cauzo efectúala în cadra! lucra rii indicóte mai sus, precum si íntr-un s ir de studii si articole de revista.

rolului lor in viata international, perpetuarea pozitiilor privilegíate, a puterii discretionare de care dispun statele man pe arena mondialä.

Un camp amplu de manifestare cunoa?te nihilismul national in plan economic, incercänd sä conteste viabilitatea natiunii legatä de eficiente economicä, de capacitatea acesteia de a asigura promovarea progresului tehnico-stiintific contemperan, a cuceririlor geniului uman, in toate sferele si compartimentele de activitate. Detaliindu-si "arguméntele", reprezentantii nihilismului national pretind cä natiunea, respectiv statul national, economiile nationale suverane, reprezintä un element frenatoriu in calea tendintelor obíective ale fortelor de productie, "de a atrage invelisul national", limítele terítoriale nationale, de a se dezvolta pe spatii geografice extrateritoriale, in perimetre supranationale, in conditiile actualeí revolutii stiintifice si tehnice etc.

In conceptia lui Fr. Perroux, integrarea economicä, si in consecintä renuntarea la suveranitatea nationalä, ar constituí o inevitabílitate fatalä pentru tärile mici si mijlocii, sub pretextul cä ele nu pot sä fie egale si nici sä meargä in rítm cu dezvoltarea economicä a tárilor mari. Unul din arguméntele invócate de catre autorii contemporani, in sprijinul integrärii vest-europene, intre care mentionam pe Jean Monnet, P. T. Ellsworth si altii, este acela cä "economiile nationale ale tárilor din aceastä zonä ar fi prea mici pentru a fi eficiente si a putea asigura un nivel ridicat al cresteríi economice". O arie largä de räspändire, in literatura vest-europeaná, o cunoaste teza despre "marea unitate interteritorialá", avánd ca principal sustinator pe Morís Byeln, in conceptia sa, aceasta reprezintä "un ansamblu organizat de mijloace de productie supus unui centru de decizie unic, capabil de autonomie fatä de piatä". Tot el aratä cä "Marea unitate teritorialá {denumitá si pluriteritorialá) controleazá intreprinderi sitúate pe mai multe teritorii nationale".

De asemenea, pe täräm economic, cunoaste e anumitä räspändire asa-zisa teorie a "locomotivelor economice", potrivit cáreia dezvoltarea uneia sau alteia dintre marile puteri bipolare sau a cátorva mari puteri economice ar fi suficientá pentru relansarea cresteríi economice pe scarä mondialä, teorie ¡nfírmatá de realitátile postbelíce din cadrul celor mai multe State nationale mici si mijlocii, in mäsura in care acestea au putut sä-si conserve o deplinä independentä economicé sí politicé (de ex, Belgia, Coreea de Sud, Japonia s.a.). 0 arie ampié de manifestare a nihilismului national se inregistreazä in sfera politiculuí, prin incercarea de a demonstra, caracterul chipurile depäsit al natiunii si statului national, operänd cu pseudoargumente

oilitice. In acest sens, în literatura social-politicà contemporanà circula o multidudine de doctrine, teorii, cúrente cum ar fi: mondialiste, planetariste, holiste, a disocierii statului, a transferului de competentà, a suveranitàtii relative sau limitate, a bipolarismului etc., care opun natiunii $i statului national supranatiunea, supranationalul, iar suveranitàtii plenare, deplime, suveranitatea relativà, limitatâ. ideea mondializàrii este dusà de unii autori pânà la paroxisrn, pânà la limita ei maximâ, la golirea de continutul ei concret si divers, pânà la negarea caracterului diferen(iat al lumii contemporane, structuratà în mod obiectiv, traditional-istoric, în natiuni si state nationale sau in mod exceptional multinationale. Pornind de aici, sunt contéstate valentele politice ale natiunii, pretextându-se câ existenta acesteia ar determina o política de autarhie, de izolare nationalâ, de închidere a natiunii în propria-i cochilíe, "ceea ce o rupe de colaborarea largà, plurivalentà eu celelalte popoare, aducându-i grave prejudicii în conduite accentuàrii ¡nterdependentelor politice, economice, spirituale etc". Desigur, afirmatiile sunt exacerbate, în mod voit, tendentios.

Unii exponenti ai nihilismului national, îndeosebi ai integrationismului absolutizant, sunt "stânjeniti" de existeta granitelor nationale, de actualele delimitàri teritoriale si de aceea nu se sfiesc sà enunte sloganul "jos graniteie", în numele unor iluzorii "interese generale aie umanitàtii", al unei pretinse "cooperàri durabíle si eficiente", lipsite, chipurile, de "contradictii sí fríctiuní interstatale". Acestia pretínd, cá, din punct de vedere politic, mentinerea statelor nationale, respectiv a granitelor, constituie o sursà de tensiune si conflicte între popoare, cà existenta acestora ar reprezenta un perícol inevitabil pentru declansarea unor ràzboaie locale si chiar a unei conflagratii mondiale. Se sustine, de asemenea, nefondat cà statul national "ar fi eminamente egoist, cu o privire îngustà si ar lúa decízií în detrimentul problemelor mejore sí vitale ale omenirií, care nu ar putea fi solutionate decât prin autoritàti supranationale".

în strânsà legàturà cu problema statului national, nihilismul national si integrationismul absolutizant contesta semnificaüa teritoriului national, sustin cà "posedarea teritoriului nu este riguros indispensabilâ formàrii unei natiuni" çi existentei sale, nu recunosc câ teritoriile nationale sunt istoriceste constituée, sau afirma cà termenul de comunitate de teritoriu este ¡mpropríu si prezintà serioase dificultâti. Astfel, Karl Deutsch declara cà teritoriul national ar fí o símplá delimitare fízícá, conventíonalá, arbitrará fatá de teritoriile statelor vecine çi nu un rezultat al íntregíi istorii traite, desfàçurate în zonâ, veacuri la rând, de câtre natiunea càreia í¡ apartine.

Polítologul francez Thierry de Montbrial în studiul Reflectii asupra Europei politice, aratâ cà "incà de la crearea Comunitâtii Economice Europene au existât douà conceptii diferite asupra Europei: prima viza constituirea unei mari federatii, sub dènumirea de Statele Unité aie Europei, iar a doua formula de confederarte compatibilà eu existenta natiunilor. între exponentii principali ai acestor proiecte se numàrà Jean Monnet, pentru prima variante si Charles de Gaulle pentru cea de a doua. Modelul federativ al Statelor Unité aie Europei a fost relansat în anii '60, în Conduite unor puternice contradictii si confruntâri interoccidentale. în perioada postbelicà s-au înfruntat, în realitate, cel pu|in trei proiuecte de federalizare si anume: un proiect american, unul francez si altul vest-german. Pentru definirea curentului federalismului sunt simptomatice urmâtoarele teze ale unuia din principalii sâi exponenti, Raimondo Cagiano: "Metodología federalista - serie acesta -aspira sà dea ràspunsuri globale la problemele pe care ea le considera globale, fie din punct de vedere al structurilor, fie din punct de vedere al continutului social". în opinia aceluiasi autor "federalismul e considérât, în consecintâ, ca sintezâ a organizatiei statului national, dar si ca alternativa radicalá fa proiectele de tip confederal, interguvernamental sau comunitar, care nu pun In chestiune existenta însâsi a statului si suveranitatea sa totalâ". Rezultà ciar, din cele mentionate de autor, cà, proiectul sâu federalist are în vedere amputarea unei párti din suveranitatea statului national, practic dezagregarea acestuia. Denis de Rougernont, un ait adept fervent al federalismului, în cartea sa Vers une fédération des régions. La révolution federaliste, considera statul national modem "drept un imperiu ratat", declarând sententios urmâtoarele: "Toate simptomele scot la ivealà inadaptarea mórbida a statului national ¡a realitâtile politice, economice, tehnice, demografice aie timpului nostru. Autorul pretinde cà evolutia societàtii umane "nu merge în sensul natiunii", ci mai curând acesta ar atinge uItimul stadiu al unei presupuse crize si care "nedepàsità la timp, nu poate fi decât ucigâtoare pentru Europa secolului al XX-lea". Desigur, alternativa autorului la asa-zisa crizâ a natiunii, nu este alta decât federalizarea política. Reprezentantii teoriei mondialiste, în frunte eu sociologii americani H. Morgenthau si Me. Dougal au sugerat, încâ din ann â60, pe lângà crearea unor guverne zonale, aie sistemelor federative, continentale sau regionale, transformarea 0,N,U, într-un guvern mondial, investit cu puteri decizionale. Ei au pretins cà sar fi produs declinul statului national si numai formarea unui "stat mondial", condus de un "guvern mondial" ar putea corecta neajunsurile, decalajele si

contradictiile din viata internationalâ, ar dispune de capacitatea de a asigura "eficienta activitâtii economice si politice, care "este una din marile carente", generatá, chipurile, de existenta statului national contemporan. H. Morgehthau sustine, in lucrârile sale, cà, mentinerea pácii si securitàtii internationale nu se poate face decât "prin transferul suveranitàtii natiunilor càtre o autoritate mondialà, care va fi suveranà, deasupra natiunilor, cum sunt natiunile în limítele teritoriului lor". El pledeazà pentru "transformarea radicalà a societâtii existente, cu nafiuni suverane intr-o comunitate supranationalá a indivizilor". De altfel, acest ton pesimist cu privire la rolul si perspectivele suveranitàtii national-statale, reprezintá o trasáturá domi-nantà a unei ample literaturi social-politice occidentale din ultímele trei deceníi. Maurice Duverger sería, incà de la sfârsitul deceniului ai saselea, in Droit constitutionel et institutions politiques, cà "Suveranitatea dâ nastere la multe nenorociri çi statele nationale trebuie depàçite". Acelasi autor afirma, în mod defetist, cà "statul national se devalorizeazà". în consens cu viziunea initialà a lui M. Duverger si în dispretul suveranitàtii, numeroçi alfi autori occidentali afirma sententios cà "doctrina suveranitàtii trebuie respinsà eu totul" (Cl. Eaglaton); cà "suveranitatea nationalà este cauza ràului în relatiile internationale" (Ph. Jessup): "un obstacol neschimbat în calea dezvoltàrii comunitâtii organízate a natiunilor" (Ch. G. Fenwich); si nici mai mult nici mai putin decât "doctrina anarhiei juridice" (acelasi autor). în genere, suveranitatea este identificatâ eu "exclusmsmul national" si etichetatà drept sursà a încordàrii relatiilor dintre state. Acuzele aduse suveranitàtii în scopul discreditarii sale sunt înso|ite de argumentarea amplâ privind necesitatea creàrii statului mondial. în conceptia juristului american de origine austríaca Hans Kelsen, "doar ordinea jurídica internationalâ este suveranà, nici o ordine statalà nu e suveranà".

"într-o societate globalà, cum este societatea umanà astàzi -afirma fostul secretar de stat american Henry Kissinger (unul din sustinâtorii ferventi ai doctrinei mondialiste) natiunile constituée principalul impediment în solutionarea problemelor economice si sociale", ceea ce defineçte fàrâ reticente pozitia sa tajá de valorile nationale.

Istoricul britanic Arnold Toynbee, adept si el al conceptiilor mondialiste, considera "o adevàratà fatalítate mentinerea statelor nationale si a suveranitàtii acestora", pronuntându-se ferm în favoarea unor structuri mondialiste. Aurelio Peccei, fostul presedinte al Clubului de la Roma, pe lângà meritele sale incontestabile în semnalarea unor disfunctionalitâti aie societâtii occidentale, într-un plan mai larg al lumii contemporane, a unor grave

pericole pentru existente umaná, izvorâte din actualele decalaje ale economiei mondiale, din eriza ecoiogicá etc., considera ideea de suveranitate, "incongruenía din punct de vedere etic, politic si functional". El pretinde cá tendinta de dezvoltare globalá, mondialístá, a omenirii ar pune sub semnul întrebàrii oportunítatea si viabilitatea suveranitätii, a statuluí national unitar, astázi si cu atât mai mult în perspectiva dezvoltärii societätii umane. Olandezul Jan Tinbergen, autorul celui de al lll-lea raport al Clubului de la Roma, desi constata cá actualele relatif internationale, sunt bazate pe injustifié, pe mentinerea unor strueturi economice mondiale perimate, a unor raporturi interstatale anacronice, inechitabile, intre Nord si Sud etc., aláturi de unele amendamente, alternative pozitive, realiste, ajunge, în ultimä instantâ, la concluzia nefondatä a necesitàtii constituirii unui guvem mondial, ca solutie la precaritätile semnalate in viata intemationalä, si care ar avea misiunea sä instaureze o pretinsä "ordine mondialá echitabilá". "Numai marile puteri - serie Fr. Perroux - dispunànd de o industrie întinsa, complexé si perfectionatä, pot sa uzeze de aceste tehnici noi de maniera autonomà. Celelalte sunt natiuni secundare, in ordinea militará çi economicé".

Un alt autor francez, Andre Philip, încearcâ sä sustinä în numele "solidaritätii internationale reale", caracterul prevalent, superior al intereselor comunitare, supranationale, in raport cu interesele nationale. El afirmä cá solidaritatea intemationalä realä nu este realizabilä, atâta timp cât nu sunt create organe supranationale permanente, având limite determínate, o responsabilízate proprie, pentru definírea si impunerea unor "interese comune" superioare intereselor nationale.

Profesorul K. Jaspers a sustínut cá statu! national nu corespunde imperativelor epocii si numai fáurirea unui stat mondial, condus de un guvern mondial, ar putea determina eficientizarea activitétii economice sí politice, ar corecta neajunsuríle, contradictíile din viata intemationalä. în acelasi sens, sociologul francez Pierre Hassner, în lucrarea sa Nationalisme et relations internationales, afirmä cá statu! national este in plinä retragere in Europa si, ca atare, este inevitabilé integrarea economicà si politicä în organisme suprastatale, supranationale. Juristul belgian Charles Visscher, în consens cu ceilalti exponenti ai mondíalismului, sustíne câ natiunea si suveranitatea nationalá ar fi de-a dreptul primejdioase si singura alternativä ar fi adoptarea unor strueturi supranationale. Juristul american R.A. Falk, profesor de drept international la Universitatea Princeton, se pronuntä vehement împotriva surevanitétii, arätand cá "scopurile nationale constituie

o manifestare egoísta", ele ar fi únele din cauzele care influenteazà negatív cooperarea íntre state pe arena international!, precum, sí solujionarea pozitivà a unor probleme de natura ecologicâ, tehnico-stiintificà etc.

Socíologul Pierre Racine afirmà, mai sententios decât alti autori, adepti ai mondialismului, cà: "Najiunea nu mai oferà economiei moderne un cadru suficient; numai in marile spatii se poate folosi pe deplin capacitatea de productie, câreia progresui tehnic îi màreste în fiecare zi limítele". Ca atare, dupa opinía acestui autor, "statul (national, n.ns.) este destinât sà intre (sà se integre2e, n.ns.) în comunitàti mai vaste, care, grupând natíuníle vecine ca civilizatie si interese comune, va exercita o parte din competentele çi puterile lor". lnvocând "argumente" similare, Richard Eels, profesor la Universitatea din Columbia, preconizeazá si el înlocuirea actualuluí model de relatif interstatale bazate pe respectul suveranitàtii nationale, cu o asa-numita "suveranitate corporativa", adicà un organism supranational, "o fortà strict transnational, care sà treacà peste frontierele si barierele statelor nationale".

Pentru politologul american W. Ungerer, lichidarea decalajului economic dintre S.U.A. si Europa ar fi posibilà pe calea unificàrii continentului nostru si a renuntàrii la suveranitatea nationalà, la prerogativele traditionaie, plenare aie statelor, prin crearea unei federajii a natiunilor europene.

Alti autori, ca Henry Owen, afirma cà statul national nu corespunde imperativelor epocíi. Desígur, el are în vedere imperativele intergrationiste, mondialiste. Publicistul vest-german Herbert Gross, în spiritul gândirii sale mondialiste, si-a intitulât unul din articúlele sale: "Sà se înlàture frontierele nationale", pledând împotriva actualelor delimitàri teritoriale, sub pretextul cà acestea sunt depàsite, într-o lume a interdependentelor economice $i politice.

Un loc important în cadrul confruntàrilor politologice contemporane în problema natiunií sí a suveranitàtii nationale ca dimensiuni majore, esentiale aie conçtiintei nationale, il ocupà teoria suveranitàtii limítate. Autorü acestei teoríi sustin, între áltele, cà, natíunile míci $i míjlocii nu ar putea pretinde în aceastà epoeâ a interdependentelor, a sofisticàrii çi extinderii fàrà precedent, a mijloacelor de luptà armatà, manifestarea plenarà a suveranitàtii lor pe plan intern si international. în conditiile revolutiei tehnico-stiintifice actuale, ele nu ar putea dispunem niciodatà, de potentialul necesar pentru a face faÇà cerintelor moderne de asigurare a securitàtii, de apàrare a suveranitàtii nationale sí ca atare, în mod fortuit, ar trebui sà cedeze sau sá-si limiteze unele prerogative în favoarea organismelor

politice suprastatale, supranationale. Aiti autori pretind câ suveranitatea relativa s-ar justifica si prin caracterul, natura relatiilor dintre state, specifice epocii contemporane, relatii bazate pe o larga interdependentá, ceea ce, practic, le priveazà de posibilitatea de a actiona, absolut libere, de sine stàtâtoare, în viata interna si mai ales internationale. Astfel, P. Vellas afirma cà "independenta statelor este astázi limitatá pe plan sociologie de exigentele cooperàrii internationale". La rândul sâu, A. Organski sustine cà între suveranitatea nationalâ, si interferentele, interrelatiile statale multiple, de ordin économie si tehnico-stiintific ar exista o contradictie flagrantà, insolubilà. El pretinde cà aceasta ar duce, inexorabil, la alternativa ca "una din aceste forje sà lase drum celeilalte", adicà, sà se sacrifice suveranitatea în vederea promovàrii interdependeneti, Pornind de la absolutizarea interdependentelor, exponentii teoriei suveranitâtii limitate ajung ¡a aceeasi concluzie întâlnità si la reprezentantii teoriilor mondialiste, si anume, necesitatea de a se renunta, cei putin partial, la suveranitatea statului national, la prerogativele acestuia, cedând únele din ele organismelor suprastatale, regionale sau mondiale. Toti autorii contemporani, care invocà drept argument, în favoarea tezei suveranitâtii limitate, fapul câ epoca ce o strâbatem se caracterizeazâ, în mod pregnant, prin accentuarea, mai aies a interdependentelor politice si economice, eludeaza, ignora în mod constient cealaltà tràsàturà remarcabilà a perioadei istorice postbelice, si anume, manifestares vibrantà a sentimentelor nationale, a vointei nationale, a independentei popoarelor. Aceasta particularitate a epocii actúale are un caracter prevalent în raport cu cealaltà característica, pe care o determina, într-o anumitá másurá. Optiunea legitimá a popoarelor este pentru interdependentá în condítiile promovàrii çi respectàrii stricte a independentelor national-statale.

Exista nu numai símílitudini - asa cum arátam - ci si o legâturà intimâ, indestructibilà, între teoriile mondialiste si cele ale suveranitâtii relative, limítate, únele completándole pe celelafie, ambele servind de fapt aceíorasi scopuri nihiliste, intégrationiste. în ceea ce priveste càile, modalitàtile de înfàptuire a suveranitâtii limitate, numerosi aki autori nu exclud, de asemenea, folosirea mijloacelor bazate pe forfá, pe violenta. Astfel, polítologul britanic losef Frankel afirmâ, într-o lucrare consacratà acestui subiect, câ, suveranitatea" poate fi limitatà sau chiar abandonatâ printrun act de violenta". "Statele pot decide "în mod suveran" sà se contopeascà în unitàti mai mari eu caracter diferit", dar în acelasi timp, aratà autorul, "acestea pot fi fortate s-o faca". Desí Frankel nu precizeazà cine ar trebui

sä procedeze astfei, sä recurgä la fortá, lasä totusi sä se intrevadâ cá este vorba de statele mari, de supraputerile mondiale, care ar putea sä sileascá, cu forta, únele State mici si mijlocii "reticente", neconformiste si nereceptive, la tendintele mondialiste, expansioniste, de integrare supranajionalà, sa accepte aceste proiecte.

Pozitiv si mai ales semnificativ este faptul cä împotriva diverselor forme de manifestare a nihilismului national contemporan se ridicä, ca expresie a constiinteí nationale, tot mai multi reprezentanti de seamä ai sociologiei, vietii politice si spirituale din tarife lumii contemporane. Pe cát de räspändite sunt teoriile nihilismului national, In aceeasi mäsurä si uneori chiar mai ferme si pertinente sunt reactiile, ripostele multor autori, care se plaseazä pe pozitiile sustinerii si apärärii rolului natiunii, a conçtiintei nationale, a suveranitätii statale in epoca contemporanä. Astfel, politologul Francez Naurice Duverger, este nevoit sä recunoascä, in numeroasele sale lucräri consacrate problematicii si disputelor actúale privind natiunea çi statul national, faptul cä sentimentul national se manifesté in zilele noastre cu tot mai multä vigoare, ca mijloc de rezistentä fatä de diferitele modalitäti de estompare a fiintei nationale, a suveranitätii nationale. De asemenea, sociologul american A.F. Organski consuderä natiunea "unitatea política primordialä". "Este o naivitate - serie acesta - sä se creada cà. .. natiunile se vor périma çi vor fi înlàturate pentru cà exista cäi mai bune de organizare a omenirii". Jean Diedisheim se pronuntà împotriva formatiunilor, care urmäresc crearea unei comunitàtîi monduale supranationale, sustinând cä "natiunea este un tip de comunitate departe de a-si fi epuizat posibilitàtile, datoritä naturii sale nonintegrationiste". Ideea "statului mondial", prezentat ca un panaceu universal valabil pentru solutionarea unor problème cu care se confruntà omenirea, este tot mai freevent criticatä de unii autori accidental!, reputatul filosof englez Bertrand Rüssel, in lucrarea "Has Man a Future?", într-un capítol intitulât sugestiv "de ce nu este de dorit un guvern mondial?" mentiona, cä, atâta timp cât sentimentele nationale sunt atât de puternice, restrictiile aduse suveranitätii vor continua sä fie inacceptabile pentru omenire., Autorul pentru a-si sustine punctul de vedere, formuleazä urmätoarea ipotezä: "Sä presupunem, de exemplu, cà exista o singurà navä de räzboi in lume si cä amiralul comandant suprem al ei ar fi desemnat pe rând de diferite $äri. Cei mai multi patrioti britanici ar exclama: "Cum ar putea marina exglezä, pe care Nelson a dus-o la glorie, sä fie comandatä de un rus? Un astfel de gänd trebuie sä piará". La rândul sàu, Alfred Grosse considerà cä statul national suveran este si

trebuie sà ràmânà un corp politic, un participant indispensabil la viata política pe plan international. Sociologul Arnold M. Rose, ripostând-conceptiilor nihiliste în problema statului national, subliniazà relatia dialéctica, unitatea indisolubilâ dintre natiune si stat, aràtând câ statul este profund intégrât în viata natiunii, reprezentând conditia sine qua non a existentei sale. De altfel, el defineste natiunea ca fiind "o grupare política de oameni eu un singur guvern independent si cu un teritoriu comun". Se poate observa cà, în conceptia autorului, viabilitatea natiunii nu este ccndítioantá numai de existente statului, a unei conducen guvernamentale independente, ci si de un teritoriu distinct, de sine stàtàtor. în acelasi sens se pronuntà si politologul George Burdeau care releva, eu autentic temei, câ, statul reprezintâ "o maniera de a fi a natiunii". De asemenea, el aratà câ "fortele nationale nu pot subzista si nu se pot dezvolta decât în organizatia política a statului". 0 altâ idee pe care o pune în relief George Burdeau este aceea cà "statul are un rol unificator, un roi activ în crearea unitàtii nationale". Cunoscutul politolog Max Weber este si el un partizan al ideii de stat national, având contribuai valoroase în demo.nstrarea inconsistentei conceptiilor nihiliste si a valentelor, a perenitàtii natiunii. El subliniazà, în acest sens, cà "natiunea este o comunitate de sentimente, care, îsi gàsesc cea mai adeevatâ manifestare într-un stat propriu". "Altfel spus - serie în continuare autorul - o natiune este o comunitate ce tinde în mod normal sâ producá un stat propriu". Apare pregnantà, ideea cà, în conceptia lui M. Weber, existenta natiunii presupune pe aceea a statului national independent si suveran, capabil sà dea curs aspiratiilor si intereselor acesteia, sà exercite prerogativele sale suverane. Unii autori recunosc cà tàrile mici si mijlocii sunt în primul rând cele afectate în domeniul manifestârii suveranitátii nationale, deoarece, acestora li se limiteazà mai mult atribútele suverane ale conducerii si deciziilor politice, în plan national, si nu statelor mari, natiunilor puternice, care, pe pildà, în organismele supranationale aie C.E.E., dispun de un drept plural în materie de vot. în acest sens, politologii americani, Robert Dahl si Edward R. Tufte, analizând critic procesele de integrare din lumea contemporanà, subliniazà expres, câ, în màsura în care natiunile se unesc în organizatii ca Piata comunà N.A.T.O. etc., îngustarea suveranitátii lor nu este "egalà", deoarece, "tàrile mici pierd mai mult din suveranitatea lor decât tàrile mari". Cunóse o amplà ráspándíre, atât în literatura cât si în viata practica, social-politicà, opínííle ferme, exprímate ca emanatie a constiintei nationale, dupà care multiplicarea si intensíficarea interdependentelor pe plan mondial nu sunt de conceput

"fàrà dezvoltarea social-politicâ independentà a tuturor popoarelor, în afara consolidarii lor ca natiuni suverane si independente". "Ansamblul economic si politic mondial - aràta fostul presedinte al Frantei, Valéry Giscard D'Estaing - este de neconceput in afara Intâririi componentelor nationale, a suveranitàtii si independentei natiunilor lumii". Afirmatii similare au fàcut, în diverse ocazii, si preçedintii Charles De Gaulle si Georges Pompidou, cu toate câ Franta este partenerul numàrul unu al Pietei Comune, ceea ce demonstreazà, de fapt, relatia dintre independentà si interdependenta nationalà, atât în planul economicului cât si al politicului. De asemenea, politologii americani W. A. Axiline si J, A. Stegenga relevà, în mod judicios, câ, "statul suveran este încà o entitate primordialà a interactiunii în política internationalà". în acelaçi spirit se pronuntà si politologul Ph. M. Defarges, care, demonstreazà, câ, viafa politic! intrnationalà este determínala, influentatà de interesele raporturile dintre statele suverane, câ "relatiile internationale depind, în ultimâ instantâ, de natiuni si deci de state". Politologul francez Marcel Merle remarcà, în acelasi sens, cà "statul-natiune ràmâne de fapt si de drept célula de baza a societàtii internationale si nici o formula nu pare a fi în màsurà a-l înlocui în aceastà functie esentialà". Al. Pellet aràta, la rândul sàu, cà, desi în domeniul relafiilor internationale rolul suveranitàtii este uneori "umbrit de fortele transnationale", aceasta îsi pâstreazà totusi virtutiile sale, "rolul central" în dreptul international, în relatiile politice si economice dintre state. într-o comunicare fàcutâ în cadrul celui de al Xlll-lea Congres Mondial al Asociatiei Internationale de Stiintà Politicà (1985), politologul britanic J. W. Burton sublinia câ "suveranitatea si independentà reprezintà valori universale ale polîticii actúale". Binecunoscutii oameni politici francezi, reprezentând partidu! gaulist, Michel Debre si Jean-Louis Debre, pledeazà la rândul lor, pertinent, în favoarea ideii de suveranitate si independentà nationalà francezà, sustinând necesitatea consolidarii acestor atribute inalienabile ale statului ca o conditie esentialà, inextricabilà a conservàrii personalitàtii si intereselor franceze în cadrul Comunitâtii Economice Europene ca si a Comunitâtii internationale. "Acest principiu - în opinia autorilor mentionati - se manifesta, în primul rând, în condijiïle existetei natiunii franceze suverane si în al unei politici de cooperare cu alte state". în continuare, acestia subliniazâ, câ, independentà nationalà reprezintà "un drept al popoarelor", eu valoare permanentà, de care depinde progresul si evolutia ascendentà a acestora, ceea ce demonstreazà necesitatea unei atitudini ferme, de respingere, a oricàrei forme de imixtiune în problemele

de política interna sau externa a unei natiuni, de influentare a optiunilor sí deciziilor sale. íntr-o valoroasá lucrare intitulatá Panorama des sciences himaines, tipáritá in Franta, sub coordonarea lui Denis Hollier si la care colaboreazá zece sociologi, economistií politologi si filosofi de prestigiu, intre probiemele majore supuse dezbaterii, sunt analízate: vaíentele natiunii, compatibilitatea nationalá, competente nationals, experienta economicá nationalá, bugetul national, planífícarea nationalá etc., ceea ce constituíe o alta dovadá elocventá a impactului nationalului, a perenitátii sale ín principalele sfere de activitate umaná, chiar din societátile industrialízate. Páná si unii adeptí ai conceptiilor mondialiste, si íntegrationiste, ca Jean Boissonnat, sunt nevoiti sá critice extínderea excesiva a prerogativelor organismelor supranationale, extrastataíe ale Pietei Comune si sá recunoascá necesitatea mentinerii si conservan! unei autoritát! natíonale. Automl aratá cá instituirea, crearea unei "autoritát! plurinationale", respectiv a organismelor suprastatale, nu trebuíe sá ducá la anularea prerogativelor natíonale ale puterii, exprimánd ferm opinia cá "o autoritate (nationalá, n.ns.) nu va inceta sá existe". 0 pozitie demná d sennnalat, in ceea ce priveste preocuparea pentru apárarea independentei, suveranitátii $i a demnitátii nationale, este si aceea a unor partide socialiste social-democratice, cum sunt cele din Franta, Italia, Belgía, Spania, Grecia, Danemarca, Suedia, Finlanda s.a. Sugestive sunt in acest sens, tezele cu privíre la socialismul autogestionar, adóptate de Partidul Socialist Francez de sub presedintía lui Francois Mitterrand, in care se subliniazá, cá, "statul national rámáne "locul principal unde se coordoneazá functííle economice, politice si ídeologice". In numele unei autentice constiinte a demnitátii ?í intereselor nationale, Partidul Socialist (P.A.S.O. K.) de guvemámánt din Grecia, condus de Andress Papandreu, a initiat o políticá fermá de reconsiderare, revizuire a statutului bazelor militare amerícane, existente pe teritoríul acestei tari, ca si limitarea, une! treimi din facilitátile acordate trupelor americane de catre autorítátile grecesti, urmánd, ca, intr-o perspectiva prevízibilá, sá se procedeze la lichidarea totalá a prezenteí militare americane in Grecia. Guvernul socialist grec, in frunte cu Papandreu, insista ca, atáta timp cat "bazele (amerícane, n.ns.) rámán, operatíuníle lor trebuie sá fie sufícient contrólate de fortele de securitate proprii ale Greciei, ca o cerintá primordialá a exercitárü suveranitátii nationale".

Cap. 4. "Dimensiuni si valente aie natiunii, statuiui suveran si constiintei nationale In tarife capitaliste dezvoltate si lumea a treia"*

Incheierea ultimului râzboi mondial, prin înfrângerea decisiva a fascismului, redobândirea independentei de cätre statele coalitiei antihitleriste, refacerea integritätii teritoriale si a unitâtii nationale a multor popoare, revenirea la conditiile de pace çi de stabilitate, au avut repercusiuni pozitive pe planul constiintei patriotice, a determinat o manifestare plenarà a sentimentului de mândrie nationalä pentru împlinirea marilor idealuri de libertate si independentá, arborate în anii luptei de eliberare nationalä antifasciste. în acest climat au iesit la suprafata vietii politice nationale grupäri sociale noi, anímate de sentimente profund democratice, patriotice, ceea ce a determinat mutatii sensibile pe plan intern in raportul de forte, din únele state occidentale, în sistemul aliantelor politice, de clasâ, în prográmele, strategiile si doctrínele partidelor politice. Pe plan international, s-au afirmat, eu deosebitä pregnantä, prerogativele si atribútele suverane aie natiunilor, dorinta fiecàrui popor de a pune în valoare, pe cele mai diverse cài, potentialul säu creator, în conditiile unei impresionante dezvoltäri a progresului tehnico-stiintific, aspiratiile de independen{ä autenticä, de libertate, aparare a cauzei democratiei si a valorilor civilizatiei.

Referindu-se la dimensiunile si particularismul constiintei nationale franceze, la valentele multiple aie acesteia în istoria Frantei ca si în contemporaneitate, în a sa exceptionalä lucrare "Cele douä Frante", reputatul sociolog Mihai Ralea tinea sä preeizeze cä: "La nici un popor încercârile de a-l sili sä renunte la istoria si destinul säu propriu nu se vor izbi de o rezistentä mai îndârjità, de o hotàrâre mai tenace, ca la poporul francez". "Aceste particularitäti de psihologie nationalä - serie concluziv autorul - ar trebui sä punä pe gânduri pe toti acei care încearcà azi sä frustreze de via^a sa proprie pe acest popor atât de profund constient". Dar nu numai la francezi, ci çi la celelalte popoare europene, în mod deosebit la cele care au avut de suferit de pe urma ultimului râzboi mondial (pe plan economic, politic si moral) constiinta nationalä se manifesta eu deosebitä pregnantä, revitalizându-se de la o etapä la alta, în functie de problernele eu care se confruntä acestea, de aspiratiile, dezideratele complexe generate de grávele

* Capiïolul dat include generolizàri als cercetärilor intreprinse de competitor în cârfile: Natiunea si conftiinta nationalä in lumea contemporanâ. - lafi, 1986; Constiinta nationalä valorile patrie!. - lasi, 1982; intr-un sir de orticole studii $tiintifice.

consecinte ale crizei economice si ecologice mondiale contemporane, fie pentru a promova, coropetitiv, cuceririle geniului uman, în conditiile unei tulburàtoare revolutii tehnico-stiintifice, ca cea pe care o stràbatem.

Ultímele decenii au dat la ivealà o multitudine de reactií, de manifestàri aie constiintei nationale, politice, prin interventia unor doctrinari, lideri politici, ministri, parlamentan etc. din tàri ca Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, exprimând protestul fatâ de únele decizii arbitrare ale organismelor intégrate vest-europene, fatà de prevederile statutare discriminatorii, în ceea ce priveste dreptul decizional al statelor membre aie Comunitàtii etc. Pe baza sistemuluí de vot care creazà avantaje marilor puteri, natiunile mici si mijlocii se vâd puse în fata unor decizii care nu corespund aspiratiilor si intereselor lor economice sí politice. Arbitrare prin esenta lor, aceste màsuri au dus, practic, la extinderea somajului în plan national si ca atare la o vie reactie, manifestare a constiintei nationale, politice, activizând forteíe sociale de diverse apartenente si coloraturi politice in directia salvgardàrii intereselor nationale. Principala nemultumire a fortelor politice progresiste, índeosebi din íáríle Beneluxului, sunt determínate de restrângerea îngrijoràtoare a prerogativelor guvernelor si parlamentelor nationale, în favoarea Consiliului Executiv (Guvemului) si Parlamentului Comunitàtii Economice Europene. O revista francezá constata, cu amâràciune, cà, în ultimií ani prerogativele, atribútele politice ale parlamentelor sí guvernelor tàrilor micí si mijlocü au fost atât de mult díminuate, încât, dezbaterile ?i deciziíle în cadrul acestora se limiteazá doar la problemele economice de însemnàtate minora, cum ar fi vânzarea puilor de gâinà, a untului si unor produse agricole, în timp ce problème majore ale strategiei economice pe termen iung, cum am mentionat, sunt de competente exluiisvá a organismelor Pietei Comune. Páná si o personalitate política ca J. Robert Schaetzel, fost ambasador al S.U.A. pe lângà Comunitatea Economicé Europeaná si membru al Comisiei Trilaterale (Piata Comuna, S.U.A., Japonia), relevé faptul ca sistemul integrárii economice sí politice vest-europene a lezat puternic sentimentele nationale. Prima reactie ímpotríva abuzurilor sâvâr?ite de organismele extranationale, la care ne-am referit, a venit cu ani în urmà, tocmaí din partea generalului Charles de Gaulle, fostul presedinte al Frantei, cu tóate cá Franta a fost si este vioara numárul unu în concertul tàrilor occidentale integrate. Schaetzel subliniazà cá, prin pozítia sa de aparare si afirmare a prerogativelor nationale, "generalul Charles de Gaulle a impus primul compromis în activitatea organelor suprastatale, subminándu-le puternic autoritatea". El reproseazá cà nu s-au tras nici atunci concluziíle

necesare, în sensul armonizàrii raporturilor dintre national si international, în procestil functionalitátii Comunitátii Economice Europene si nici în anii urmätori, deoarece nu s-a tinut seama de "latenta fortà a nationalismului (citeste, constiintei nationale, n.ns.), mai eu seamä în rândurile ministrilor si functionarilor", organisimului supranational. în concluzie, autorul se pronuntà pentru compromisuri si conjugarea, armonizarea intereselor nationale eu cele internationale in cadrul Comunitátii Economice Europene. Alegerile supranationale care au loc periodic, pentru Parlamentul Vest-European, ca si întreaga sa functionalitate, demonstreazà tot mai eloevent, în ultimii ani, ca în C.E.E., "s-a ajuns la institutionalizarea austeritàtii supranationale", remarca Jean Boissonnat, în lucrarea : "L'Europe. L'Etat et la Nation". De asemenea, relatiile de inechitate dintre partenerii mari si mici din Piata Comuna, precum si cresterea competentelor organismelor sale, au determinat reactii în viata politicä, puternice manifestàri potrivnice aie fortelor progresiste, îngrijorate de destínele suveranitàtii statului national, atât în cadrul dezbaterilor parlamentare cât si prin demonstra^ de stradä, articole de presa etc.

într-un studiu sugestiv intitulât: Identitatea politicé -deziderat al Comunitátii Vest-Europene, Thierry de Montbrial, subliniazà aceleasi idei fortà, privind perenitatea identitàtilor si intereselor nationale. El aratä, cä, s-a ajuns la fenomene grave de crizà în interiorul C.E.E. si ca aceasta se prezintä astázi cu totul altfel decât cu ani în urmä. "în primul rând -serie autorul - nimeni nu mai crede în Europa lui Jean Monnet, precursorul acelui model de federatie cunoscut sub denumirea de Statele Unité aie Europei". Autorul aratä cä "páná si englezii si vest-germanii au devenit gaulisti în substantä si stil", referindu-se la esecul ideii de federalizare, bazatá pe estomparea masiva a prerogativelor nationale, în favoarea ideii de confederare, compatibilä cu "existenta inalienabilä a patriilor sau a natiunilor". în timpul guvernárii taburiste în Anglia, fostul ministru de externe James Callaghan s-a pronuntat, nu o singurä data, în sprijinul conservärii identitâtii nationale britanice, dezvâluind unele practici nedemocratice aie organului executiv al C.E.E. de pildä, respingând reprezentarea tàrii sale la Conferinta pentru problemele energiei, materiilor prime si dezvoltärii, prin intermediul Pietei Comune, el declara semnificativ: "Marea Britanie trebuie sà fie libera sä vorbeascä pentru ea insäsi". Viata, reaiitâtile demonstreazà, o data în plus, caracterul prioritar, trevalent al nationalului în raport eu internationale, în cadrul sistemului de relatii intercomunitare, interstatale, integrate sau neintegrate, si, totodatà, precaritatea teoriilor si doctrinelor nihilismului

national, care, subestirneazâ, eludeazà tendentios, forta si viabilitatea statului national, a constiintei nationale. Mai recent, canadianul William Vickrey, co-laureat al Premiului Nobel pentru économie, în cadrul unei conferinte de presà desfàsuratà la Universitatea Columbia din New York, unde este profesor, a afirmat ca "Tratatul de la Uaastricht este un dezastru", pentru cooperarea economico-financiará pe plan mondial.

tf -k *

Dar nu numai probiemele legate de integrarea economicà si política a natiúnilor vest-europene au determinat manifestàri aie constiintei nationale, asa cum s-a vàzut, sub fórmele saie cele mai varíate, ci si acelea privind raporturile militare, integrarea strategicà realizatà în cadrul Pactului Nord Atlantic (N.A.T.O.). Istoria ultimeíor ani ne dezvàlue aspecte elocvente aie atitudínii ostile a maselor populare, a unor guveme si parlamente fatâ de pracficile organismelor supranationale, investíte cu puteri neiimitate în materie de decizie, care au afectat, într-o formà sau alta, nu o singurà data, prerogatívele suveranitátii nationale. Aceastá reactie negativa a fortelor progresiste nationale este çi urmarea faptului câ principalul roi în cadrul organismelor de decizie ale N.A.T.O., revine S.U.A. fncâ de la constituirea sa, functia de comandant suprem al fortelor armate aie PactuluiNord-Atlantic este exercitatà de generali americani. Or, în întreaga lor istorie, armatele nationale europene au fost, prin traditie, în subordinea directa a organismelor nationale, au avut comandanti militari autohtoni. Una din reactiile care s-au înregistrat, în acest sens, este aceea a reputatuiui filosof britanic Bertrand Russe!, de asemenea, páná si o personalitate política de talia lui Helmut Schmidt avea sà dezvâluie, faptul cá, amerícanii dispun de competente superioare în cadrul aliantei ,militare occidentale si, uneori, adoptà másuri politice arbitrare, fàrà consultarea celorlalti parteneri. "fn ultimii sase sau sapte ani, serie acesta - N.A.T.O., a fost slàbità din cauza unor actiuni uniulaterale aie Washingtonului". Dupâ o profunda analiza a implicatiílor militare si politice ale aderáríi la N.A.T.O., natiunea francezà a adoptai decizia istoricà de a iesi din organismele sale integrate. Dând curs aspiratiiíor legitime ale electoratuíui francez, de eliminare a oricáror factori care lezeazá demnitatea si interesele nationale, regimul politic condus de generalul Charles de Gaulle avea sá adopte, ulterior, si decizia desfiintári! bazelor militare americane de pe teritoriul Frantei, ca o consecintâ lógica, a pâràsirii organismelor integrate N.A.T.O. Másurile la care ne-am referit, reflecta vointa quasi unanimá a frencezilor de a nu fi manipulati íntr-o forma sau alta, sub un motiv sau aftul. Altfel

spus, ele demonstreazá, pregnant, vointa fermá a Frantei de a vorbi in numnele sáu si de a se angaja ín numele sáu, in viata internationalá. Aceasta exprimá, o data in plus, viabílítatea constiintei nationale, dimensiunile acestui fenomen omniprezent, plurivalent chiar ín conditiile epocíi actúale, cánd asístám la accentuarea interdependentelor dintre state si natiuni, la ifensiva nihilismului naíional, sub cele mai varíate forme. Nu intámplátor presa occidentalá subüniazá, deseori, faptul cá "Astázi, Franta constituíe o lectíe de prudentá pentru americani".

Mient Jan Faber, reprezentant proeminent al miscárii antinucleare din Europa occidentalá, declara in legáturá cu scopuríle ecesteía: "Noi vrem sá folosim democratia pentru a schimba política in domeniul securitátii, §i pentru a democratiza política de securitate...". Cunoscuta míscare política europeaná a verzilor, care, a debutat ca o míscare ecologistá, avánd ca obiectiv fundamental protectia mediului ambiant, s-a afirmat, in ultimii ani, ca o for|á puternicá antínucleará, reprezentánd coloana vertebralá a miscárilor pentru pace din Germania, Olanda, Austria, Anglia etc. Semníficatívá apare nu numai aceastá activitate protestatará a verzilor, aláturi de celelalte forte pacifiste germane, ci, si atitudinea lor vádit antíamericaná, psihologia de masa cultívatá impotriva rázboiului de orice gen.

Aceste pozitíi reflecta personaloitatea natíunilor, dorínta lor de a redobándi un drept fundamental, cu implícatíi profunde asupra independenteí si suveranitátii nationale, acela de a decide asupra foríelor lor arrr.ate, de a evalúa de sinestátátor pericolul de rázboi sí mijloacele de aparare. Sunt dovezi peremptorii ale valentelor si permanentelor factorului national, a constiintei nationale cu multitudínea componentelor fatedelor sale, chiar la natiunile participante la organisme íntegrate, suprastatale, supranationale.

$i in domeniul vietii spirituale asístám la manifestar! elocvente ale constiintei nationale. Nici acesta nu este scutit de manifestarea unor teorii si conceptii cosmopolite, de deprecíere a valorilor nationale, a specificului national al culturilor etc. Acestea propaga, intr-o forma sau alta, conceptiíle cosmopolitismului spiritual, se pronuntá pentru o asa-zisá osmozá a culturilor. Unii autori, adepti ferventi ai cosmopolitismului isi manifestá resentimentele lor fatá de actúala impartiré a societátii umane, in patrii de sine státátoare, in state nationale, sub pretextul cá acestea "fráneazá creatia spiritualá de largá respiratie intelectualá", cu viziuni mondialiste, "impiedicánd contopírea, osmoza culturilor", "fertilizarea acestora" etc. Pentru sustinerea pseudo-teorieí cosmopolitismului, unii autori recurg la argumente facile, reluánd teze compromise inca din secolul trecut, care,

au véhiculât si în cadrul Irnperiului multinational austro-ungar. Reactia intelectualilor democrati, animati de sincere sentimente patriotice nu s-a läsat asteptatä. Numeroase studii, lucräri au demonstrat inconsistente teoriei cosmopolitismului, faptul cä acesta nu este altceva decât o parte componentä a curentului nihilismului national, care face jocul monopolurilor internationale, al societàtilor transnationale. Sentimentul constiintei nationale a europenilor se manifesté, nu numai în legäturä cu penetratia, imixtiunea americana în viata economicé, financiará si política a continentului, ci, reactioneazà, tot atât de viguros si fatà de presiunea ideologicá americanà ce se exercità sub diverse forme în tàrile europene. De altfel, pe plan mondial, S.U.A. controleazà 75 la sutà din circulatia (mondialâ) programelor de televiziune, 65 la sutá din reteaua de informatii, 50 la sutà din productiile cinematografice, 60 îa sutá din informatiile comerciale, 65 la sutá din publicística comercialä. Un studiu întocmit de Pierre Juiquin semnaleazä cu îngrijorarea -prezenta influente! ideologice americane în viata spirituaiä francez. "!n mijloacele de informare francezä, prezenta Statelor Unité - serie autorul studiuîui - imaginea (or, modul Ior de viatà, gusturile 1er sunt obsedante: westemuri, filme stiintifico-fantastice, seríale politiste, publicitate, muzicä, mode, vestimentare, vocabular etc.". Desi se pronuntá pentru un larg schimb de valori spirituale, inclusiv franco-americane, P. Juiquin este împotriva "inundàrii eu productii propagandistice, strâine de psihologia poporului francez", considerând aceste practici ca fiind forme de "telecolonizare". Tocmai de aceea, el îsi încheie virulent critica sa împotriva expansiunii ideologice americane în Franta, prin cuvintele: "noi nu vrem sà fim "telecolonizati" de nimeni". Un act semnificativ, demn de mentionat çi care reliefeazä la cel mai înalt nivel manifestarea plenarä a constiintei nationale, îl constituie propunerea Academiei Franceze, privind necesitatea elabotärii unei legi, care, sa sanctioneze toate actele de denaturare a limbii franceze, propunere care a fost adoptatâ si îsi gâseste aplicabilitatea pe solul Frantei. Aceastä lege prevede amendarea eu 80-160 franci a acelora ce folosesc în texte oficíale termeni sträini si eu 5000 franci în caz de recidiva, în scopul mârturisit, de a anihila jargonul "franglais", ce "polueazà si denatureazä limba francezä". De altfel, încâ din 1966, în Franta a fost créât înaltul Comitet pentru Apárarea si Ràspândirea Limbii Franceze, a cärui denumire marcheazâ, de la sine, rolul si semnificatia sa, reprezintá o expresie eloeventä a sentimentului conservärii limbii nationale, ca parte constitutivä esentialà a sistemului de valori nationale. Acest organism, a si elaborat, în anul 1975, o listà cu expresii çi termeni

noi propuçi si o altâ listâ privind traducerea locutiunilor stráine, a multor cuvinte si expresii cárora l¡ s-a oferít, ín felul acesta, posibilitatea de adaptare §i ortografiere francezá. ín afara unor atítudíni, reactii si chiar másuri adóptate de forurile oficíale, ín sprijinul conservárií originalitatii si a personalítátii limbii franceze numerosi ¡ntelectualí, la rândul lor, au adoptat o pozitie símilará ferma. Astfel, ín edítoríalul revístei: "La vie medícale", din octombrie 1975, profesorul B. Debesse a publicat artícolul intitulât "Pourquoi ecrire en français", în care critica invazia de termeni anglo-saxoni, mai ales în ultímele decenií, în publicistica francezá. Autorul releva, cà, împrumutul excesiv de neologísme "otràveste límba francezá si o împiedicà sà se dezvolte, sà se înnoiascà si contribuie la sâràcirea ei". Acest artícol editorial reprezintà o replica data revístei "British Medical Journal", care, tot într-un editorial, anterior, intitulât "Sà scríem medical mai bine", îsi sfàtuia colaboratorü: "Utilizati cuvântul scurt si saxon mai degrabà decât cuvântul lung de origine romanicé".

Díncolo de confruntarea cu conceptiíle cosmopolite, intelectuali de prestígiu din multe state occidentale se posteazà pe pozitia conservàrii accentuàrii caracterului national, specific, particular al culturii, ca o modalitate, ca un críteriu esential de diferentiere a unei etnü fatà de alta, a unui popor în raport eu altul. Este edificatoare în acest sens pozitia flamanzilor din Belgía, care, la capàtul unor lupte îndelungate, pentru asi impine personalitatea si identitatea lor nationalà în viata politicâ si spiritualà, au reusit, în ultimií ani, sà obtinà consacrarea limbii flamande "ca a doua limbà oficiala a statuluí, precum sí alte màsuri adeevate, menite sà permita afirmarea, în ansamblu, a culturii flamande alâturi de cea valonà. Conçtiinta istoriei nationale, a trecutului istoric se manifesta si astàzi ca un element component esential al constiintei nationale, patriotice a popoarelor. Se remarca un ínteres vàdit pentru investigarea din multiple unghiuri de vedere a istoriei nationale, precum si a moduluí de integrare a acesteia in

istoria continentalà sí universalà, respectiv problema ínterferentelor ístorice.

* * *

Procesul forrnàrii natíunílor în tàrile eliberate în perioada postbelicà sa desfàsureat sí se desfàsoarâ anevoios, el este extrem de complex sí contradicotríu fiind influentat de o serie de particularitáti, izvorâte din specíficul evolutíeí istorice pànâ ín momentul colonízárií, de specifícul colonizârii si consecíntele acesteia, de structura economicé si socialà, de structura étnica a populatiei, directía de dezvoltare, cáíle evolutíeí social-

politice dupa dobândirea independentei nationale, fortele sociale, partidele politice care detin conducerea statului etc. Constituirea tinerilor natiuni, dezvoltarea constiintei nationale a acestor popoare sunt procese care se desfàsoarà în tímp si nu fárá a cunoaste o serie de dificulta?!', diferite de la o tara la alta. Aceste greutáti sunt determinate de faptul cà în únele díntre aceste tári natiunile sunt abia în curs de formare, iar tribalismul genereazà încà numeroase dificultâti, consecinte negative pentru întreaga viatâ social-politicà. Ràmâsitele tribale si relatiile feudale, regionalismul, rasismul, alte vestigii aie colonialismului, practicile néocolonialiste etc. sunt tot atâtea obstacole în calea construirii depline, a desàvârsirii procesului de formare çi dezvoltare a natiunilor. Integrarea nationalá, crearea premiselor materiale si spirituale necesare pentru constituirea natiunilor, reprezintà o problema fundamental în tarife în curs de dezvoltare. Ea este depâsitâ treptat prin rolul ce-l exercitâ statul national, în calitate de fortâ politicé conducâtoare çi catalizatoare a eforturilor de dezvoltare armonioasà, economico-socialâ, a întregului teritoriu,.dincolo de barierele, obstacolele, mentalitàtile tribale, regionale. Formarea unei economii nationale independents, se înscrie ca factor important, în fàurirea si dezvoltarea comunitâtii de viatà economicá, a economieie nationale unice.

Sunt impresionante atât proiectele cât si eforturile unor natiuni din lumea a treia pentru lichidarea subdezvoltàrii economice si spirituale, limitarea influentei monopolurilor internationale, eradicarea anaifabetismului, rezolvarea problemei acute a pregàtirii cadrelor de specialist! autohtoni, interventiile lor sustinute în cadrul organismelor internationale pentru realizarea unui dialog cu fostle metropole care sa determine mâsuri compensators, ajutoare concrete în vederea materializan! programelor de modernizare a economiilor lor nationale.

în procesul de formare a natiunilor din lumea a treia, statul exercitâ peste tot rolul decisiv, determinant, este principala componentà a regimului politic. Se depun eforturi pentru constíentizarea necesitátii consolidárii organizatiei statale, a autoritátii centrale, care, este chematâ sâ exercite rolul de liant, de fortà motrice polarizaroare si dinamizatoare a poporului, dovedindu-se capabil sâ asigure unitatea în diversitate, sâ promoveze o política nationalá, care sâ favorizeze tóate zonele geografice çi grupàrile etnice, un concurs larg asupra intereselor nationale vitale, ¡mediate si de perspectivá. Statul national democrat, ca tip de stat extrem de ràspândit în tóate continentele, joacá un rol hotàrâtor în procesul formárii si

dezvoltárii constiintei nationale, al crean! unitátii nationale, ín jurul programelor de eradicare a subdezvoltárii.

* * *

Popoarele lumii a treia, care reunesc aproape douá treimi din populatia planetei, cunosc ¡n etapa contemporaná, o manifestare vibrantá, impresionantá a con?tiintei nationale, in tóate articulatiile si componentele sale.

Desi din natiunile liumii a treia, mai ales cele eliberate in perioada postbélica, nu au reusit sé-si puna in relief, ín egalá másurá, tóate trásáturile specifice comunitájii lor nationale, únele dintre acestea aflándu-se intr-o fazá incipientá, primará, Tn curs de cristalizare, cum este, de píldá, cazul limbii nationale, a culturíi sau economiei nationale, totusi, acestea manifesté o viguroasá constiintá nationalá, in primnul ránd sub forma constiintei de sine, a constiintei identitátii nationale, a personalitátii sí demnitátií, a independentei si suveranítátii nationale, a necesitátii apárárii si valorizárii rationale si eficiente a bogátiiulor solului si subsolului. Devansánd procesul de constituiré, de aparee §i dezvoltare a comunitátii de viajé economicé, a statului national, a culturii etc., constiintá nationalá a reprezentat si reprezintá o fortá dinamizatoare, mobilizatoare in sensul desávársirií procesului de formare si afirmare a natiunii, a tuturor elementelor sale constitutive, un factor, polarizator al energiilor nationale, de constientizare a membrilor natiunii asupra comandamentelor actúale si de perspectiva, menite sá determine eradicarea subdezvoltárii si promovarea valorilor civilizatiei contemporane. In etapa actualá, un cámp larg de manifestare a constiintei nationale a popoarelor din Lumea a treia, il constituie viata spiritualá. Aceasta se manifesté in ansamblu prin preocupante lor de a repune in circulatie limba autohtoná, in locul limbii metropolei, valoríle artistice, muzícale, folclorul sub tóate aspectele sale, traditiile, de a cultiva la tánára generatie sentimentul patriotic al venerárii eroílor nationali care s-au jertfit fie ín lupta cu conchistadorii spanioli, cum este cazul popoarelor din America Latiné, fie in rázboaiele de eliberare nationalá duse impotriva colonizatorilor englezi, francezi, olandezí, portughezi etc. cánd este vorba de popoarele Africii si Asiei. Cele mai multe din operele literare, muzícale, píesele coregrafíce sunt inspírate din epopeea nationalá a acestor popoare, din lupta pentru independentá, exprimá aspiratiile spre progres, bunástare si civlizatie. Ele relevé capacitatea creatoare a acestor natiuni, dragostea lor luminoasá pentru frumos, precum si vitalitatea folcloruluí. O buná parte din melodíile si dansuríle populare sunt inspírate

din marile glasuri f¡rice aie Africii sau Arnericii Latine, din opera liricà a unor personalitâti nationale preeminente (ca de pildá din opera lui Leopold Sedhar Senghor în Senegaf a lui Aime Cesaire în Martinica s.a.m.d.).

0 manifestare pregnantà a nationalului, mai ales pe continentul Africii o reprezintà constiinta de sine, o anumitá constiintà a identitàtii nationale, inconfundabile, a specificitàtii si particularismului istoric;, socio-economic $i spiritual. Astfel, una din marile personalitâti ale miscàrii de redeçteptare a Africii, Aime Cesaire, afirma: "noi, oamenii de cubare, în acest moment specific al evolutiei istorice, am ínteles pe deplin notiunea calitàtii noastre specifice de a fi unici, cum suntem si ce suntem si cá suntem gata, ín orice domenii, sà ne asumàm ràspunderile care rezultâ din aceastà regàsire a constiintei. Trâsàtura caracteristicà a locului nostru în lume, nu se poate confunda cu a altora. Specificitatea problemelor noastre care nu pot fi aduse la forme secundare ale nici unei alte problème. Specificitatea istoriei noastre stràbâtutâ de teribiîe nenorociri care nu pot fi gàsite în nici o altà istorie. Specificitatea culturii noastre pe care.avem intenta sà o facem sà trâiascà din ce în ce mai adevàrat". Cei mai multi intelectual! africani, recunoscând influenta valorilor spirituale europene asupra culturii africane, avertizeazà asupra pericolului asimilationismului, a împrumuturiior necreatoare. Acestia tin sà sublinieze cà formarea non culturi africane sau panafricane nu presupune tabula rasa, adicà respingerea totalà si dintr-o datà a culturii africane anterioare, arhaice si nici lipsa de receptivitate, fatà de únele elemente noi împrumutate din Europa. Leopold Sedhar Senghor, parafrazându~l pe Cesaire, sublinia cà "nu trebuie sà fim asimilati, ci sà asimilàm", ceea ce presupune descernàmânt, libera alegere, spirit creator propriu. El aratà, în continuare, cà chiar dupa lichidarea influente) colonialismului (politic, tehnologic, cultural etc.), "va mai exista problema alegerii libere între civilizatiile eu care vin în contact". "Va trebui sà avem grijâ - releva Senghor - ce luàm din civilizare occidentale, si ce pàstràm din civilizatia negrilor africani".

Cap. 5. "Problemática natiunii si constiintei nationaie ín gándirea sociaf-poiiticá románeascá"*

Prin capitolul de fatá, íncercám sá punem ín luminá, pe de o parte, preocupadle de conceptualízare, de definire a natiunii, statului national §¡ constiintei nationaie de cátre gándirea social-politicá románeascá, iar pe de alta parte, modul ín care s-au reflectat principalele componenete ale constiintei nationaie ín gándirea si manifestárile miscárii románesti pentru unitate nationalá de pe ambele versante ale Carpafilor. Teoreticienii mi$cárii pentru unitatea nationalá a roménilor au adus, íncá de la ínceputul secolului trecut, contributii apreciabile la fundamentarea conceptului de natiune, stat national, si constiintá nationalá, a principiilor independentei si suveranitátii nationaie ín viata popoarelor ín, procesul afirmárii aspiratiilor si a personalitátii lor.

Pornind de la tezele generale ale sociologiei natiunii, acestia au cáutat sá le regándeascá ín functie de realitátile románesti si de momentul istoric ín care au publicat, emitánd conceptii si puñete de vedere proprii, originale.

Principalele contributii teoretice románesti la problema mentionatá dateazá, mai ales din ultímele decenii ale secolului trecut, cánd, asistám, la o intensificare puternicá a actiunilor fortelor patriotice, popular románesti, din tóate provinciile istorice, ín directia materializárii dezideratului secular de unitate nationalá a romanilor ín granéele vechii Dacii. Din galería amplá a personalitátilor románesti din aceastá perioadá eroícá a ínfáptuirií marilor idealuri nationaie si care s-au distins printr-un aport remarcabíl, original ín planul teorieí natiunii si al constiintei nationaie, vom mentíona pe unii dintre cei mai reprezentativi exponenti ai conducerii miscárii pentru unitatea nationalá sau ai unor societáti cultural patriotice §i anume: Dimitrie Golescu, Alecu Russo, Simion Bárnutiu, Titu Maiorescu, Dimitrie Bolíntineanu, C. Z. Buzdugan, Ion Ghica, M. Eminescu, Nerva Codru, A.C. Popovici, B. Stefánescu-Delavrancea, Valeriu Urseanu, V. A. Urechia, V. Lucaciu, N. lorga, V. Párvan si altii.

In conceptia cárturarului si militantului ardelean, Simion Bárnutiu, natiunea "nu e orice multime de oameni uniti oricum", ci o comunitate de oameni uniti "cu legáturá naturalá", autorul íntelegánd prin aceasta, "aceea$¡ origine ?i aceeasí limbá (vocum communio), la care adaugá ¡mediat faptul cá aceastá

* Acest aspect aI problemei traíate a fost abordât si examinai ín monografía: Constiintá nationalá valoriie patríei. - /o?¿ 1982, precum ?/ in mai multe cárfi ?/ lucrórí publicóte ín limbile francezá ?/' italiana.

unitate a membrilor unei comunitâti nationale se realizeazà "prin consensul dreptului si prrn comunitatea utilitàtii".

Pentru Dimitrie Bolintineanu, "natiunea este poporul", incluzând în structura acesteia, factori cum sunt: tóate cíasele sociale "care tràiesc sub aceleasi legi", limba, datinele, precum si "târâmul", întelegând prin aceasta teritoriul constituit istoriceste. Se poate remarca prezenta în cadrul acestei definí ti i atât a componentelor de factura materialà, cât si a celor spirituale aie natiunii.

în opinia patriotului muntean, una din trâsàturile de esenta, dintre particuiaritàïûe definitorii, primordiale, aie une i natiuni o constituie independeta si suveranitatea sa, pe care autorul le sintetizeazà în dreptul natiunii "de a se guverna precum ea voieste". Un al doilea drept sacru al natiunii, strâns légat de prirrtul si tocmai ca o întàrire a ideii de independentà si suveranitate este considérât dreptul "de a se pàstra", în întelesul de conservare a fiintei nationale, a integritàtii teritoriale, a intereselor nationale.

Transilvàneanul Nerva Codru publicà o suità de articole sub titlu Momentu) national în cultura, în care, problemática natiunii îsi gâseçte o tratare ampia prin óptica filosoficá a fortelor politice progresiste aie timpului.

Cu privire la conceptul de natiune, extrem de controversat, încà din aceea perioadâ, el formula urmâtoarea definitie: "un popor ce se gáseste stabilit pe un teritoriu comun si are în sânul sâu elemente de coeziune destul de puternice, ca sà poatà crea çi manifesta o comuna vointâ, în vederea organizatiunii sale politice si culturale, un asemenea popor constituie nationalitatea" (ca si alti autori ai timpului, N. Codru foloseste denumirea de nationalitate în loc de natiune). Autorul mentioneazâ, intre elementele de coeziune moralà a unei natiuni limba comunâ, moravurile si obiceiurile, "suvenirile" istorice (amintirile, n.m.)., aspiratiile nationale etc., care, dupâ opinia sa, ar constituí, laolaltà, o trâsàturâ definitorie, esentialâ, sintetizatoare a natiunii si anume constiinta nationalà. în conceptia autorului, coeziunea moralâ este sinónima, deci, cu constiinta nationalà.

Printre teoreticienii 5Í liderii miscàrii pentru unitate nationalà care au adoptai o atitudíne critica, intransigente fatà de ideile cosmopolitismului, se numàrâ la loc de frunte si transilvàneanul Nerva Codru la care ne-am mai referit. El a caracterizat cosmopolitisme "un curent care nu tine seama de realitâti, care, având pretentie de a îndruma grupârile sociale pe calea "omogenizârii constiente", creazâ de fapt dispute între natiuni, incita luptele nationale dintre popoare", urmàrind, practic, tocirea, anihilarea constiintei de sine a acestora.

Reflectii interesante cu privire la rolul natiunii si al con§tiintei nationale etc. in viata popoarelor au tost emise si de Aurel C. Popovici (unul din fruntasii P.N.R. din Transilvania, autorul replicií junimií academice romane din Transilvania Ungaria) cu prilejui unor conferinte publice organízate sub auspiciíle "Ligíi Culturale" tinute la "Ateneul Román", ca de exemplu, Nationalitatea - 1894, precum si íntr-o serie de lucräri cum ar fi: Studii politice in vederea solutionáríi problemelor nationale §i a crizelor dreptului de stat din Austro-Ungaria; Nationalism sau democratíe, o crítica a civiliza|iei moderne etc.

ín conceptia luí A.C. Popovici, principiul national nu este decát continuarea dezvoltarea, íntregirea principiilor de egalitate proclámate de revolutia francezá, "reprezintá esenta oricárei suveranitáti", i§i are oríginea in existenta natiunii. Analiza criticá a diferitelor concepte cu privire la natiune, la definitia acestui fenomen, ocupa un loe central in lucrárile lui A.C. Popovici. El a criticat, argumentat, atät concepta subiectivistä a scolii italiene, care, admítea drept criteriu de definire a natiunii doar "simpatía" (constíinta nationalä), cät si cea germana, care afirma cá "o natiune trebuie sá Inglobeze teritoriul, pe totí indivizií care vorbesc aceea$¡ limbá". Cu privire la conceptia scolii subiectiviste germane asupra natiunii, A. C. Popovici respinge caracterul absolutizant al factoruluí lingvistic in defínírea natiunii. El aratä, cá, aceastá conceptie a stat la baza pangermanismului, a creárii uneí Germaníi care a incorporat cu forta o serie de terotirii stráine, nurrai sub motívul cá aicí traiau §í comunitáti etnice care vorbeau nemteste: Schleswig, Alsacia, Lorena. "latá manifestarea practica a acestei teorii - spune A.C. Popovici -caracterizatá prin (sloganul n. ns.): "Drang Nach Osten"). Dezavuänd inca din aceastá perioadá folosirea unor argumente língvístice de catre cercurile mílitariste prusace, pentru a-§¡ realiza proiectele lor expansioniste spre Rásáritul Europei, A.C. Popovici probeaza o viziune progresistá, democratícá si cutezátoare in polémica cu autoríi germani nu numai cu ace$tia, ci §í cu exponentii vietii politice germane.

Dupa opiniíle sale, limba in exclusivitate nu poate caracteriza natiunea. El aráta, ín legáturá cu aceasta, cá, "elvetienií sunt o natiune fárá sá aibá unitatea limbíi, nici a religiei, ¡ar irlandezií in majorítate vorbesc engleza dar se considera ca distinct".

Trásátura esentialá a natiunii era consideratá, de A.C. Popovici, constíinta nationalä, despre care spunea cá "face pe om sá se lupte, sá se sacrifice, il face sá tindá catre membríi comunitátii din care face parte si. sá

coniucreze cu e¡ pentru dezvoltarea nationalá", aprecien juste, incontestabile, confírmate pe depün ín decursul ístoriei. Un studíu amplu asupra natiunii este publicat, ín anuí 1897, de catre prof. univ. Valeríu Urseanu, reprezentant de frunte al miçcârii pentru unitatea nationalá din vechea Románie. Autorul considera principiul nationalitátilor, un principiu salutar, care, s-a dezvoltat cu repeziciune ín constíinta diferitelor natíuni. "Acest principiu, serie V. Urseanu (...) se rídica contra barbaruluí sí despoticului obicei ce-si însuçesc monarhü de a dispune arbitraríceste de soarta tàrilor sí a popoarelor".

ín studiul mentionat, sunt supuse analizeí crítíce o serie de conceptíí ce contesta principiul nationalitátilor. V. Urseanu dezavueazá pe acei autori, care, sustíneau cä principiul de nationalitate" nu poate sä cauzeze decât discordíe, ura si rázboaie íntre natíuni", arätänd cä acestia pledeazá, de fapt, ín favoarea cosmopolítismului, curent care "amenínta realmente fiínta nationalá a popoarelor". De asemenea, el critica si tendínta unor autori de a substituí principiul natíonalitátií cu principiul faptuluí împlinit în relatüle dintre natíuni, pe baza càruia, se pretindea, recunoasterea dreptuíui natíunílor dominante de a oprima celelalte natiuní ín cadrul statelor multinationale. Consíderatiuní semnifícatíve cu prívíre la rolul $i ínsemnátatea constiínteí nationale au fost emíse in perioada de care ne ocupâm si de cätre marele scriitor Barbu Stefânescu Delavrancea, personalítate plurivalentâ, unul din conducätorii de frunte ai míscáríi pentru unitate nationalá din vechea Românie, cu prílejul unui mitíng consacrat solídaritátii cu lupta romànilor transilvàneni pentru líbertate nationalá, sublinia, cä "nimení nu poàte transforma constíinta nationalá a unui popor, intr-o altä conçtiinta nationalá. Nici o organizatie din lume nu poate préfacé çi eu atât mai putin distruge constíinta nationalá. Prígonirea intäreste în loe dea släbi, injustitia pasioneazä pentru justitie", "Fiínta natíonalá a unuí pepor - aráta ín continuare scríitorul - este unicä, chíar daeä temporar el tráieste în mai multe State. Aceastä situatie nu duce la difuzarea fiintei nationale", în întelesul de fatä a constíinteí nationale. Prin aceasta, oratorul sublinia, caracterul unitar al constiínteí nationale a românilor de pretutindení, si anume, constíinta originií, a continuitàtii istorice si a comunitätü idealurilor sí aspiratiilor

nationale în spatiul carpato-danubiano-pontic.

•* *• *

Una din cele mai arguméntate pledoarii în favoarea principiului de unítate nationalá ín general si a unirii românilor în special, întâlnim, în opera cunoscutuluí revolutionär ardelean george Varítiu, omul de alesá culturä,

care, a fácut atát de mult pentru propásirea vietii spirituale románesti din tóate provinciile istorice.

"Unirea nationalá este - in conceptia sa - frumoasa devizá ce rásuná din tóate piepturile §i desteaptá duhurile cu putere multa". Autorul subliniazá, cu deosebit elan patritic ?i temeinicie ?tiintif¡cá, faptul cá, "tária puterea unui popor, baza sa politicá de cumpánire, nádejdiile sale, prezentul si viitorul sáu zac in unirea nationalá".

Prezenta a peste 40.000 de revolutionari pe Cámpia Llbertátii de la Blaj, la 3-15 mai 1848, precum si dezideratul: "Noi vrem sá ne unim cu Tara", exprimat de acestia, demonstreazá, cu pregnanfá, rolul determinant al maselor populare Tn lupta pentru tnfáptuirea unirii nationale, §¡, ín acela?i timp, faptul cá ele ajunseserá la o con$tiintá nationalá maturá, ín ceea ce prívente intelegerea imperativelor politice imediate ale románilor.

La scurt timp dupá Actul Unirii din 1859, Al. I. Cuza primea, din partea istoricului si patriotului inflácárat transilvánean, Al. Papiu-llarion, un Memorand prin care sublinia necesitatea cooperárii stránse, ¡n tóate domeniile, dintre románii transilváneni si cei din vechea Románie, reflectánd dorinta arzátoare a ardelenilor de a se uni cu Principatele Romane. "Románii din Transilvania ín ¡mprejurárile de fatá - seria acesta - numaí la Prmcipate prívese, numai de aici asteaptá semnalul, numai de aici vád scáparea". El releva, totodatá, si aspectul reciproc al situajiei, ín sensul cá, "fárá Transilvania nici Principatele nu au viítor, fiind constránse la o existentá precará si dubie", ceea ce pune ín relief, concptia cu privíre la caracterul inexorabil al Unirii románilor intr-un singur stat.

Un alt cárturar care a desfásurat o víe activitate ín viaja culturalá si in lupta de eliberare a románilor din Transilvania, Timofei Cipariu, evocánd importanta Actului Unirii din 1859, consideré aceasta ca si confratii sai transilváneni, "ínceputul unor innoiri istorice, care, trebuiau continúate ín lupta pentru demonstrarea originilor, afirmarea continuitátii noastre istorice si ínfáptuirea unitátii politice". "Natiunea romana, seria acesta, de aici inainte va fi solidará pentru corpul íntreg, Páná aici patria románá, lirnba si nationalitatea ne-au fost cálcate. Am inceput, a ne elíbera patria (de asuprire nationalá, n.ns.), am inceput a ne elibera limba. Am inceput, domnílor, abia am inceput, dar nu am terminat, rámáne sá continuám si sá terminám". mai departe, subliniind necesitatea imperioasá a continuárii procesului de unitate nationalá, prin unirea Transilvaniei cu Románia el exprima, plin de incredere: "Bárbatíi de stat ai románilor se vor íngriji pentru eliberarea perfecta a patriei romane".

ín aceeaçi perioadà, bánáteanul Vasile Maniu se pronunta s¡ el fàrà ecbivoc, în favoarea Unirii celei Mari.

Constiinta daco-româna a poporului nostru, ideea unirii sale în granitele Daciei de altà datâ, care avea o vechíme de secóle, a orientât ca o stea magicà si scrierile istorice aie celor mai de seamà reprezentanti ai culturii românesti din vechiul regat. Astfel, istoricul Bogdan Petriceicu-Hasdeu, într-un studiu întocmit în 1867, seria cà "chestiunea ce ne va preocupa în acest studiu de înaltà política nu este Unirea cea micâ, realizatà deja între ambele tàrmuri aie Milcovului, ci, Unirea cea mare, de realizat de acum înainte întru toate pâraiele ce trebuie sà se verse în oceanul románese; între toate acordurile fàrâ care nu se poate armoniza hora noastrà nationalà; între toate pietricelele, câte sunt necesare pentru a reconstituí anticul mozaic: Dacia lui Traian".

N. lorga initiazá la Universitatea din Bucuresti un curs intitulât în mod semnificativ: dezvoltarea ideii unitàtii politice a Românilor. in mai multe prelegeri magistrale, el demonstreazà, pe baza argumentului continuitàtii istorice, caracterul legîtim al refacerii unitàtii politice a românilor, pornind de la ideea câ "la început a existât o unitate política româneascâ, în anumite forme potrivite cu época aceea, fàrâ a fi avut un stat románese".

luliu Maniu, unul dintre conducâtorii românilor transilvàneni, în cuvântul rostit la Marea Adunare Nationalà de la Alba lulia, sublima, în spiritul celor de mai sus cà: "Unirea tuturor românilor într-un singur regat si într-un nedespàrtit stat este nu numai un ideal sfânt, izvorât din trecutul nostru si din comoara vietii noastre sufletesti, ci, este un drept indiscutabil al nostru, în baza fiintei noastre nationale unitare".

Oratorul îçi motiva punctul sáu de vedere cu privire la legitimitatea istoricâ a realizàrii unitàtii politice a românilor de pretutindeni, invocând aceeasi obârsie, aceeasi fire, o singurâ sí unitará limbà si culturà, aceleasi traditii si aspiratii. "Când toate acestea sunt unitare, poate încerca, cineva, sà împiedice manifestarea acestei unitàti si în ce priveste viata política, sufleteste de mult înfàptuità?".

Constiinta unitàtii nationale a jucat rolul unei puternice forte motrice, a dinamizat, a pus în miscare întreaga natiune, i-a polarizat capacitàtile si energiile, canalizându-le în directia înfàptuirii idealului multisecular al poporului nostru de unitate política. "Se formase o convíngere puternicà (constiinta nationalà n.ns.) care creste impetuos în toate straturíle societátií românesti, - nu numai eu privire la legitimitatea si necesitatea desàvàrsirii statului national unitar al românilor, dar sí cu privire ¡a apropiata infâptuire a ei".

Dintre componentele con?tünte¡ nationale, cele care si-au gásit o manifestare pregnantá ín gándirea si activitatea reprezentantilor miscáríi nationale, asa cum rezultá din aspectele ínfátisate in acest capítol, un loe dominant íl ocupa:

1) constiinta ariginü etn/ce, daco-romane, o continuitátii, a trecutului istoric;

2) constiinta latinitatii limhii si culturii nationale;

3) constiinta soHdaritátii nationale;

4¡ constiinfa necesitafii fáuririi unitátii nationale, ¡n cadrul unei singare organizatii statale.

Aceste trásáturi au reprezentat, in conceptia noastrá, chintesenta, exprímau suma tuturor celorlalte partí componente ale constíintei nationale.

Situarea ín prim plan, a unora sua altora, dintre componentele constiinteí nationale a avut loe ín funefie de obiectivele istorice, care au stat in fata natiunii, intr-o etapa sau alta, de problemele care s-au pus in fata acesteía, de ídealurile si aspiratíile pe care urma sá le ímplineascá.

Trebuie subliniat, deci, cu pregnantá, cá in mod permanent, in tóate momentele istorice, ín diversele faze ale luptei pentru Unitate, constiinta najionalá a románilor, pe de o parte, s-a manífestat stráíná de orice sovinism sau discriminare nationalá, ingustime, claustrare, iar, pe de alta partre, a exprimat deschis, solidaritatea cu celelalte natiuni oprímate, cu tóate popoarele care militau pentru autodeterminare nationalá, pentru fáurirea statuluí national unitar sau pentru desávársirea acestuia.

Tóate lucrárile noastre consacrate idealului Unirií, la care ne-am referit, analizeazá actiunile semníf icative, ampiele desfá?urárí de energíe románeascá, care au precedat si pregátit Marea Uniré: de la momentul crucial al Unirii Princípatelor si domniei lui Cuza, rázboiul de independentá, páná la Adunárile populare din anuí 1918, ín care dreptul la autodeterminare al románilor, atátea veacuri nesocotit si íncálcat, avea sá se rosteascá cu claritate si sá se infáptuiascá Unirea cu Patria mamá a provinciilor istorice aflate sub dominatíe stráíná.

III. CONCLUZII §1 RECOMANDÂRI

intr-o lume structuratâ pe natiuni, eu state vechi de existentâ (care în decurs de câteva veacuri si-au dovedit virtutiile lor constructive, ca de exemplu, natiunea francezá, italiana, englezâ, germanà s.a.), precum si pe foarte multe natíuní si state nationale tinere, care abia acum au dobândit posibilitatea de a-si materializa idealuriie lor seeufare, de emancipare si afirmare politico-spiritualà, este greu de acceptai concluziile defetiste aie exponentilor curentufui nihilismului national. Ca atare, era o datoríe moralâ si stiintificà, sà intervenim, pentru a tempera spiritele nerealiste, probând câ nu a sosit momentul aruncârii peste bord a unei forme de comunitate umanà, cum este natiunea, în cadrul càreia, societatea umanà a obtinut cele mai spectaculoase cuceriri pe tàrâm economic, te'nnico-stiintific, spiritual si politic.

Mutatis mutandis, scopul lucràrii a fost acela de a demonstra argumentai, cà, natiunea, statul national, ca scut al acesteia, conçtiinta nationalâ, ansamblul valorilor nationale, departe de a fi eclípsate, perimate, de a-si fi diminuât rolui si forta lor de atractie, continua sà ràmânâ factori proeminentí si determinantí ai progresuluí material si spiritual al societàtii contemporane, fârâ de care este de neconceput continuarea operei civilizatoare, a demersului creator, constructiv al omenirii, în perspectiva devenirü saie istoríce.

Noi ne-am propus sà dovedîm faptul, câ, ntci o tendintâ absolutizantà, privind rolul sí destinul natiunii nu este viabilâ, si, ca atare, analiza lucida a proceselor si fenomenelor din lumea contemporanà, reliefeazà câ, integrarea europeanà (si mondialà) nu presupune topirea si sucombarea natiunilor, ci, dimpotrivâ realizarea Unîtâtri europene în conditiile de diversitate étnica, de conservare a partícularitátilor fundaméntale ale natiunilor, în mod deosebit a límbíi, culturii, constiínteí de sine, dar si a intereselor nationale cardinale.

Víata, realítátile politice din lumea contemporanà infirma aprecíenle acelor sociologi çi politologi care considera natiunea si constiinta nationalâ, îndeosebi conçtiinta suveranitàtii nationale ca fiind "o splendidà inutilitate". Dimpotrivâ, o dominantâ a epocii noastre este vocatia natiunilor de a-si afirma vointa, hotàrârea (or de a convietui în raporturi de deplinâ libertate, egalítate, suveranitate si ¡ndependentá. Acestea continua sà fie, în epoca contemporanà, prérogative ínalienabíle si indivízíbile, imprescriptibile aie

nafiunilor; ele fac parte intrínseca din viata natiunilor, din fiinta lor, au dobändit valoare obiectivä.

Träim lntr-o epocä de rede§teptare a constiintei nationale, de manifestare plenarä a Personalität» natiunilor, de redobándíre a unui rol activ in viata international. Multe natiuni, care, sute de ani la ränd au fost obiecte de drept international astází se manifesté ca subiecte active in viata politicé international, nu mai au o prezentä fictivä, formalá in cadrul marilor confruntäri internationale, ci o pozitie de sine stätätoare si uneori influentä, in procesul demersurilor diplornatice pentru solutionarea situatiilor conflictuale zonale mondiale. Este semnificativ, in acest sens, rolul de mediator pe care l-au exercitat si il exercitä grupul tärilor nealiniate pentru rezolvarea conflictelor internationale.

in epoca contemporanä nu poate fi vorba de nici un porces de perimare a roluiui nafiunii, a functiilor statului national si constiintei nationale, asa cum pretind, in mod absurd, unii autori. Analiza realitätilor contemporane, aratä, cä, procesul formärii ?i afirmärii, emancipärii si consolidärii natiunilor §i statelor nationale este inca departe de a se fi incheiat, ceea ce conferá perspective si dimensiuni noi constiintei nationale, suveranitétii si independentei statale. Natiunea este incá departe de a-si fi realizat, pe deplin, misiunea sa istoricá si de aceea atát in prezent cät si In deceniile urmätoare vom asista la o manifestare viguroasä, plurivalentá a acesteia ca si a constiintei nationale, a statului national, suveran.

Viitorul natiunilor, al statelor nationale din societatea contemporanä nu este dezagregarea si disparitia treptatä a acestora, cum peroreazá nihilismul national contemporan, ci consolidarea lor.

Se poate concluziona, cá, epoca noastrá este epoca unei puternice reverberatii a constiintei independente si suveranitétii nationale, a intereselor $¡ demnitätii nationale, a promovärii consecvente a valorilor nationale, a intereselor nationale, in deplinä concordantä cu cele internationale.

Orice incercare de a limita sau afecta rolul suveranitétii de stat si nationale, duce, inevitabil, la ascutirea contradictiilor politice la scará internationalä. Viata a demonstrat, in intreaga perioadá postbelicá, cé, sub nici o formé si in numele nici unui argument, nu se poate proceda la incárcarea partíala sau temporará a suveranitétii nationale, statale, la transferul de prerogative majore de la organele nationale la cele supranationale, färä a provoca o puternícá destabílizare ín sistemul complex al relatiilor internationale si de a determina o reactíe legitimé, protestatará, a opiniei publice nationale si internationale.

încàlcarea directa sau indirectà, voalatâ sau nevoalatà a suveranitàtii de càtre mariie puteri, dintr-o zona sau afta a pianetei, trunchierea acesteia, afecteazà libertatea, intersele, drepturile acelui popor de a-si decide de la sine stàtàtor destinul, aducând, totodatà, prejudicii grave colaborárii internationale, cümatului de destindere si cooperare pe plan continental si international.

Niciodatà în istorie, nu s-a manifestât eu atâta vigoare si pertinents, hotàrârea popoarelor de a-si salvgarda independenta si suveranitatea, vointa lor de a-si afirma si apàra interesele, de a trài In raporturi de deplinâ libertate si egalitate în cadrul comunitàtii internationale, ca în actúala epoeà pe care o stràbate omenirea.

Etichetarea drept "egoísta" si "generatoare de pericole" a luptei statelor, îndeosebi mici si mijlocii, pentru apàrarea independentei si suveranitàtii nationale, demonstreazá atât lipsa de temei çtiintific a teoriilor nihilismului national, cât si carcaterul lor retrograd. In lumea de astàzi, în care se afirma tôt mai viguros dorinta popoarelor de a trái libere, în care pe arena mondialà se manifesta cu putere noí state independente, problema autonomiei si neatârnirii fiecàrei natiuni, a dreptului fiecârui popor de a fi stàpân pe propria tara, constitue o legitate obiectivâ a dezvoltàrii istorice.

Pe buná dreptate, remarca, sociologul Benjamin Akzim, cà, ar fi mai util pentru însânâtosirea climatului international, pentru armonizarea relatiilor > internationale, "decât sa proferâm la adresa dísparitieí natíunií, mai bine sâ învâtàm sà trâim în ea" si prin ea, în comunitatea si diversitatea lumii contemporane.

Dupá cum sublinia si Pierre Hassner "trebuie sà se porneascà de la recunoasterea frontierelor existente, a statu-quo-ului teritorial din Europa contemporaná. Fondul problemei, constà, in necesitatea realizàrii unui procès de cooperare, în însuçi carcaterul acestor frontiere, în sensul cà ele sà fie traversate, în mod freevent de solí ai pácii, de bunuri economice, turisti, valorí spirituale". "Mumaí astfel - conchide autorul - se va crea o Europà a pàcii si securitàtii".

O dominante a epocií actúale este decí, vocatía natiuni'or de a-çi afirma vointa, hotàrârea de a trài în raporturi de deplinâ libertate, egalitate, suveranitate ?i independenta. Acestea au devenit prérogative intangibile ale natiunilor, ele fac parte intrínseca, organicâ, din viatà, din fiínta lor, au dobândit valoare obiectivâ. Epoca în care tràirn este epoca de redesteptare a constiintei nationale, de manifestare plenarà a personalitâtii, a suveranitàtii, mai ales a unor natiuni tínere, care, sute de ani la rând au avut o pozitie

subsidiará în cadrul marilor confruntäri internationale. Viitorul natiunilor nu este dezagregarea suveranitätii si independentei lor, ci consolidares si manifestarea plenará a acestora, ca atribute fundamentale, indivizibile, inprescriptibile $i inalienabile.

Dispunând de o vasta informatie bibliográfica, autorul a íncercat sä ínfátiseze, sub formä de teze si antiteze, teoriile pro §i contranatiunii, relevând, care este pozitia sociologilor $i politologilor contemporani, in legäturä cu rolul si destinul, .viitorul natiunilor $i statelor nationale. Pornind de la argumente temeinic fundaméntate, din sfera vietii economice, politice si spirituale, lucrárile competitorului demonstreazà faptul cá natiunea si statul national, continua sä reprezinte factori activi, deosebit de dinamici in propulsarea progresului social, care, chiar in conditiile intergràrii, içi vor menjine funcjiile lor pozitive, traditionale, întrucât nu çi-au périmât rolul istoric, popoarele fiind profurid ataçate $i implicate in structurile si functionalitatea acestora.

IV. PUBLICATIILE PRINCIPALE PE TEMA ZILEI

I. Cârti publícate ïn limba românâ

1. Natiunea si constiinta nationalá în lumea contemporanâ. -Editura "Junimea", Isi, 1986, 303 p.

2. Conçtiinfa nationalá si valorile patriei. - Editura "Lunímea", Iasi, 1982, 310 p. (Coautor A. Tànase).

3. Constiinta nationalá si progres. - Editura "Junimea", Iasi, 1984, 322 p.

4. Liga cuituralà si Unirea Transilvaniei cu Romanía. - Editura "Junimea", Iasi, 1979, 374 p.

5. Epopeea Marii Uniri a românilor. - Editura "Porto-Franco", Galati, 1993, 420 p.

//. Cârti si studii publícate în stràinâtate

1. "L'Opinion publique internationale et le problème de l'unité nationale et politique des Roumains". - Editura Academiei, 1989, 210 p.

2. "L'Opinione publica italiana in sostegno délia lotta per il compimento dell'unificazione dello stato nazionale romeno". -Padova, Atti e memorie dell'Academia Pa'avina di Scienze Lettere ed Arti, Volume LXXXIV (197172) - Parte III: Clase di Scienze Morali Lettere ed Arti, 25 p.

3. L'Opinion publique belge et l'achevement de l'unification de l'état national roumain. - Gand, Overdruc uit "De Brug", Nr. 1, 1972, 18 p.

///. Studii si articofe

1. Natiunea si independería nationalá /,/ Steaua, nr. 5 / 1988.

2. Natiunea si statul national, valori perene ale constiintei patriotice românesti // Ateneu. nr. 1 / 1986.

3. Natiunea o permanen(â istorieà // Crónica, nr. 52 / 1987.

4. Perenitatea conçtiintei nationale in lumea contemporanâ //Constiintà si progres. - Editura "Junimea", Iasi, 1984.

5. Valori eontemporane aie constiintei nationale // Natiune, suveranitate, independentà, nationalá. - Ed. Política, Bucuresti, 1977.

6. Unitatea national-statlâ, fortâ motrice a progresului social // Analele stiintifice ale Universítátii "Al. I. Cuza", - Iasi, Sectiunea a III-a.

7. Ideea de patrie çi patriotism în gândirea social-politicà româneascà / / Anuarul Centrului de Stiinie sociale, 1987.

8. "Valorile nationale si spírituale" // Ateneu, nr. 1 / 1988.

9. Specificul national - azi. O viziune interdisciplinará // Ateneu, nr. 6 / 1988.

10. Afirmarea valorilor nationale // "Crónica" nr. 27 / 1988.

11. Constiinta nationalá, constiinta patriótica // "Spiritul creator si valorile nationale", - Ed. "Junimea", Iasi, 1985.

12. Independería, deziderat suprem si permanent al poporului román, trásáturi esentiale ais eonstiintei nationale // "Revista Mitropoliei Moldovei si Sucevei", nr. 3 / 1986.

13. Valorizarea mostenirii culturaie si a traditiei. Conservarea identitáfii nationale // Ateneu, nr. 9 / 1987.

14. Valori universale ale creatiei románestj // "Crónica", nr. 45 / 1988.

15. "Liga Desteptarea" si Unitatea na|ional-statalá a románilor" // Interdiseiplinaritate si dialog ín stiintele medícale si medico-sociale". - Ed. E.M.F., Iasi, 1988.

16. Problemática istoriei nationale in cadrul confruntárilor de idei din lumea contemporaná // Ateneu, nr. 1 / 1987.

17. Unitatea nationalá, temeiul devenirií noastre pe coordonatele civilizatiei // "Crónica" nr. 51 / 1987.

18. Ineonsistenta si nocivitatea tezelor revizionismului contemperan privind unitatea nationalá a románilor // Anuarul Centrului de stiinte Sociale. - Iasi, 1988.

19. Liga pentru unitatea culturalá a románilor // Arges, nr. 9 / 1968.

РЕЗЮМЕ

Нация и национальное государство в современном обществе

Основной целью данной работы явилось исследование места, роли, перспективы и судьбы нации и национального государства, в современном обществе, их анализ как факторы социального прогресса, а также доказательство несостоятельного характера теорий, выработанных с пораженческих, нихилистических и радикально-интеграционистских позиций.

На основе тщательного изучения обширной литературы осуществлен критический разбор различных теорий относительно сущности, природы и функций нации, выявлены доктрины и концепции про- и контра нации и национального государства, чтобы в финале продемонстрировать научную необоснованность мондиалистских теорий, концепций относительного и ограниченного государственного суверенитета.

Важное место в работе занимает анализ, уточнения и дополнения определений понятий нации, национального самосознания, национального государства, государственной независимости, государственного суверенитета и др. При этом выявлнены измерения и особенности национального самосознания в развитых капиталистических странах и странах третьего мира. Уделяется особое внимание способам реагирования западноевропейского национального самосознания на формы экономической, политической и военной интеграции на континенте, опровергаются теории десуверенизации государства и абсолютизированного интеграционализма. Особенности национального самосознания в странах третьего мира раскрыты не только в способах материализации программ их самоутверждения, но и в действиях по отталкиванию неоколониализма и гегемонизма.

В работах и реферате изучены особенности формирования и проявления румынского национального самосознания, проблемы функционирования румынской национальной государственности.

Главный вывод работы заключается в том, что нации, даже в отдаленной перспективе, не исчерпают свой потенциал поступательного развития и продолжат внести свой вклад в общественный прогресс.

SUMMARY

Nation and the nation-state in contemporary society

The principal goal of the present thesis is to study the place, role, perspective, and fate of a nation and nation-state in contemporary society; to analyse them as social progress factors, and to prove the unfounded character of theories based upon defeatist, nihilist and radical integrationist attitudes.

On the basis of a detailed study of the vast literature on the problem, the author critically evaluates the varying theories on the essence, nature, and functions of a nation, highlights the doctrines and concepts existing pro and contra the nation and nation-state, so that, as a finale, to demonstrate a lack of scientific bases with mondialist theories and concepts as to relative and limited state sovereignty.

The pride of place in the work is given to the analysis, specification and supplement to the definition of such notions as the nation, national self-consciousness, nation-state, state independence, state sovereignty, etc. Simultaneously, the author highlights the dimensions and peculiarities of the national self consciousness in developed capitalist countries and those of the Third World. Great attention is paid to the ways Western European national self-consciousness reacts to the forms of economic, political, and military integration on the continent, the theories of state de-soverainisation and absolutist integrationism are disproved. The peculiarities of the national self-consciousness in the Third World states are revealed taking into account not only the means of materialization of their self-assertion programmes, but also their concrete actions aimed at the negation of neocolonialism and hegemonism.

The peculiarities of the Romanian national self-consciousness, as well as the problems related to the functioning of the Romanian national statehood are studied in both the thesis and its synopsis.

The principal conclusion of the work is that the nation, even in the remote perspective, will not exhaust their potential for progressive movement and will go on contributing to social progress.